Pe drona de la Galați, Rusia s-a semnat: Georgescu sunt eu!

Poate un val imens de minciuni scoate la lumină, definitiv, un mare adevăr? Da.

Forța cu care Rusia și-a activat rețeaua de influență din România pentru a îneca în dezinformare faptul că drona explodată la Galați era a lor a generat suficientă confuzie printre cei care iau de bune toate aiurelile ventilate pe rețelele sociale de maeștrii manipulării.

În același timp, însă, a spulberat și orice urmă de îndoială că sursa principalǎ a ascensiunii fulminante a lui Călin Georgescu, înainte de primul tur al alegerilor prezidențiale din 2024, a fost Rusia. Și cǎ tot Rusia, prin aceleaşi mecanisme de manipulare a opiniei publice, se chinuie sǎ ținǎ în viațǎ mitul salvatorului Georgescu, pedepsit pentru cǎ vrea sǎ dezrobeascǎ România de sub tirania Uniunii Europene.

Pentru această confirmare irevocabilă nu a fost nevoie de vreun document secret, de o interceptare spectaculoasă sau de un transfer bancar revelator. “Comportamentul repetat” al rețelei de propagandă, dezinformare și manipulare coordonată de Kremlin spune, în acest caz, mai mult decât orice declarație oficială.

La câteva minute după explozie, aceleași rețele care l-au împins pe Georgescu înainte de turul I, aceiași influenceri care l-au victimizat după eliminarea din cursă, aceleași conturi care cer „turul doi înapoi” s-au mobilizat cu aceeași viteză și aceeași agresivitate pentru a împinge o teză perfect convenabilă Moscovei: drona era ucraineană.

Dacă rețeaua Georgescu nu a avut nicio legătură cu Rusia, cum se explică faptul că aceiași oameni, cu aceleași instrumente, cu aceeași forță de amplificare, promovează acum exact minciună care nu servește absolut nimănui decât Rusiei?

Dacă “CG președinte” este doar o mișcare românească, născută spontan din revoltă internă sau creată de forțe obscure interne, cum se face că, în momentul unui incident militar care implică Rusia, reflexul ei automat este să apere Rusia? Dacă acești influenceri sunt doar „patrioți”, doar „antisistem”, doar „anti-PSD”, doar „anti-globaliști”, sau doar plătiți de o falangǎ internǎ, de ce se aliniază atât de disciplinat la versiunea Moscovei?

Cât de mare poate fi, totuși, o asemenea coincidență?

Minciunile sunt, ca de obicei, rudimentare: “drona nu era rusească, era ucraineană”; “momentul era suspect”; “contractele SAFE erau blocate şi era nevoie de un pretext pentru urgentarea semnǎrii lor”; “statul român a orchestrat totul.” Reuşita spectaculoasǎ stă în coordonare, în viteză și în suprapunerea aproape perfectă dintre oamenii care au lucrat la mitul Georgescu și cei care lucrează acum la exonerarea Rusiei.

O rețea nu se trezește, în câteva ore, cu același mesaj, direcție și disciplină dacă nu are o logică de comandă. Poate să nu fie o comandă militară clasică. Poate să nu vină printr-un ordin scris. Dar există un centru de gravitație. Există o agendă comună. Există o fidelitate politică. Iar în cazul de față, fidelitatea nu este față de adevăr, nu este față de România și nu este față de victime. Este față de narațiunea Rusiei.

De aceea, cazul Galați este mult mai mult decât un incident de securitate. Este o probă de funcționare. Un test de laborator desfășurat în direct, sub ochii noștri. Am putut vedea cum se activează aceeași infrastructură de influență, cum își schimbă subiectul fără să-și schimbe metoda, cum trece de la apărarea lui Georgescu la apărarea Rusiei fără nicio ezitare. Ieri, teza era că Georgescu a fost victima sistemului. Azi, teza este că Rusia este victima unei înscenări. Mecanismul este același. Doar obiectul propagandei s-a schimbat.

Asta schimbă radical lectura campaniei Georgescu. Până acum, se putea spune că existau indicii: creștere artificială, amplificare coordonată, conținut împins agresiv în rețele, mesaje anti UE, anti stat, teme suveraniste perfect compatibile cu propaganda rusă. După Galați, discutăm de un alt nivel decât cel al compatibilitǎții ideologice. Vedem continuitate operațională. Aceeași infrastructură care a produs capital politic pentru Georgescu produce acum acoperire propagandistică pentru Rusia.

În politică și în războiul informațional, acesta este un indiciu mult mai puternic decât pare la prima vedere. Nu trebuie să demonstrezi că fiecare influencer a primit un telefon de la Moscova. Nu trebuie să găsești pentru fiecare cont un ordin, o factură sau un portofel cripto. Când aceeași rețea împinge, succesiv, candidatul convenabil Rusiei și apoi minciuna convenabilă Rusiei într-un incident militar direct legat de Rusia, explicația „coincidenței” devine absurdă.

Rusia însăși a completat tabloul. Înainte de explozie, ambasadorul rus ieșise public cu declarații sfidătoare. După căderea dronei, Medvedev a transformat episodul Galați într-un avertisment pentru Europa. MAE rus a răspuns închiderii consulatului de la Constanța cu amenințări directe. Tonul nu mai este camuflat. Nici metoda nu mai este.

Cu Georgescu, Moscova a lucrat prin umbre: algoritmi, bani, cripto, rețele de amplificare, influenceri, indignări fabricate. Acum lucreazǎ cu drone. Acționează şi amenințǎ pe față.

Același ordonator. Altă armă.

A fost accidentală această devoalare? A fost atât de important pentru Rusia să inunde rețelele sociale cu dezmințiri transparente — „drona nu a fost rusească”, „Rusia nu atacă români”, „totul este o provocare” — încât și-a asumat riscul de a-și expune rețeaua locală de influenceri, propagandiști şi idioți utili?

Nu. Nu a fost un accident şi nici un sacrificiu. Moscovei nu-i mai pasă că își expune oamenii. În etapa anterioară, când încă avea nevoie de ambiguitate, rețeaua trebuia să pară organică, românească, patriotică, indignată din proprie inițiativă. Acum, ambiguitatea a devenit secundară. Important este volumul şi nivelul de zgomot. Prioritatea zero este ca în primele ore după un atac spațiul public să fie înecat în minciuni până când adevărul este împins într-un colț şi obligat să se apere.

Dacă ar fi fost o greșeală de coordonare, sau un sacrificiu de neevitat, Medvedev nu ar fi ieșit a doua zi să transforme Galațiul într-un avertisment pentru Europa. Mesajul lui — că Europa nu mai are motive să doarmă liniștită — este, de fapt, anunțul că Rusia nu mai simte nevoia să se ascundă. A trecut de la negare la intimidare, de la operațiuni sub acoperire la amenințare publică.

Explicația este brutală: Rusia se află într-o poziție tot mai proastă în Ucraina, iar când o putere agresivă simte că pierde controlul asupra războiului pe care l-a început, caută ieșirea prin extinderea crizei. Dacă nu poate câștiga pe front, încearcă să dea foc vecinătății. Dacă nu poate obține capitularea Ucrainei, încearcă să bage frica în Europa.

Vi se pare exagerat? Exact această logică s-a văzut și în comportamentul Iranului. În loc să își limiteze riposta la adversarii direcți, a început să lovească în jur, să-și atace vecinii cu drone și rachete, să exporte haosul ca metodă de supraviețuire strategică.

Adǎugați faptul cǎ Rusia a rǎmas cel mai important al Iranului şi cǎ Moscova şi Teheranul se coordoneazǎ strategic şi tactic şi brusc atacurile hibride din Europa, incidentele cu drone, sabotajele, campaniile de dezinformare și presiunile asupra statelor de frontieră nu mai par episoade separate. Par părți ale unei doctrine comune: când regimul este împins în dificultate, extinde câmpul de luptă.

Ceea ce este o veste foarte proastǎ pentru România, Polonia, Republica Moldova și țările baltice. O escaladare de tip iranian în estul Europei şi în fostele republici sovietice care au aderat la NATO nu mai poate fi tratată ca o fantezie alarmistă. Riscul ei crește tocmai pe măsură ce poziția Rusiei se deteriorează în Ucraina. Paradoxal doar la prima vedere, cu cât Moscova se simte mai mult cu spatele la zid, cu atât devine mai periculoasă pentru vecini.

Când Rusia va simți că pierde războiul pe care l-a declanșat, trebuie să ne așteptăm la ce e mai rău. Nu pentru că ar fi irațională, ci pentru că, în logica ei, incendierea Europei poate deveni ultima formă de negociere.

Viitorul nostru nu va fi desenat doar de Rusia, ci şi de reacția statului român. Deocamdatǎ, prin modul în care a gestionat riscurile amplificate de rǎzboiul din Ucraina, pare sǎ nu fie conştient cǎ am intrat într-o zonǎ criticǎ.

Statul român a lăsat deschisă ușa prin care Rusia a intrat. Georgescu nu a apărut din neant. Este un produs al Direcției de Informații Externe a regimului Ceauşescu, preluat de caste toxice, care au fǎcut bani grei parazitând instituții ale statului. A ajuns sǎ candideze la preşedinție împins de vechi complicități şi de calcule politice făcute cu cinism și inconștiență. Candidatura lui a devenit importantǎ pentru grupǎri politice care voiau să strice altă înțelegere, altă finală, alt aranjament de putere. În fisurile create de aceste lupte interne, Rusia a văzut oportunitatea. A intrat, a bǎgat dalta, a amplificat, a radicalizat.

Dar faptul că Moscova s-a folosit de disfuncțiile clasei politice şi statului român nu o face mai puțin periculoasǎ. Rusia nu se amestecǎ pentru ca românilor sǎ le fie mai bine. Dimpotrivă. Și pentru a aduce la putere oameni obedienți în țǎrile pe care nu le controleazǎ caută slăbiciunile statului țintǎ, la exploateazǎ, le transformă în armă.

Ținta Rusiei nu este un politician sau un guvern. Ținta este România ca stat pro-occidental, membru UE şi NATO. O Românie imperfectă, ezitantă, adesea prost condusă, dar care, în ultimii treizeci de ani, a ieșit de pe orbita Moscovei. O Românie care a ajutat Republica Moldova să reziste presiunii rusești şi sǎ facǎ paşi decisivi spre integrarea în UE. O Românie care sprijinǎ consistent Ucraina. O Românie care, prin gazele din Marea Neagră, va conta ca putere energeticǎ într-o regiune din care Rusia a fost expulzatǎ. O Românie care, prin acceptarea amplasǎrii scutului de la Deveselu, a obligat Moscova să-și refacă o parte din arhitectura militară.

Rusia știe ce a pierdut aici. Și știe ce ar mai putea pierde. Şi nu va ezita sǎ meargǎ maxim din cât i se permite.

La fel cum a fǎcut în Ucraina. Mai întâi a instalat un președinte marionetă. Când acesta a fost înlăturat, iar drumul pro-occidental al Kievului aadevenit ireversibil, Moscova a trecut la bombe. Când nu a mai putut controla, a început să distrugă.

La Galați, Rusia a testat cât poate împinge linia. A testat statul român, reacția NATO, rezistența noastră psihologică. Și, în același timp, prin felul în care și-a pus rețeaua internă în mișcare, ne-a arătat că între drona de vineri și campania lui Georgescu există doar o diferență de instrument.

Ştim cine a trimis drona. Întrebarea este ce facem acum, când știm. Dacă statul român nu intră într-o stare de alertă reală — iar poate că termenul corect nu mai este „alertă”, ci pregătire de rǎzboi— am putea descoperi că războiul pierdut pe rețelele sociale a fost doar prima salvǎ.