Kovesi își definește următorul câmp de luptă

România stă pe un butoi de pulbere.

Sentimentul de frustrare alimentat de modul în care justiția s-a reîntors în epoca Adrian Năstase – Rodica Stănoiu – Ioan Amărie se suprapune exploziv peste efectele crizei economice ce se simte cam peste tot, dar prea puțin în statistici. O criză ce putea fi evitată dacă dezmățul pre-electoral girat de Ciolacu și de Ciucă ar fi fost ținut, cât de cât, în niște limite rezonabile. Acest cocktail Molotov a alimentat, în mare parte, ascensiunea lui Călin Georgescu și a partidelor așa-zis suveraniste.

Vestea bună este că Georgescu, Simion, Șoșoacă și restul menajeriei putiniste încep să se dezumfle. Vestea proastă este că tensiunea din societate continuă să crească. Nici nu ar avea cum să fie altfel câtă vreme povara fiscală apasă din ce în ce mai tare pe clasa de mijloc, în timp ce nu trece o zi fără să aflăm că singurii imuni la austeritate sunt fix cei care ar trebui să o simtă cel mai tare, pentru că poartă o mare parte din vină – politicieni, funcționari publici și magistrați.

Nu este de mirare că la câteva zile după ce în biroul unui procuror din Constanța au fost găsiți 100.000 de euro (mărunțiș, probabil), un nou interviu cu Laura Codruța Kovesi a generat foarte multă atenție.

Greu de crezut că sunt mulți căror le este indiferent dacă fosta șefă  a DNA și a PG se pregătește să revină în România într-o poziție, formală sau informală, care să-i permită să aibă un cuvânt de spus în mersul justiției din România.

Marea majoritate de abia așteaptă. După cum s-a văzut limpede în creșterea cotei de încredere în Bolojan după ce a aprins lumina în cămară, setea de justiție este maximă. Cei mai mulți români tânjesc după eroi care să se ia la trântă cu “sistemul.”

Restul?

Unii terifiați – “Dacă reînvie Binomul?! Dacă încep din nou cu interceptările? Dacă ne caută din nou de conturi și vile?”

Unii revoltați – propaganda făcută ani de zile de televiziuni transformate în scut, în apărarea patronilor, nu se uită ușor.

Alții debusolați – cum să împace succesul unor documentare “justițiare” cu realitatea că fosta șefă a DNA, pe care au acuzat-o cu mânie de abuzuri, este cea care personifică, în imaginarul colectiv, idea de justiție? Complicat cu principiile pe scări după ce o viață întreagă ai jucat alba-neagra cu ele, în funcție de interese personale și bine remunerate.

Interviul dat de Laura Codruța Kovesi la G4Media oferă primei categorii speranță, iar celor din urmă motive de îngrijorare.

Declarațiile ei vorbesc despre corupție la un alt nivel. Nu mai este vorba doar despre corupția autohtonă, despre contracte publice trucate sau despre politicieni locali, ci despre rețele transfrontaliere, companii-paravan, TVA, fonduri europene, porturi, vămi și criminalitate organizată.

Mesajul central este simplu: frauda nu mai este artizanală, ci industrială. Iar statul, dacă rămâne lent, fragmentat și birocratic, pierde din start.

Kovesi insistă asupra unei idei care ar trebui să incomodeze toate guvernele europene: banii europeni au devenit o țintă majoră pentru grupări organizate. Nu vorbim doar despre mici nereguli de achiziții, ci despre mecanisme construite special pentru a extrage bani din bugetele publice.

Reuters relata recent că, potrivit Laurei Codruța Kovesi, Europa pierde aproximativ 50 de miliarde de euro anual prin fraude fiscale și vamale, iar unele dosare investighează rețele care se întind din China până în cel puțin 14 state membre UE.

Aceasta este, de fapt, marea schimbare de paradigmă. Corupția nu mai poate fi tratată doar ca o abatere morală a funcționarului sau ca o problemă de „integritate”. Este o economie paralelă. Are logistică, avocați, contabili, firme-fantomă, transportatori, interpuși, consultanți și protecție instituțională. Dacă în România anilor 2000 și 2010 discuția publică era dominată de întrebarea „cine a luat șpaga?”, în Europa de azi întrebarea mai importantă devine: cine controlează rețeaua?

În acest sens, declarațiile lui Kovesi despre Parchetul European au o notă aproape tehnocratică, dar miza este profund politică. EPPO nu este doar o instituție nouă, ci unul dintre primele răspunsuri ale UE la o realitate inconfortabilă: fondurile europene circulă transfrontalier, dar anchetele naționale rămân adesea captive în granițe. Când banii pleacă dintr-un stat, firmele sunt în al doilea, conturile în al treilea, iar beneficiarii reali în al patrulea, un parchet pur național ajunge prea târziu sau nu ajunge deloc.

Cazurile recente confirmă dimensiunea problemei. Associated Press a relatat despre arestarea a 22 de persoane în Italia, Austria, România și Slovacia într-un dosar privind deturnarea a aproximativ 600 de milioane de euro din fonduri europene post-pandemie. Banii proveneau din mecanismul european de redresare, iar ancheta EPPO viza o presupusă organizație criminală care ar fi creat firme fictive pentru a obține granturi nerambursabile. Financial Times a descris același caz ca pe un semnal de alarmă privind vulnerabilitatea fondului european de redresare, în valoare totală de aproximativ 800 de miliarde de euro.

Aici se află una dintre cele mai importante idei subliniate de fosta șefă a DNA: frauda cu bani europeni nu este o problemă contabilă, ci una democratică. Fiecare euro furat din fonduri de redresare, infrastructură, agricultură sau digitalizare nu dispare într-un vid. El lipsește dintr-un spital, dintr-un drum, dintr-o școală, dintr-o rețea de apă, dintr-un program de sprijin pentru firme reale. De aceea, discursul ei nu este doar despre pedepsirea vinovaților, ci despre încrederea cetățenilor în stat și în Uniunea Europeană.

Un alt punct important este felul în care Kovesi vorbește despre corupție ca infrastructură a fraudei. Marile scheme nu funcționează doar prin hârtie falsă. Au nevoie de complicități: funcționari care închid ochii, controale formale, vameși corupți, autorități care nu pun întrebări la timp. În Grecia, Reuters a relatat că EPPO a investigat o schemă de fraudă vamală și de TVA cu pierderi estimate la peste 800 de milioane de euro, iar Kovesi a subliniat rolul corupției în astfel de mecanisme.   Financial Times a descris același tip de investigație ca pe o operațiune care a dus la confiscarea a mii de containere și la descoperirea unor importuri subevaluate pentru evitarea taxelor.

De aici vine și tonul ei ferm în privința independenței procurorilor. Un parchet care investighează fraude cu miză de sute de milioane de euro nu poate depinde de bunăvoința politică a celor care pot fi, direct sau indirect, beneficiarii sistemului. În logica lui Kovesi, independența nu este un privilegiu, ci o condiție pentru ca ancheta să ajungă la capăt.

Pentru România de azi, dar mai ales pentru ce urmează, cea mai interesantă parte este, probabil, comparația implicită dintre vechea luptă anticorupție de la București și noua luptă antifraudă de la Luxemburg. La DNA, Kovesi a devenit simbolul confruntării cu mafia locală. La EPPO, miza a fost mai rece, dar mai amplă: protejarea bugetului european. Diferența este că, la nivel european, corupția nu mai are doar chipul primarului, ministrului sau baronului local, ci și pe cel al firmei de comerț, al importatorului, al consultantului, al grupării care știe să exploateze diferențele dintre legislațiile naționale.

Pe fond, declarațiile Laurei Codruța Kovesi conturează imaginea unei Europe care a creat instrumente financiare extrem de generoase, dar pe care încă învață să le apere. Mesajul lui Kovesi este inconfortabil, așa cum a fost de multe ori și în România, tocmai pentru că nu lasă loc de optimism decorativ: frauda este rapidă, adaptabilă și transnațională. Instituțiile publice sunt lente, prudente și adesea fragmentate. Dacă această diferență de viteză nu se reduce, criminalitatea organizată va continua să trateze bugetul european ca pe o piață.

Concluzia ei poate fi rezumată astfel: nu lipsesc doar banii furați, lipsește și capacitatea statelor de a înțelege că hoții de azi nu mai seamănă cu cei de ieri. Iar Europa, dacă vrea să-și apere proiectele, trebuie să-și apere mai întâi banii.

În loc de resemnare, Kovesi transmite că ieșirile ei publice se vor mai mult decât un bilanț al mandatului La Parchetul European. Semanleazǎ mai degrabă pregătirea unei rampe de lansare pentru următoarea etapă din cariera sa, după cum anunțam în editorialul „Kovesi se întoarce”.