Cinci carduri oficiale ale Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) au fost folosite pentru cumpărarea unor bunuri de lux fără legătură cu activitatea instituției, între care un sutien de peste 1.000 de lei, parfumuri scumpe, haine de firmă și decorațiuni de interior, potrivit unui control al Corpului de Control al Ministerului Mediului, prezentat sâmbătă de ministra Diana Buzoianu (foto). Raportul va fi trimis Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Controlul, lansat în urmă cu câteva săptămâni, potrivit ministrei, a pornit de la mai multe sesizări primite de minister. Potrivit ministrei, din bugetul ANM au fost plătite produse fără nicio legătură cu activitatea instituției: rochii, pijamale, poșete, pantofi cu toc, încălțăminte cu franjuri, produse cosmetice, lumânări parfumate și ghivece ornamentale de mii de lei bucata. „Nu, nu e o glumă. E parte din ce a descoperit Corpul de Control al Ministerului Mediului în urma controlului lansat acum câteva săptămâni”, a spus Diana Buzoianu.

Peste 300.000 de lei într-un singur an

Potrivit datelor publicate de ministră, numai în 2025 inspectorii au identificat cheltuieli de 119.750 de lei pentru parfumuri, 85.290 de lei pentru haine și accesorii de lux (lenjerie de corp, bluze, colanți, pantaloni, pijamale, șosete), 38.687 de lei pentru odorizante de cameră și 30.052 de lei pentru decorațiuni și accesorii de baie, bucătărie sau cameră. Pe aceeași listă se află produse cosmetice de 11.666 de lei, trei ceasuri inteligente cu accesorii de 11.545 de lei, două aranjamente florale de 9.350 de lei (facturate separat, 6.000 și 3.350 de lei) și două ghivece ornamentale de 6.381 de lei.

Cumpărăturile au continuat și în 2026, când inspectorii au identificat plăți de 103.143 de lei pentru haine și accesorii de lux, 14.216 lei pentru produse cosmetice, 12.619 lei pentru parfumuri, 8.742 de lei pentru alte articole de îmbrăcăminte și 4.311 lei pentru odorizante de cameră. În total, sumele prezentate de ministră depășesc 455.000 de lei, iar Buzoianu spune că acestea sunt doar o mică parte din constatările corpului de control.

Ministra cere demisia conducerii ANM

Diana Buzoianu a cerut conducerii ANM să demisioneze chiar sâmbătă. „Am primit mai multe sesizări care au stat la baza cererii de a fi realizat acest control în cadrul ANM, dar nu mi-aș fi putut imagina niciodată că asemenea aberații și o asemenea bătaie de joc pe banii publici ar putea fi descoperită în urma oricărui control. În aceste condiții, având în vedere că aceste aspecte sunt doar o mică parte din descoperirile Corpului de Control, în orice stat normal conducerea ANM ar trebui să își dea astăzi demisia. Dacă acest lucru nu se va întâmpla, luni vom convoca de urgență o ședință cu echipa juridică din Ministerul Mediului pentru a analiza toate căile legale pe care le putem urma”, a declarat ministra.

Directoarea ANM spune că a sesizat Poliția în august

Directoarea generală a ANM, Elena Mateescu, a transmis că instituția a depus pe 12 august o sesizare la Secția 2 de Poliție din București, după o misiune de audit intern, și că a informat-o pe ministră. „Având în vedere că este o anchetă în curs de desfășurare nu putem face cunoscute detalii privind acest demers”, a precizat Mateescu, care a adăugat că instituția așteaptă rezultatul anchetei. Directoarea nu a spus cine a folosit cardurile și cum au fost aprobate cheltuielile.