Alexandru Stoica (foto), ministrul Dezvoltării, a prezentat vineri, după ședința de Guvern, primele cifre ale reformei administrației locale. În prima etapă, 429 de unități administrativ-teritoriale, în special comune cu cel mult 1.500 de locuitori, pot decide unirea cu o localitate vecină. Comasarea este, deocamdată, voluntară, iar localitățile interesate trebuie să își anunțe intenția până la 1 martie 2027. Reforma ar urma să producă efecte de la alegerile locale din 2028.
„Comasarea voluntară va fi cu cele 429 de localități. Despre asumarea obligatorie vedem atunci, dar trebuie o analiză mult mai profundă. Nu există sancțiuni pentru cine nu face comasarea voluntară”, a declarat Stoica. Ministrul a adăugat că numărul localităților care s-ar putea uni poate fi mult mai mare.
Referendum în fiecare localitate
Primăriile care vor să se unească trebuie să adopte hotărâri de consiliu local pentru organizarea unor referendumuri, prin care locuitorii să își dea acordul. „Fiecare unitate care va demara comasarea voluntară va emite hotărâri pentru referendumuri. Până la 1 martie să își exprime dorința cine vrea să comaseze”, a explicat ministrul. Referendumul este, potrivit lui, singura cale prin care comasarea se poate face în acest moment.
Etapa voluntară nu se limitează la cele 429 de localități. O comună cu 2.000 sau 3.000 de locuitori se poate uni cu una învecinată, chiar dacă aceasta are doar câteva sute de locuitori, a explicat Stoica. Orașele, municipiile și județele vor fi analizate ulterior.
Scutiri de taxe pentru cei care se unesc
Pentru a convinge primăriile, ministerul analizează facilități fiscale și financiare, între care scutirea temporară de unele taxe și impozite locale, inclusiv impozitul pe clădiri, pe o perioadă de până la cinci ani. Într-un interviu acordat miercuri, Stoica a vorbit și despre un program de investiții numit Start Reforma Administrativă, cu credite de angajament de 4 miliarde de lei, din care câte 2 miliarde de lei ar urma să fie cheltuite în 2027 și în 2028. Ministrul a spus că principalul criteriu al reformei este calitatea serviciilor publice și a dat ca exemplu o stație de epurare comună pentru două localități, în locul a două stații separate.
Comasarea obligatorie, încă fără criterii
După 1 martie 2027 ar urma să înceapă a doua etapă, pe care ministrul a descris-o drept comasare prin asumare, practic o comasare obligatorie. Varianta a fost propusă de Sorin Grindeanu, liderul PSD, care a vorbit despre posibilitatea ca Guvernul să își angajeze răspunderea în Parlament pentru reforma administrativă. Stoica a precizat însă că nu există încă o listă a localităților vizate și nici criterii clare pentru această etapă.
