Negociatorii lui Donald Trump, Steve Witkoff și Jared Kushner, se poartă cu Vladimir Putin ca niște oameni de afaceri care caută o înțelegere avantajoasă pentru amândouă părțile, iar aceasta este o iluzie periculoasă, scrie Fareed Zakaria într-un editorial publicat de The Washington Post. Cei doi vorbesc despre Rusia ca despre un posibil partener de afaceri, iar Witkoff a spus despre întrevederile de la Moscova că se numără printre cele mai puternice experiențe ale vieții lui.

Lecția pe care a învățat-o Hank Paulson

Zakaria amintește experiența altui om de afaceri ajuns în guvern: Hank Paulson, fostul șef al Goldman Sachs, secretar al Trezoreriei în timpul crizei financiare. În august 2008, aflat la Beijing pentru Jocurile Olimpice, Paulson a primit o informație care, a povestit el mai târziu, l-a lăsat fără aer: oficiali ruși le propuseseră chinezilor să vândă împreună cantități mari de obligațiuni emise de Fannie Mae și Freddie Mac, cele două instituții care garantează cea mai mare parte a creditelor ipotecare din Statele Unite.

În relatarea lui Paulson, scopul era să forțeze Washingtonul să garanteze explicit datoria celor două instituții, într-un moment în care sistemul financiar american se apropia de cea mai grea criză de la Marea Depresiune. Beijingul a refuzat.

Zakaria citește episodul mai departe: o prăbușire mai adâncă a economiei americane ar fi lovit inevitabil și restul lumii, inclusiv Rusia, iar Putin părea dispus să accepte un asemenea rezultat, cu condiția ca Statele Unite să piardă mai mult. Este, scrie el, aproape opusul felului în care gândește un om de afaceri.

Un naționalist, nu un negociator

Putin nu a pretins niciodată că este om de afaceri în căutare de contracte, continuă editorialistul. Este un naționalist rus care vrea să refacă puterea și teritoriile pierdute odată cu prăbușirea imperiului rus și a celui sovietic, în timp ce țara lui pierde teren economic, demografic și politic.

Iranul, America Latină, Africa

Zakaria enumeră dosarele în care Moscova a lucrat împotriva intereselor americane. În cazul Iranului, cu care Washingtonul este acum în conflict deschis, Rusia a livrat Teheranului avioane, tancuri și alte categorii de armament, face schimb de informații și trimite acolo arme americane capturate pe frontul din Ucraina, ca iranienii să le poată copia. Financial Times a relatat la începutul lui septembrie, pe baza unor documente, că Rusia ajută în secret Iranul să dezvolte motoare pentru rachete de croazieră supersonice, capabile să amenințe portavioanele americane.

În emisfera vestică, unde Trump vrea supremație americană, Rusia a asigurat între 2001 și 2018 peste 70% din importurile de armament ale Venezuelei, iar inventarul militar al Cubei și al Nicaraguei este în cea mai mare parte rusesc. În Africa, Moscova a folosit arme, bani, sprijin politic și mercenari ca să își extindă influența în locul Occidentului, iar gruparea Wagner a devenit instrumentul acestei politici, din Libia până în Sahel. La toate acestea se adaugă parteneriatele militare tot mai strânse cu Coreea de Nord și cu China.

Ce a concedat deja administrația

Abordarea administrației americane în privința războiului din Ucraina a fost, în esență, să treacă de partea Moscovei, susține Zakaria. Trump a afirmat, fals, că Ucraina a început războiul și l-a numit pe Volodimir Zelenski dictator, iar administrația a acceptat în avans mai multe poziții rusești: Ucraina nu va intra în NATO, o bună parte din teritoriul ocupat nu va fi returnat, iar armata ucraineană va fi limitată ca dimensiune.

Ajutorul militar american s-a împuținat, iar schimbul de informații cu Kievul a fost suspendat o vreme. Militarii ucraineni cu care a stat de vorbă în timpul unei vizite la Kiev i-au spus că pierderea sprijinului american a fost cea mai grea lovitură strategică primită de țara lor de la invazie încoace. Ucraina și partenerii ei europeni au găsit modalități de a rezista atacurilor rusești; ce îi sperie mai tare, scrie el, este abandonul american.

Nu e nimic în neregulă cu încercarea de a ajunge la o înțelegere cu Putin sau cu dorința ca fiecare parte să câștige ceva, își încheie Zakaria editorialul. Dar diplomația începe cu înțelegerea omului aflat de cealaltă parte a mesei, iar istoria lui Putin arată un conducător dispus în repetate rânduri să impună costuri propriei țări și să destabilizeze alte state, dacă asta slăbește Statele Unite. Paulson a învățat lecția la Beijing acum optsprezece ani; ar fi util ca oamenii de afaceri deveniți diplomați să o învețe și ei, la Moscova.