Fără lider, fără partid și fără o campanie electorală obișnuită, studenții sârbi au făcut ceea ce opoziția nu reușise în mai bine de un deceniu: au învins, la alegerile parlamentare din 25 octombrie, aparatul politic al lui Aleksandar Vučić. Acum însă nimeni nu pare să știe sigur ce urmează, scrie The New York Times, care descrie modul lor de lucru ca pe un experiment unic de democrație directă.

Vučić se apropia de finalul celui de-al doilea mandat de președinte și nu mai avea voie să candideze. A demisionat cu o lună înainte de alegeri, mizând că partidul său va câștiga, iar el va rămâne la putere ca premier, funcție pe care o mai ocupase de două ori. Planul i-a fost dat peste cap de victoria unei liste de candidați aleși de studenți în adunări ținute în universități. Unii cred că experiența lor ar putea fi o lecție și pentru mișcările democratice din alte țări.

Rezultatele finale, anunțate pe 5 noiembrie, i-au dat Listei studențești – Studenții câștigă o majoritate solidă: 140 de mandate din cele 250 ale Parlamentului, față de 103 pentru Partidul Progresist Sârb al lui Vučić. Nu se știe încă cine va fi premier. Noul guvern se va forma după ce se reunește Parlamentul ales. Data nu a fost stabilită, dar ședința trebuie să aibă loc în cel mult trei luni de la anunțarea rezultatelor.

Potrivit cotidianului american, principiile care i-au dus pe studenți la victorie ar putea să nu fie de ajuns pentru un guvern care să funcționeze și să reziste. Aproape toți candidații aleși de ei sunt debutanți în politică și au opinii foarte diferite, uneori contradictorii. Îi unește un singur obiectiv: să scape țara de Vučić și de sistemul construit de el.

Democrația cu mâna ridicată

Studenții au luat deciziile ridicând mâna, după ore întregi de dezbateri în sălile de curs, în adunări pe care le numesc plenuri. Radomir Saičić, profesor de chimie și candidat pe listă, spune că plenurile sunt o formă de democrație orizontală, fără ierarhii. Procesul a fost lent și obositor, dar și gândit special ca să nu depindă de câțiva oameni. Natalija Petrović, studentă la comunicare, în vârstă de 22 de ani, explică faptul că, într-o mișcare fără lider, un regim autoritar nu avea pe cine să ia în vizor și să discrediteze, ca să compromită apoi întreaga mișcare.

Plenurile în care au fost aleși candidații s-au ținut în secret. Telefoanele rămâneau afară, iar aspiranții primeau nume de cod schimbate des, ca să nu existe scurgeri de informații. Studenții i-au propus pe candidați, i-au intervievat, le-au verificat trecutul și au votat. Apoi candidații au fost evaluați de facultățile din toată țara, iar pe lista finală au intrat doar cei susținuți de mai mult de jumătate dintre ele. Fiecare a semnat un contract social prin care s-a angajat să respecte principiile și obiectivele mișcării.

Petrović spune că, deși pe listă sunt oameni cu idei diferite, toți au fost de acord cu scopul principal al viitorului guvern: „să smulgem statul din ghearele mafiei”. Ea adaugă că mișcarea vrea reguli de transparență și de control care să îngreuneze cât mai mult corupția pentru orice guvern viitor.

Vladimir Vuletić, sociolog, consideră însă că modul în care decideau plenurile a fost adesea netransparent și ridică o problemă de fond. Mișcarea combină acum, spune el, două feluri de a lua decizii: plenurile, asemănătoare adunărilor din comunism, și votul parlamentarilor aleși democratic. Va fi greu să le împace, crede sociologul, iar diferențele de idei și de organizare vor duce inevitabil la rupturi în mișcare și probabil la noi alegeri într-un an.

De la Novi Sad la o mișcare națională

Mișcarea a început în noiembrie 2024, după ce copertina de beton a gării abia renovate din Novi Sad, al doilea oraș ca mărime din Serbia, s-a prăbușit și a ucis 16 oameni. Pentru studenții care au ieșit imediat în stradă, tragedia a devenit simbolul corupției din Serbia lui Vučić. Luna aceasta, la doi ani de la prăbușire, la gara din Novi Sad a avut loc o slujbă de comemorare.

Nikola Maletić, student la științe politice, în vârstă de 21 de ani, se afla la doar câțiva metri când a căzut copertina. El spune că lipsa unui lider a fost la început o tactică, pentru ca studenții să nu atragă atenția forțelor de ordine, dar a devenit apoi un principiu. Oamenii au înțeles că nu trebuie să mai lase niciodată un singur om să conducă țara, explică Maletić.

Timp de aproape doi ani, studenții au ocupat clădirile universităților și au organizat proteste de stradă, unele cu sute de mii de participanți. Cereau arestarea și judecarea constructorilor și a oficialilor acuzați că au aprobat lucrări de proastă calitate. Mișcarea a prins și în afara campusurilor, la oameni sătui de corupție, și a ajuns dincolo de marile orașe precum Belgradul, de mult ostil lui Vučić, în locuri care votaseră ani la rând cu partidul lui.

Studenții au străbătut pe jos și cu bicicleta sute de kilometri prin Serbia, prin orășele și sate izolate unde politicienii din opoziție aveau rareori susținere. S-au așezat la masă cu fermieri, au vorbit cu părinți și cu pensionari și i-au ascultat pe cei care nu mai credeau în politică. În timp ce Vučić domina știrile televiziunilor naționale, studenții s-au bazat pe rețelele sociale.

Multe principii, puține planuri

Candidații listei s-au angajat să aplice un program de guvernare de 1.000 de pagini, scris cu participarea a mii de experți, profesori și studenți. Potrivit New York Times, programul e plin de angajamente față de principii abstracte, precum răspunderea politică, dar are puține planuri concrete și ocolește în mare parte temele care dezbină, mai ales în politica externă.

Studenții au spus totuși clar că vor să pună capăt cooperării strânse a lui Vučić cu Israelul în apărare și în alte domenii. Programul lor promite ca Serbia să nu fie complice la ceea ce studenții numesc încercarea sistematică a Israelului de a distruge poporul palestinian în Fâșia Gaza.

Cine îi va controla pe aleși

Studenții nu au candidat ei înșiși, dar speră să îi supravegheze în continuare pe oamenii pe care i-au ales. Înainte de alegeri, plenurile discutau ore în șir chiar și propuneri mărunte. Guvernul nu își va permite acest lux: va trebui să aprobe bugete, să numească miniștri, să negocieze acorduri internaționale și să reacționeze repede la crize.

Studenții recunosc că noul guvern nu poate funcționa ca adunările lor. Parlamentul și guvernul nu se vor conduce după principiile plenurilor și ale democrației directe, ci după Constituție și după programul scris împreună cu candidații și cu alți experți, spune Petrović. Studenții nu vor să mute plenurile în ministere, dar vor să îi urmărească pe parlamentari ca o forță independentă, din afara Parlamentului, și să ceară transparență și răspundere.

Nu este clar cum va evolua relația dintre studenți și aleșii lor și ce se va întâmpla când parlamentarii nu vor fi de acord cu mișcarea care i-a adus la putere. Dušan Spasojević, profesor de științe politice la Universitatea din Belgrad, a scris într-un studiu despre mișcare că, odată ajunși la guvernare, parlamentarii și miniștrii trebuie să primească autoritate reală, fără ca studenții să le dicteze. Studenții se tem însă că, dacă le dau mână liberă aleșilor, aceștia ar putea deveni un nou centru de putere asupra căruia nu mai au nicio influență, la fel ca partidele tradiționale.

Pentru Maletić, singura victorie adevărată ar fi o schimbare durabilă a culturii politice și a felului în care e condusă țara. Orice altceva ar însemna doar un guvern nou care se poartă la fel ca vechiul guvern, spune studentul care a fost la un pas să fie strivit în gara din Novi Sad.