Între 2006 și 2025, incendiile au ars în Franța, în medie, aproximativ 15.000 de hectare pe an. Anul acesta, focul izbucnit la vest de Bordeaux arsese, până la 28 iulie, o suprafață de aproape trei ori mai mare — în numai șase zile. La circa 500 de kilometri sud, alte incendii înaintau spre Madrid. Pornind de la aceste cifre, The Economist argumentează într-un editorial că vara aceasta nu inaugurează o „nouă normalitate”, ci arată cât de mult s-a lărgit intervalul a ceea ce este posibil.
Peste 300.000 de oameni au fost evacuați din Franța și Spania. În Franța, CNN relatează că evacuările au fost cele mai ample pe timp de pace de la al Doilea Război Mondial încoace. Anul trecut, în Uniunea Europeană au ars peste un milion de hectare; publicația notează că recordul poate cădea în 2026.
Aproape de trei ori suprafața unui an obișnuit, în șase zile
Distincția pe care insistă editorialul este între repetiție și potențial. Focul este capricios și nu revine identic de la un an la altul, astfel încât incendiile din Franța și Spania nu anunță un tipar anual. Ele se încadrează însă, scrie publicația, în limitele noului posibil — limite ale căror margini nu au fost încă măsurate.
Incendiile nu țin exclusiv de climă, dar clima contează: frecvența și intensitatea vremii favorabile focului cresc de patru decenii, iar ultimul deceniu a fost deosebit de sever în privința incendiilor extreme. Într-o lume mai caldă cu aproximativ 1,5 grade față de secolul al XIX-lea, riscul de incendiu este proiectat să crească pe 88% din suprafața planetei predispusă la ardere — practic oriunde nu este deșert sau calotă glaciară. Iar creșterea riscului între 1,5 și 2 grade se anunță mai mare decât cea dintre 1 și 1,5 grade.
Fumul ucide la o mie de kilometri de flăcări
Partea cea mai grea a bilanțului este și cea mai puțin vizibilă. Majoritatea deceselor asociate incendiilor provin din inhalarea fumului, nu din contactul cu focul. Particulele care au sufocat orașe din Canada și Statele Unite la mijlocul lunii iulie, anul acesta vor fi scurtat sute sau mii de vieți, iar fumul incendiilor din Indonezia a fost asociat cu circa 100.000 de morți în 2015.
Proiecțiile citate de publicație, construite pe un scenariu moderat de emisii și pe îmbătrânirea populației, indică o creștere a deceselor provocate de fumul incendiilor de la circa 240.000 pe an în anii 2010 la 1,4 milioane pe an la finalul secolului. Un studiu recent estimează până la 30.000 de decese suplimentare anual în Statele Unite până în 2050 — mai mult decât orice alt efect direct al schimbărilor climatice.
Ce se pierde când tot bugetul merge pe stins
Editorialul compară stingerea incendiilor cu purtarea unui război: dacă adversarul lovește mai des și mai puternic, ai nevoie de forță mai mare. Regiunile care nu s-au simțit până acum amenințate trebuie să își întărească mijloacele, iar tehnologiile ajută — sateliții detectează focarele aproape imediat, cu condiția ca sistemele să poată acționa pe baza informației, și dronele își vor găsi rolul. Europa a pus în comun resurse de intervenție, desfășurate acum în Spania și Franța, iar Mexicul sprijină Canada.
Doar că a stinge mai bine nu este suficient, susține publicația. Câștigul cel mai mare vine din prevenție și din adaptarea la efecte: gestionarea terenurilor, educarea publicului despre filtrarea aerului sau despre protejarea unei case. Nimic din toate acestea nu se cere vreodată cu urgența cu care se cere, într-o anumită zi, un avion plin cu apă deasupra frontului de foc — și tocmai de aceea, arată editorialul, urgența le înghite bugetele.