Portcontainerul Contship Jet, sub pavilion liberian, a fost lovit miercuri la prânz de trei drone navale, la aproximativ 21 de mile marine sud-est de orașul bulgăresc Shabla, a anunțat Dimitar Stoianov, ministrul bulgar al Apărării. Nava plecase din portul israelian Haifa și se îndrepta spre Constanța, cu 421 de containere la bord, potrivit agenției bulgare de presă BTA.

Toți cei 18 membri ai echipajului au fost salvați. Marinarii au abandonat portcontainerul: opt dintre ei au fost preluați de o ambarcațiune a Marinei bulgare, iar ceilalți zece au rămas în barca de salvare a navei. Semnalul de alarmă a fost primit la ora 12:01 de centrul de coordonare a căutării și salvării pe mare din Constanța. Marinarii urmau să fie duși la Varna. Compania care administrează nava a declarat, potrivit publicației The Sofia Globe, că portcontainerul s-a înclinat și a pierdut în mare o parte dintre containere.

Atacul a avut loc în timpul întâlnirii de la Sofia

Nava a fost lovită chiar în timp ce Dimitar Stoianov se întâlnea la Sofia cu Ștefan-Radu Oprea, ministrul român al Apărării, și cu Yaşar Güler, ministrul turc al Apărării, pentru a discuta securitatea Mării Negre. „În timp ce această întâlnire avea loc, un portcontainer a fost lovit de trei drone navale”, a spus Stoianov, citat de site-ul de știri Novinite. „Cerem oprirea imediată a atacurilor care amenință navele comerciale”, a adăugat ministrul bulgar, care a avertizat că riscurile cresc de la o zi la alta.

Cele trei țări au condamnat într-o declarație comună atacurile asupra navelor civile și au decis să creeze un mecanism trilateral de coordonare la Marea Neagră, pentru consultări regulate și schimb de informații.

Încă o navă lovită în largul Bulgariei și al României

Atacul se adaugă unei serii de lovituri cu drone asupra navelor comerciale din largul Bulgariei și României. Pe 6 octombrie, două nave au fost atacate în zona economică exclusivă a Bulgariei. Pe 13 octombrie, nava HS Dignity s-a scufundat în largul orașului Shabla, iar nava Chelsea 3 a fost avariată în largul localității Byala. Pe 23 octombrie, un cargou s-a scufundat la aproximativ 13 mile marine de Constanța, cel mai probabil după ce a fost lovit de o dronă, notează BTA. În total, în aceste atacuri au murit doi oameni, iar cel puțin 25 sunt dați dispăruți, relatează agenția Associated Press.

Rusia nu și-a asumat atacurile, dar bănuielile se îndreaptă spre Moscova. Rumen Radev, premierul Bulgariei, a declarat recent că are nevoie de dovezi clare înainte de a acuza Rusia, iar la București Consiliul Suprem de Apărare a Țării a stabilit că incidentele sunt consecințe directe ale agresiunii Rusiei.