Războiul declanșat pe 28 februarie 2026 între SUA, Israel și Iran a intrat, de o lună, într-un armistițiu fragil. Pe masa diplomaților se află acum cea mai concretă propunere a Teheranului de la încetarea ostilităților.

Wall Street Journal a obținut detaliile răspunsului iranian, iar informația cea mai relevantă nu este ceea ce acceptă Iranul, ci ceea ce refuză: „Iranul s-a oferit să transfere o parte din stocul său de uraniu puternic îmbogățit către o țară terță, ca răspuns la cea mai recentă propunere a SUA, dar a respins ideea dezmembrării instalațiilor sale nucleare. Iranul ar renunța la o parte din uraniul său puternic îmbogățit și ar trimite restul către o țară terță, dar a cerut garanții că uraniul transferat va fi returnat dacă negocierile eșuează.”

Tehnic, propunerea iraniană oferă mult — reducere, transfer, suspendare. Politic, însă, păstrează intactă infrastructura care ar permite reluarea îmbogățirii în orice moment. Wall Street Journal detaliază tocmai acest element: „Iranul este gata să accepte suspendarea îmbogățirii uraniului, dar pentru o perioadă mai scurtă decât cei 20 de ani ceruți de Washington.”

Diferența dintre 20 de ani și o perioadă „mai scurtă” — probabil 15 ani, potrivit unor surse — pare aritmetică, dar este politică. Ea ar lăsa Iranului libertatea de a relua programul la mijlocul anilor 2030.

Reacțiile Washingtonului și Tel Avivului

Bloomberg transmite reacția lui Trump: „«TOTAL INACCEPTABIL», a catalogat Trump răspunsul Iranului. Agenția semi-oficială iraniană Tasnim a contestat relatările WSJ.”

Negarea iraniană a faptelor — nu doar a interpretării lor — sugerează fie că propunerea reală este mai puțin generoasă decât a indicat scurgerea de informații către WSJ, fie că Teheranul vrea să-și păstreze spațiul de manevră pentru a se retrage din ea.

Bloomberg adaugă și poziția israeliană: „Premierul Benjamin Netanyahu a avertizat că războiul «nu s-a terminat». Într-un interviu pentru CBS «60 Minutes», acesta a spus că mai este nevoie de eforturi pentru a dezmembra capacitatea nucleară a Iranului și pentru a elimina stocul de uraniu puternic îmbogățit.”

Netanyahu nu doar respinge propunerea, ci semnalează că vede războiul ca fiind neterminat. Această poziție deschide întrebarea dacă armistițiul actual va supraviețui următoarei runde de tensiuni.

Cine va conduce Iranul?

O întrebare-cheie pe care propunerea iraniană o lasă deschisă este cine va respecta — sau va încălca — orice viitor acord, în condițiile în care structura de putere de la Teheran a fost decapitată.

Time descrie noul context: „Atacul a fost atât de reușit încât i-a eliminat pe majoritatea candidaților”, a spus Trump pentru ABC News despre potențialii succesori ai liderului iranian. „Nu va fi nimeni la care ne gândeam, pentru că toți sunt morți.”

PBS explică simbolismul succesiunii: „Cu doar un an în urmă, numirea lui Mojtaba Khamenei ca succesor al tatălui său părea profund improbabilă. Dar uciderea părinților, soției și fiului său în loviturile americano-israeliene îl transformă într-un cap simbolic pentru susținătorii proregim și transmite un mesaj ferm către Donald Trump despre inviolabilitatea suveranității Iranului.”

Blocajul de fond

Reuters semnalează blocajul fundamental: „Vicepreședintele JD Vance spune că «obiectivul central» al SUA este ca Iranul să își asume un «angajament ferm că nu va urmări obținerea unei arme nucleare și nu va căuta instrumentele care i-ar permite să obțină rapid o astfel de armă».”

Aici se află nodul gordian: Washingtonul vrea un angajament permanent și dezmembrare. Teheranul oferă o pauză temporară și un transfer reversibil. Cele două poziții nu se intersectează încă.

Iar verificarea — chiar dacă s-ar ajunge la un acord — rămâne o problemă deschisă. „Agenția Internațională pentru Energie Atomică nu a putut relua inspecțiile în țară și, prin urmare, nu a putut verifica pagubele și amploarea programului nuclear al Iranului.”

Reuters transmite verdictul șefului AIEA: „Orice acord care nu include prevederi pentru astfel de inspecții va fi o «iluzie de acord»”, a spus Rafael Grossi.

Ce a făcut și ce nu a făcut războiul

Carnegie Endowment plasează miza nucleară în perspectivă strategică: „Războiul de douăsprezece zile a făcut inoperantă majoritatea infrastructurii cunoscute de îmbogățire din Iran. Problema este că Iranul are încă o capacitate — și poate o dorință mai mare — de a reconstitui aceste capacități, inclusiv în facilități clandestine mai mici.”

Mesajul Carnegie este contraintuitiv, dar important: succesul militar al campaniei poate deveni tocmai motorul reconstrucției clandestine. Un Iran care a văzut că facilitățile vizibile pot fi distruse din aer va investi, cel mai probabil, în facilități invizibile.

Tonurile finale

Reuters semnalează escaladarea verbală a Casei Albe: „Trump a avertizat joi Iranul să ajungă la un acord sau să se confrunte cu «anihilarea».”

Al Jazeera transmite și răspunsul iranian: „Deputatul Ebrahim Rezaei a descris textul american drept «mai degrabă o listă de dorințe a Americii decât o realitate».”

Cele două sintagme — „anihilare”, pe de o parte, și „listă de dorințe”, pe de alta — surprind impasul. Niciuna dintre părți nu acceptă cadrul propus de cealaltă.

Propunerea iraniană din 10 mai este o piesă într-un joc purtat la mai multe mese. La una se negociază dosarul nuclear; la alta — Ormuzul și controlul rutei energetice; la a treia — succesiunea internă de la Teheran și viabilitatea regimului. Răspunsul lui Trump — „total inacceptabil” — închide doar prima ușă, lăsându-le pe celelalte două deschise.