Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a anunțat că a lovit corveta rusă Naro-Fominsk în Golful Finlandei, în noaptea de 10 spre 11 noiembrie. Martin Herem, ministrul estonian al Apărării, a confirmat pentru televiziunea publică ERR că la bordul unei nave a Flotei rusești din Marea Baltică a avut loc o explozie în jurul orei 5:30 și că, după aceea, de pe ea a ieșit fum, iar nava s-a întors spre Sankt Petersburg, relatează publicația ucraineană Hromadske.
Potrivit SBU, Naro-Fominsk este o corvetă din clasa Buyan-M, construită să lanseze rachete de croazieră Kalibr și Oniks. Ucrainenii nu au precizat cu ce armă au atacat-o, unde anume a fost lovită și ce pagube a suferit. Herem a spus că Estonia nu poate confirma dacă explozia a fost provocată de un atac ucrainean sau de un accident. Nu există deocamdată nicio reacție oficială a Moscovei privind nava.
Prima lovitură într-o zonă cu trafic civil
Dacă se confirmă, ar fi prima dată când Ucraina lovește o navă militară rusă într-o zonă deschisă a Mării Baltice, folosită și de navele comerciale. Golful Finlandei este o cale navigabilă îngustă, pe unde trec petroliere, nave civile și cabluri submarine de date. Un oficial finlandez a declarat pentru televiziunea publică Yle că atacul a avut loc lângă insula Gogland, aflată la jumătatea distanței dintre Helsinki și Sankt Petersburg. Armata finlandeză a restricționat temporar traficul naval și aerian în estul golfului, ca măsură de precauție.
Elina Valtonen, ministrul finlandez de Externe, a declarat că situația din Marea Baltică rămâne stabilă și sigură și că navigația comercială nu este în pericol. Emil Kastehelmi, cofondator al grupului finlandez de monitorizare Black Bird, a spus că flota rusă din Baltica nu fusese atinsă până acum și că Ucraina a văzut probabil o ocazie, dar nu consideră atacul o escaladare serioasă.
Drone lângă granița NATO
Potrivit SBU, corveta a fost lovită în timpul unui atac mai amplu cu drone asupra portului petrolier Ust-Luga, din regiunea Leningrad, unul dintre principalele puncte de export ale petrolului rusesc. Armata ucraineană a anunțat că au fost avariate cinci rezervoare de produse petroliere și că a izbucnit un incendiu mare. În același atac, în port au fost răniți trei angajați.
Herem a spus că dronele au zburat între miezul nopții și ora 6:00, mai ales prin spațiul aerian rusesc, de-a lungul graniței cu Estonia. Una a intrat pentru scurt timp în spațiul aerian estonian, venind dinspre Letonia. Avioane NATO au decolat, dar piloții nu au primit ordin să doboare dronele, pentru că acest lucru nu a fost considerat sigur. Estonia nu a permis folosirea spațiului său aerian pentru atac, a precizat ministrul. Heorhii Tîhîi, purtătorul de cuvânt al diplomației ucrainene, a respins acuzațiile Moscovei că Ucraina ar folosi spațiul aerian al țărilor baltice și a spus că pot apărea incidente atunci când Rusia deviază dronele prin război electronic.
