Convingerea care pare dominantă în PDL în acest moment, și anume că actualul primar al Capitalei nu va putea fi învins în alegerile de anul viitor decât tot de un miștocar cu priză la „prostime”, pe care se fundamentează susținerea unor lideri ai partidului pentru candidatura lui Silviu Prigoană, nu este doar jignitoare pentru locuitorii Bucureștiului, ci și profund greșită. Ea se întemeiază pe o înțelegere superficială a modului în care gândesc și a așteptărilor majorității celor ce trăiesc în cel mai dinamic oraș al României. Adică a celor care, din punct de vedere politic, s-au aflat mai tot timpul cu un pas înaintea restului țării.

Din 1992 până în 2008, absolut toți primarii aleși ai Bucureștiului au câștigat pentru că au candidat împotriva PSD, partidul identificat total și exclusiv cu SISTEMUL.

Halaicu, Ciorbea, Lis, Băsescu, Videanu, nici unul nu a fost ales în primul rând pentru meritele sale de edil sau statura morală, ci pentru că reprezentau opoziția la partidul-SISTEM. Ca dovadă, dezastrul și corupția pe care mulți le-au lăsat în urma lor. Groaza că atotputernicia PSD-ului va înfrânge și ultimele redute de normalitate i-a făcut pe mulți bucureșteni să-și reprime toate îndoielile asupra candidaților „dreptei” și să voteze chiar și personaje caricaturale sau de-a dreptul dubioase. Ce șanse ar fi avut altfel să ajungă primari personaje precum Lis și Halaicu?

Chiar și Oprescu tot sub stindardul opoziției față de SISTEM a câștigat. Singura diferență este că el a reușit să însceneze convingător ruptura sa de PSD și să echivaleze SISTEMUL cu administrația PDL-istă, reprezentată în București de Adriean Videanu. Nu miștocăreala și proiectele fantasmagorice l-au făcut primar, ci indignarea bine jucată față de prăpădul făcut de fosta administrație. Cât de sinceră a fost? Este suficient să ne uităm la câte PUZ-uri de blocuri-turn s-au dat în mandatul său. Fără pic de jenă, a dus pe noi culmi una dintre practicile predecesorilor săi pe care le-a criticat virulent în campanie.

Ghinionul lui Prigoană și al oricărui potențial candidat PDL din aceeași stofă este că nu PSD-ul se află la putere. Altfel, ar câștiga fără probleme. Prin comparație cu Halaicu și Lis, Prigoană este un Donald Trump. În urmă cu 15 ani ar fi învins detașat, fără să miște un deget. Astăzi, însă, situația este diferită.

Chiar dacă în ultimii patru ani Oprescu a dovedit cu vârf și îndesat cât valoarează discursul său justițiar – uitați-vă cine a câștigat contractele pentru realizarea pasajelor de la Casa Presei și Piața Charles de Gaulle și o să găsiți aceleași companii pe care le înfiera în 2008, ca fiind parte din „mafia lui Videanu” – nimic nu o să-l împiedice să joace sceneta primarului revoltat și în 2012. Caz în care Prigoană va fi victimă sigură.

Atît pentru cei ce l-au votat și acum patru ani pe Oprescu, dar și pentru cei ce știu câte parale face „dom doctor”, cele peste 5000 de contracte cu statul pe care le derulează firmele lui Prigoană vor fi tot atâtea motive ca să nu îl voteze. Iar strategia de a contracara în avans atacurile pe această direcție prin dezvăluiri despre afacerile dubioase patronate de primăria lui Oprescu, pe care Dan Diaconescu, vechi tovăraș cu Prigoană, le promovează deja obsedant pe OTV, nu le va schimba părerile. Nimeni și nimic nu va putea demonstra că în materie de relații cu mafia din admistrația locală Prigoană este mai inocent decât Oprescu.

Cine poate învinge un fals candidat anti-SISTEM? Doar un autentic candidat anti-SISTEM. Și singurul om din PDL care merită o asemenea descriere este Monica Macovei.

Nu știu cine s-a gândit primul la o candidatură a Monicăi Macovei la Primăria Bucureștiului în 2012. Ideea nu este nouă. Ea fost vehiculată acum câteva luni, însă mai degrabă în contextul frământărilor care au precedat congresul PDL. După care nimeni nu a mai pomenit de ea. Nu știu nici câți dintre cei care au spus că ar fi o variantă bună cred sincer că partidul nu ar putea găsi nici un alt candidat cu șanse mai mari să-l învingă pe Oprescu.

Nu știu nici câți dintre ei ar încerca să o convingă să intre în bătălia pentru Capitală fiind siguri că va fi învinsă. Și sperând pe ascuns că un om cu idei justițiare cât se poate de enervante își va rupe gâtul. Ceea ce, în viziunea lor, ar echivala cu pierderea oricărei autorități în partid – mai ales aceea de propune criterii de integritate importate din altă galaxie. Nu știu, de fapt, nici câți dintre ei și-ar dori ca primarul general al celui mai important oraș din țară să fie un incoruptibil. Știu sigur însă că Monica Macovei, un om fără nici un fel de experiență în administrația locală, ar fi un primar al Capitalei mai bun decât oricare dintre cei ce se înghesuie astăzi să se bată pentru această funcție.

Pe ce mă bazez? Pe convingerea că marile probleme ale orașului își au originea în corupția administratorilor săi. De ce avem străzi proaste, în ciuda sumelor uriașe pe care le-am plătit în ultimii 20 de ani? Pentru că nu există companii care să poată executa profesionist o astfel de lucrare? Nu. Pentru că, în schimbul unor șpăgi grase, li s-a permis să facă treabă de mântuială.

De ce nu reușim să finalizăm 20 de străzi amărâte în Centrul Vechi după opt ani de chin? Reprezintă refacerea rețelei de utilități și pavarea unor ulițe o lucrare tehnică de o complexitate excepțională, iar noi nu avem sau nu putem angaja expertiza tehnică necesară? Nici vorbă. Doar că banii destinați acestui proiect au fost prăduiți. Altfel decât printr-o complicitate între clica lui Oprescu și firma care ar trebui să execute lucrarea cum poate fi explicată bătaia de joc de la kilometrul zero?

De ce arată Bucureștiul ca un bâlci, sufocat de clădiri disproporționate, fără o coerență urbanistică? Nu există expertiză internă sau internațională care să ne ajute să punem la cap o serie de reglementări stricte în acest domeniu? Există! Dar ea nu face doi bani, câtă vreme o mână de arhitecți și edili și-au umplut conturile autorizând monstruozități pentru care o să-i blesteme trei generații de-acum încolo. De ce se blochează cu anii proiecte vitale, a căror necesitate este deasupra oricărei îndoieli și pentru care există resurse? Pentru că unii nu se înțeleg cine și câtă șpagă să ia.

Un primar care să facă din stârpirea corupției din administrația Capitalei prioritatea zero ar reuși să mobilizeze rapid resurse de bani și timp care acum par de domeniul incredibilului. În cel mai rău caz, va fi suficient ca păpușarii contractelor să știe că există cineva care li se uită peste umăr ca să renunțe, de frică, măcar la o parte din grosolănia cu care își bat joc de interesele noastre. În cel mai bun caz, unii vor ajunge la închisoare, iar exemplul lor îi va paraliza pe cei mai mulți. Nu suntem o țară de curajoși. Iar hoții noștri nu fac excepție.

Dacă Victor Ponta a reușit în toamna lui 2001, pe când era șeful Corpului de Control al Guvernului Năstase, să scoată la iveală în doar o lună toată încrengătura de afaceri necurate din jurul Primăriei, nu există nici un dubiu că Monica Macovei ar reuși să facă același lucru și chiar să rezolve ceea ce Ponta nu a realizat: să le stopeze în bună măsură.

Mulți vor spune că mandatul unui primar nu se poate rezuma doar la vânarea corupților și că Monica Macovei nu are experiența administrației locale. Și au dreptate. Însă are experiența unui ministeriat – și încă unul foarte dificil. Tot administrație a însemnat și transformarea Ministerului Justiției dintr-un bastion de protejare a corupției la nivel înalt într-o instituție care să creeze premisele unei lupte anticorupție eficiente. Cât despre expertiza specifică, asta este treaba specialiștilor, a directorilor și șefilor de servicii. Diferența majoră față de ce se întâmplă astăzi în Primăria Capitalei este că un om de bună-credință s-ar înconjura de specialiști croiți pe același calapod, care să urmărească interesele orașului, nu ale oamenilor de afaceri abonați la contracte oneroase. Iar dacă astfel de specialiști sunt atât de greu de găsit în România, cu banii economisiți prin combaterea corupției cred că Bucureștiul își va putea permite să angajeze cel mai bine cotat city-manager din lume. Ne va costa oricum mult mai ieftin decât Oprescu.

Există două mari obstacole în calea nominalizării Monicăi Macovei drept candidat al PDL pentru Primăria Capitalei. Primul este partidul. Ca să facă un asemenea gest, PDL ar trebui să accepte să-și saboteze propriile relații clientelare cu Primăria, care au supraviețuit suspect de bine sub mandatul lui Oprescu. Veți spune că este o naivitate să credem că există vreo șansă ca PDL să accepte să piardă de bunăvoie contracte care îi aduc zeci de milioane de euro. Poate. Însă PDL va rata din nou Primăria Capitalei dacă nu propune un candidat solid, care să mobilizeze politic electoratul care l-a votat de două ori pe Traian Băsescu în această funcție. După cum arătam mai sus, votul pentru București a fost întotdeauna unul politic, iar în 2012 va fi cu atât mai mult, dacă Oprescu va fi susținut de USL.

Al doilea obstacol este chiar Monica Macovei. Până acum nu a dat nici un semn că și-ar dori să devină primarul Capitalei. Și este de înțeles. La fel de rezonabil este însă să presupunem că poziția de europarlamentar pe care o deține acum nu este ținta ei politică finală. Dacă ar fi fost așa, nu am fi văzut-o recent luptându-se să impună criterii de integritate unui partid care nu are nici un chef de așa ceva. Chiar dacă nu au fost la fel de intransigente precum cele ale lui Cristi Preda, ieșirile sale publice sunt un semn că, deși se supune regulilor jocului din partid, nu se mulțumește cu un rol politic minor. Caz în care candidatura la Primăria Capitalei ar fi o excelentă rampă de (re)lansare.

Dacă ar câștiga Capitala, poziția ei în PDL s-ar întări considerabil. Implicit, victoria ei ar fi victoria ideilor justițiare. Cu validarea primită prin voturile bucureștenilor și cu ascendentul moral al detronării unui primar care acum pare imbatabil, Monica Macovei ar deveni o forță de temut în partid, una care chiar să poată impune schimbarea. Atât timp cât ideile corecte de modernizare a partidului și a statului vor fi susținute doar de europarlamentari sau de membri care nu au câștigat nici bătălii politice majore și nici nu au susținerea multor filiale, rolul lor în partid va fi întotdeauna periferic. Sau, și mai rău, decorativ, cum este acum. Un PR perfect pentru armata de Ridzi și Păsat care se mișcă precum peștele în apă prin cotloanele administrației PDL-iste.

O victorie a Monicăi Macovei ar avea o valoare simbolică uriașă, comparabilă cu reușitele din 1992 și 1996: primele victorii politice majore ale unui curent minoritar la nivel național, într-o Românie dominată de o altă paradigmă. Avînd în vedere miza și oportunitatea unei asemenea candidaturi, susținerea PDL ar fi binevenită, dar nu este esențială. Rămâne întotdeauna varianta unei candidaturi independente, cu sprijinul societății civile, dar poate și aceea a susținerii din partea unei noi forțe politice.

Acest editorial a fost publicat în România liberă, pe 19 august 2011