Două nave comerciale au fost lovite de drone marți, 6 octombrie, în zona economică exclusivă a Bulgariei din Marea Neagră. Una dintre ele, Alfa Watan, s-a scufundat, iar echipajul ei este dat dispărut. Cei 18 marinari de pe a doua navă, Able, au fost salvați, relatează agenția bulgară Novinite. Potrivit publicației, este primul atac cu drone raportat asupra unor nave aflate în zona economică exclusivă a Bulgariei.

Incidentul a avut loc la o zi după ce nava Royad Mammadov, care transporta cereale din portul ucrainean Ismail, a fost lovită în apropierea platformei Pescăruș, în zona economică exclusivă a României, și s-a scufundat. Două persoane au murit, iar alte 11 au fost salvate, potrivit Ministerului român al Afacerilor Interne.

Drone navale și aeriene

Navele se aflau la aproximativ 70 de mile marine est de orașul Biala și de capul Sveti Atanas, iar atacul s-a produs în jurul orei 3:00, potrivit premierului Rumen Radev (foto). El a spus că a fost un atac complex, cu drone navale și aeriene, confirmat de echipaje.

Alfa Watan, o navă de mărfuri generale sub pavilion togolez, a suferit avarii grave la structură și s-a scufundat. Construită în 1976, nava aparținea companiei Baraka Shipping din Mersin, în Turcia, și se îndrepta spre portul Sulina, potrivit publicației Türkiye Today. Potrivit lui Radev, feribotul bulgar Dioscuria, care a văzut explozia, a mers la locul incidentului și a găsit o barcă răsturnată, trei plute de salvare răsturnate și veste de salvare, dar niciun om. Autoritățile nu au anunțat câți marinari erau la bord.

Able, o navă sub pavilionul statului Palau, administrată de compania Ocean Eagle din Istanbul, a luat foc după impact. Cei 18 membri ai echipajului, 11 turci și 7 indieni, au abandonat nava și au fost preluați de feribotul Dioscuria. Doi marinari au fost grav răniți: un indian cu arsuri severe, internat la secția de arși a Academiei Medicale Militare din Varna, și căpitanul turc, cu o rană la cap, dus la spitalul Sfânta Ana. Ceilalți 16 marinari urmau să fie aduși la Varna cu ambarcațiuni ale Poliției de Frontieră. Guvernatorul regiunii Varna, Mario Smarkov, a spus că Able transporta cereale, așa că acolo nu există o poluare serioasă, și că nu știe ce încărcătură avea cealaltă navă.

Radev denunță o încălcare flagrantă a dreptului mării

Premierul Rumen Radev a convocat o ședință de urgență cu reprezentanți ai ministerelor Apărării, Afacerilor Interne, Transporturilor și Mediului, ai administrației prezidențiale și ai serviciilor de securitate. El a calificat atacul drept absolut inacceptabil și o încălcare flagrantă a dreptului mării și a avertizat că, dacă războiul nu se încheie la timp, acesta se va extinde geografic și va crește riscul unui conflict global. Potrivit premierului, situația îngreunează navigația și duce la creșterea primelor de asigurare.

Două elicoptere de la baza aeriană Krumovo au fost redirecționate spre baza Ceaika, de lângă Varna, urmând să plece spre zona maritimă dacă va fi nevoie, iar o aeronavă Su-25 face recunoaștere aeriană pentru găsirea supraviețuitorilor, a anunțat ministrul Apărării, Dimitar Stoianov. Radev a precizat că se face și recunoaștere pentru eventuale scurgeri sau poluare, dar că prioritatea rămâne căutarea și salvarea.

Originea dronelor nu a fost stabilită oficial. Radev a spus că nu poate preciza încă din ce țară provin, dar că acestea sunt fie rusești, fie ucrainene. Un marinar turc de pe Able a declarat după ce a ajuns la Varna că, în opinia sa, rușii au lansat asupra navei o grenadă antisubmarin, iar explozia s-a produs sub apă, nu din cauza unei drone. El crede că nava a fost vizată pentru că transporta marfă ucraineană, relatează Sofia Globe. Cotidianul italian Il Foglio scrie că unele surse consultate de ziarul bulgar 24 Chasa susțin că dronele sunt rusești.

Critici la adresa președintei Iotova

Președinta Iliana Iotova și-a anulat angajamentele pentru a participa la ședința convocată de Radev, potrivit Il Foglio. Andrei Giurov, candidat la alegerile prezidențiale, susținut de Continuăm Schimbarea și de Bulgaria Democrată, i-a reproșat însă că a tăcut mai bine de șapte ore după atac și că nu a convocat imediat Consiliul consultativ pentru securitate națională. Giurov a afirmat că funcția de comandant suprem nu este un titlu onorific. Potrivit Novinite, Iotova a convocat consiliul pentru miercuri, 7 octombrie.