Kremlinul a intensificat din ianuarie 2026 presiunile asupra președintelui belarus Aleksandr Lukașenko pentru a permite utilizarea teritoriului belarus la deschiderea unui nou front contra Ucrainei, scrie The Wall Street Journal. Discuțiile cu Minskul sunt purtate în principal de ambasadorul rus în Belarus, Boris Gryzlov, iar instrumentul predilect al Moscovei este amenințarea cu tăierea sprijinului financiar de care economia belarusă a depins constant în ultimii doi ani.
Cererile Moscovei
Conform jurnalului american, lista pretențiilor rusești cuprinde trei componente operaționale. Prima — utilizarea teritoriului belarus pentru lansarea de drone Shahed-136 spre obiective ucrainene, ceea ce ar dubla raza de acțiune efectivă a flotilei rusești și ar permite saturarea apărării antiaeriene de la Kiev din direcții multiple. A doua — presiune militară demonstrativă pe frontiera nordică a Ucrainei, în regiunile Kiev și Cernihiv, menită să oblige Statul Major ucrainean să retragă efective din zona Donețk-Pokrovsk, unde Rusia caută de luni întregi o străpungere pe care nu a obținut-o operațional.
A treia componentă — operațiuni hibride lângă granița NATO, în special pe segmentele Belarus-Polonia (Brest-Terespol) și Belarus-Lituania (Hrodna). Sub această umbrelă intră migrația instrumentalizată, sabotaje pe rețele logistice, atacuri cibernetice țintite și operațiuni de dezinformare îndreptate atât spre populația locală belarusă, cât și spre statele baltice. O variantă strategică, nedeclarată public — o intervenție militară directă a Belarusului — rămâne „pe masa Kremlinului”, conform surselor citate de publicația americană, dar nu este planificată pentru viitorul imediat.
Cum funcționează șantajul economic
Detaliul-cheie pe care „Wall Street Journal” îl scoate la suprafață ține de mecanica concretă a presiunii. Belarusul nu este un partener strategic egal al Rusiei, ci un client economic profund dependent. Aproximativ jumătate din exporturile belaruse ajung pe piața rusă, iar fluxurile de petrol și gaze din Rusia, vândute la prețuri sub piață, acoperă diferența dintre prețul de producție internă și costul real al energiei pentru consumatorul belarus. Datoria externă a Belarusului față de Rusia, conform datelor Băncii Mondiale citate în articol, depășește opt miliarde de dolari, iar liniile de credit refinanțate anual au devenit, în 2025 și prima jumătate a anului 2026, principalul instrument de presiune.
Un fost ofițer de informații rus, familiarizat cu discuțiile dintre Moscova și Minsk, a confirmat pentru publicație că ultimatumul transmis de ambasadorul Gryzlov către Lukașenko este fără echivoc: ori Belarus se aliniază mai activ la efortul de război, ori liniile de credit nu se mai refinanțează automat, iar prețul preferențial pentru gaz dispare. În paralel, intrarea Belarusului în mecanismele de redirijare a sancțiunilor occidentale — exporturi de tehnologii dual-use, tranzit financiar prin instituții belaruse — a devenit o sursă-cheie de încasări pentru Minsk, dar și o vulnerabilitate suplimentară la presiunile Kremlinului.
Calculul lui Lukașenko
Lukașenko a rezistat constant cererilor de a intra direct în război. „Wall Street Journal” identifică trei argumente ale acestei rezistențe. Întâi, dimensiunea armatei belaruse: forțele terestre regulate numără circa 45.000 de militari, comparativ cu peste 800.000 mobilizabili în Ucraina și aproximativ 600.000 deja angrenați de Rusia în teatre operative. O angajare militară directă ar fi pentru regimul de la Minsk un risc operațional, nu un instrument de presiune.
Apoi, riscul intern. Sondajele Chatham House Belarus Initiative din ultimii doi ani arată că peste 60% dintre belaruși se opun unei implicări militare directe alături de Rusia în Ucraina. O mobilizare ar putea reaprinde valul de proteste din 2020-2021, când regimul a supraviețuit doar prin intervenția Moscovei. Lukașenko știe că legitimitatea sa internă, fragilă, depinde de neutralitatea aparentă pe care a reușit să o vândă populației sub forma „protejării Belarusului de război”.
Al treilea argument — supraviețuirea politică în post-Putin. Lukașenko are 70 de ani și gândește orizonturi de tranziție. O implicare militară completă ar lega regimul belarus de soarta personală a lui Putin, fără o asigurare pentru următoarea generație de lideri ruși. În varianta lui Gryzlov, însă, Moscova promite continuitate în schimbul cooperării — o promisiune greu de garantat.
Conexiunea cu ultimatumul de la Kiev
Episodul descris de „Wall Street Journal” se intersectează direct cu ultimatumul public lansat săptămâna trecută de președintele ucrainean Volodimir Zelenski, care a cerut Minskului să retragă, până pe 26 iunie, echipamentele de retransmisie radio din regiunile Gomel și Brest folosite, conform Kievului, pentru ghidarea dronelor Shahed lansate dinspre Rusia spre vestul Ucrainei. Dacă publicația americană confirmă presiunile Kremlinului pentru intensificarea acestor operațiuni, Zelenski încearcă să închidă tocmai componenta tehnică solicitată de Putin — un test direct al capacității lui Lukașenko de a refuza ambele tabere.
Ce înseamnă pentru NATO și flancul estic
Pentru statele NATO din apropierea Belarusului — Polonia, Lituania, Letonia, dar și România prin proximitatea cu Ucraina — scenariul descris ridică patru riscuri operative distincte. Primul, escaladarea operațiunilor hibride la granițe: sabotaje pe căi ferate, atacuri cibernetice pe rețelele energetice, migrație instrumentalizată în stilul valului declanșat de Lukașenko în 2021 la frontiera poloneză. Al doilea, expansiunea umbrelei dronelor rusești — Shahedurile lansate din Belarus pot ajunge până la Lvov, Cernăuți și Ivano-Frankivsk, în vestul Ucrainei, regiuni care până acum funcționau ca centre logistice relativ sigure pentru ajutorul occidental.
Al treilea risc — provocările intenționate pe spațiul aerian NATO. Episoadele cu drone rătăcite peste teritoriul polonez și român, frecvente în 2024-2025, ar putea deveni rutină dacă platforma de lansare se mută la Hrodna. Al patrulea — riscul de a fi prinși într-o confruntare directă Belarus-Ucraina dacă Zelenski își materializează amenințarea de a distruge echipamentele radio din Gomel-Brest, iar Lukașenko reacționează disproporționat.
„Wall Street Journal” încheie observând că, pentru moment, nu există indicii că Rusia plănuiește în viitorul imediat o operațiune militară de pe teritoriul belarus, dar că opțiunea rămâne disponibilă în arsenalul lui Putin. Mai semnificativ, articolul oferă o fereastră rară spre mecanica concretă a presiunilor pe care Kremlinul le exercită pe periferia sa de influență — un episod care va fi reluat, după toate semnele, în următoarele luni.