Generalul-locotenent Brett Sylvia (foto), care conducea Direcția pentru strategie, planificare și politici a Statului Major Interarme al Statelor Unite, cunoscută drept J5, a fost înlăturat din funcție fără nicio explicație publică, scrie revista The Atlantic, care citează oficiali ai Pentagonului. Direcția coordonează recomandările de strategie militară pe care le primesc conducerea Departamentului Apărării și Casa Albă.

Potrivit acelorași oficiali, Pete Hegseth, secretarul american al Apărării, nu mai avea încredere în Sylvia, iar generalul avea o relație de lucru dificilă cu Elbridge Colby, cel mai înalt oficial civil al Pentagonului pentru politici. Statul Major Interarme i-a mulțumit lui Sylvia pentru cei 32 de ani petrecuți în armată, fără să explice motivul plecării. Nu a fost anunțat niciun succesor.

O plecare în plină criză cu Iranul

Schimbarea vine într-un moment în care Donald Trump cântărește reluarea operațiunilor militare de amploare împotriva Iranului. Comandamentul Central al SUA a pregătit mai multe variante, de la lovituri limitate asupra instalațiilor nucleare iraniene până la o campanie mai largă, menită să crească presiunea economică asupra Teheranului. Președintele american nu a luat o decizie, iar noi atacuri sunt considerate puțin probabile înainte de alegerile de la jumătatea mandatului, programate pe 3 noiembrie. „Acum nu e momentul în care ai vrea să pierzi șeful J5”, i-a spus revistei un fost oficial al Statului Major Interarme.

Al doilea șef al J5 îndepărtat într-un an

Sylvia este al doilea director al J5 forțat să plece în mai puțin de un an. Predecesorul său, generalul-locotenent Joseph McGee, a fost obligat să iasă la pensie. Potrivit The Atlantic, cel puțin 26 de generali și amirali au plecat sau au fost înlăturați de când Hegseth a preluat conducerea Pentagonului, printre ei și generalul Randy George, șeful Statului Major al Forțelor Terestre. Oficialii citați de revistă spun că la originea acestor înlăturări se află de obicei implicarea anterioară a ofițerilor în programe de diversitate, legăturile cu fostul șef al Statului Major Interarme Mark Milley sau suspiciunea că ar fi transmis informații presei. În septembrie, Hegseth spunea că aproximativ 10% dintre generali și amirali fuseseră deja îndepărtați și anunța desființarea altor 10% dintre posturile de generali și amirali.

Absolvent al Academiei Militare West Point în 1994, Brett Sylvia a comandat Divizia 101 Aeropurtată de la Fort Campbell, din statul Kentucky, și a participat la mai multe misiuni în Irak și Afganistan. A fost decorat de șase ori cu Steaua de Bronz, o dată pentru vitejie, și a primit Purple Heart, decorația acordată militarilor răniți în luptă.