Unul dintre judecatorii din dosarul Dan Voiculescu – privatizarea ICA a fost saltat de procurori, fiind suspect de luare de mita. De la cine, este evident. Aceasta arestare ar putea fi ultimul element care anunta ca Voiculescu va fi condamnat, in curind, la inchisoare.
Judecătorul se numește Stan Mustață și este unul dintre magistrații din completul de la Curtea de Apel București care judecă dosarul ICA, în care este acuzat Dan Voiculescu. El a fost ridicat, marți dimineață, de procurorii DNA, fiind suspectat de luare de mită, potrivit unor surse judiciare.
Sursele citate au precizat că judecătorul Stan Mustață a fost ridicat de la Curtea de Apel București, urmând să fie audiat.
Judecătorul Stan Mustață trebuia să judece, marți, împreună cu un alt magistrat, apelurile formulate în dosarul în care Dan Voiculescu, Gheorghe Mencinicopschi și alte 11 persoane sunt acuzați de fapte de corupție privind modul de privatizare a Institutului de Cercetări Alimentare (ICA).
La termenul din 8 aprilie, judecătorul Stan Mustață a formulat o cerere de abținere. Judecătorul arăta că, în urma unor materiale de presă „neadevărate”, în care se relatează presupuse interese ale sale în acest dosar, formulează cererea de abținere, pentru eliminarea oricăror dubii sau suspiciuni. Cererea a fost respinsă, astfel că Stan Mustață a continuat să judece acest dosar.
În 26 septembrie 2013, Tribunalul București l-a condamnat pe Dan Voiculescu la cinci ani de închisoare cu executare pentru spălare de bani. Instanța a constatat că a fost împlinit termenul de prescripție specială și a dispus încetarea procesului penal pentru cealaltă infracțiune de care a fost acuzat Dan Voiculescu de către procurorii DNA, respectiv cea de folosire, de către o persoană care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid, a influenței și autorității date de această calitate în scopul de a obține, pentru sine sau pentru altul, bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.
Gheorghe Mencinicopschi, fostul ministru Sorin Pantiș, Corneliu Popa, Cătălin Sandu Jean, Vlad Săvulescu și Flavius Adrian Pop au fost condamnați la șase ani de închisoare cu executare. Instanța a mai dispus condamnarea la câte cinci ani de închisoare cu executare a lui Gheorghe Sin, Constantin Baciu, Alexandru Petre, Grigore Marinescu și Vica Ene.
În cazul lui Marian Gheorghe Domnișoru, instanța a dispus încetarea procesul penal, constatând că acesta a decedat în cursul procesului penal.
Sentința a fost contestată la Curtea de Apel București, care va da o decizie definitivă în acest dosar.
Dan Voiculescu și alte 12 persoane au fost trimiși în judecată în acest dosar la începutul lunii decembrie 2008. Procurorii Direcției Naționale Anticorupție susțin că privatizarea frauduloasă a ICA ar fi fost făcută în folosul lui Dan Voiculescu, fiind realizată prin subevaluarea bunurilor institutului cu peste 7,7 milioane de euro.
Dan Voiculescu, acționar majoritar al SC Grupul Industrial Voiculescu și Compania (Grivco) SA București, membru al Adunării Generale a Acționarilor (AGA) și al Consiliului de Administrație (CA) al Institutului de Chimie Alimentară, membru al AGA și director general al SC Bioprod SA București, a fost acuzat de procurori de folosire, de către o persoană care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid, a influenței și autorității date de această calitate în scopul de a obține, pentru sine sau pentru altul, bani, bunuri sau alte foloase necuvenite și de spălare de bani, ambele în formă continuată.
Potrivit procurorilor, prejudiciul produs în urma acestei privatizări se ridică la peste 60 de milioane de euro.
La un moment dat, trebuia să se termine circul Voiculescu, sper că momentul acela a venit.