Incendiul din 14 septembrie de pe platforma industrială Carfil din Brașov a fost un act de sabotaj pus la cale de o rețea coordonată din Federația Rusă, au anunțat luni Serviciul Român de Informații (SRI) și Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT). Rețeaua era formată din doi cetățeni bieloruși, arestați deja în Germania, și un cetățean ucrainean, localizat în Polonia. Pe platformă funcționează fabrica de armament Carfil, companie din grupul de stat Romarm.
Ținte în toată regiunea
SRI acuză oficial Federația Rusă și spune că rețeaua avea misiuni și în afara României. „Datele obținute până în prezent arată că misiunile rețelei nu se limitau la România. Coordonatorii din Federația Rusă îi atribuiseră o serie extinsă de ținte din regiune: facilități de producție de armament, de stat și private, precum și alte obiective de interes militar și industrial”, arată SRI într-un comunicat.
„Cazul se înscrie într-o campanie mai amplă de operațiuni de sabotaj coordonate de Federația Rusă în Europa. Investigațiile desfășurate în acest an au identificat și alte tentative care au vizat obiective din România, inclusiv facilități militare internaționale sau utilizate pentru instruirea forțelor armate ucrainene”, mai precizează serviciul de informații.
Doi suspecți, arestați în Germania
DIICOT a cerut și a obținut mandate de arestare internațională pentru cei trei cetățeni străini, care locuiesc în state ale Uniunii Europene. Doi dintre inculpați au fost găsiți și arestați preventiv în Germania, în timp ce pregăteau fapte asemănătoare. Luni a fost emis un al treilea mandat european de arestare, pe numele inculpatului localizat în Polonia.
Procurorii spun că „din actele de urmărire penală a rezultat și faptul că cei trei inculpați vizau și alte obiective de pe teritoriul României și altor state UE”. Incidentul de la Brașov se adaugă unei serii recente de evenimente asemănătoare din România, iar DIICOT, Ministerul Afacerilor Interne și SRI continuă cercetările privind persoanele implicate, a transmis DIICOT. Instituția precizează că, în contextul proliferării tacticilor de război hibrid, sunt monitorizate permanent riscurile care pot afecta ordinea publică sau obiectivele de importanță strategică din România.
Recrutați pe rețelele sociale
SRI avertizează că rețelele de sabotaj ale Moscovei își recrutează de regulă oamenii prin rețelele sociale. „Persoanelor abordate li se oferă inițial bani pentru activități punctuale, precum observarea sau fotografierea unor obiective. Ulterior, sarcinile devin tot mai grave, putând ajunge la distrugeri, incendieri sau chiar asasinate. În cazul unui refuz, coordonatorii pot recurge la presiuni și șantaj”, arată SRI.
Potrivit serviciului, rețelele profită mai ales de problemele financiare, de dependențele sau de antecedentele penale ale celor recrutați. Pentru a-și ascunde identitatea și deplasările, membrii lor folosesc frecvent transport, cazare și mijloace de plată pe numele altor persoane, precum și cartele telefonice din state terțe și aplicații de mesagerie criptată. SRI subliniază însă că aceste elemente trebuie evaluate împreună și în context, pentru că, luate separat, nu indică implicarea cuiva în activități de sabotaj.
SRI continuă verificările privind operațiunile de sabotaj identificate în România împreună cu DIICOT, cu Direcția Generală de Informații a Apărării din Ministerul Apărării Naționale și cu Ministerul Afacerilor Interne, în cooperare cu partenerii europeni și transatlantici.
