Avantajul care a ținut Ucraina în picioare patru ani — capacitatea de a inventa mai repede decât adversarul — se apropie de final, susține Eric Schmidt într-un articol de opinie publicat de The Washington Post. Fostul director general și președinte al Google, care conduce acum Special Competitive Studies Project, a mers des în Ucraina de când a început războiul și lucrează cu armata ucraineană pentru diverse tehnologii de luptă. Schmidt scrie că s-a întors din ultima călătorie mai îngrijorat decât în primele zile ale invaziei.

Ani la rând, rețelele descentralizate de militari, ingineri și firme ucrainene de tehnologie militară au avut aceeași rutinǎ: proiectau o armă, o testau pe linia frontului și o modificau în câteva săptămâni, în timp ce birocrația militară rusă rămânea în urmă. Rusia avea mai mulți soldați, mai mulți bani și o bază industrială incomparabil mai mare, dar nu ținea pasul cu viteza la care ucrainenii schimbau soluțiile.

Acum ține. Când Ucraina a pus la punct interceptoare care doborau roiurile de drone Shahed, Rusia a trecut la o variantă cu motor cu reacție, mult mai greu de oprit. Kremlinul instalează și o constelație de sateliți concurentă cu Starlink, rețeaua pe care unitățile ucrainene de drone o folosesc pentru lovituri în teritoriul ocupat. La avantajul de volum industrial, Rusia adaugă acum și inovație proprie.

Mișcarea la suprafață a devenit aproape sinucigașă

Schmidt descrie un câmp de luptă pe care nimeni nu îl anticipa în 2022. Comandanții stau adânc sub pământ și urmăresc pe ecrane imaginile transmise de senzori, în timp ce mii de vehicule fără pilot supraveghează terenul, transportă provizii și vânează militari și blindate.

Deplasarea la suprafață a devenit aproape sinucigașă. Optzeci la sută dintre pierderile ucrainene se produc atunci când trupele se mută dintr-o poziție în alta, arată el, iar o parte dintre militarii ajunși pe linia întâi rămân luni întregi sub pământ, fiindcă expunerea este prea periculoasă.

Ciclul de adaptare care se reia la câteva luni

Frontul nu stă însă pe loc. Schmidt descrie războiul drept cea mai rapidă competiție tehnologică văzută vreodată: o dronă poate fi foarte eficientă în momentul introducerii și inutilă câteva luni mai târziu, fiindcă adversarul schimbă frecvențele radio, pune la punct un sistem de bruiaj sau un interceptor mai rapid, ori își modifică tactica. După care ciclul o ia de la capăt.

Ucraina se descurcă foarte bine în acest ciclu, susține el. Numai că ingeniozitatea nu rezolvă problema producției de serie.

Comandantul care a încetat să mai caute ținte

Schmidt povestește că a stat de vorbă cu comandanți care știu exact ce au de făcut ca să oprească forțele ruse, dar nu au sistemele necesare. Unul dintre ei i-a spus că unitatea lui nu mai caută ținte, fiindcă nu are destule drone pentru cele deja identificate.

De aici și formula lui: o dronă bună, fabricată în sute de mii de exemplare, schimbă cursul războiului, spre deosebire de una genială, făcută în câteva sute.

Rusia se pregătește de un război total, scrie el: ia în calcul o nouă chemare masivă sub arme, pe care Ucraina o așteaptă în această toamnă, și își construiește capacitatea de a produce armament în cantități ieșite din comun. Ucraina nu poate egala singură o asemenea capacitate.

Iarna care vine

Schmidt consideră iarna următoare decisivă. Rusia exploatează deja lipsa apărării antibalistice ucrainene și lovește centrale și stații electrice, cu scopul de a lăsa populația în întuneric și frig.

El cere Occidentului să treacă dincolo de simplele transferuri de armament: interceptoare, muniție și arme cu rază lungă de acțiune, plus investiții în capacitatea de producție a Ucrainei. Industria ucraineană de apărare ar trebui tratată ca o prelungire a celei occidentale, prin coproducție și prin deblocarea aprovizionării, astfel încât comandanții să nu mai fie nevoiți să aleagă care ținte rămân nelovite. Militarii occidentali, adaugă el, au de învățat din experiența de pe front.

Schmidt își încheie textul cu noaptea de vară în care a ajuns cu trenul la Kiev, sub alarmă de rachete, și s-a adăpostit în gară alături de sute de pasageri. Rusia a lansat atunci rachete de croazieră, balistice și hipersonice asupra capitalei: 17 morți și peste 40 de răniți, victime scoase de sub dărâmăturile unei școli și ale unui spital de copii. Ucraina a încasat patru ani lovituri sub care alte state s-ar fi prăbușit și refuză să cedeze, scrie el, dar elogiul rezistenței nu ține loc de strategie.