Valul de căldură extremă care a lovit săptămâna aceasta Europa de Vest, cu recorduri de temperatură semnalate în Franța, Germania, Italia și Spania, ridică pentru România întrebări care nu mai pot fi amânate: cât poate rezista rețeaua electrică națională la veri tot mai lungi și mai intense și cât de aproape este sistemul de un eveniment major de avarie?

Răspunsul scurt vine de la operatorul național de transport, Transelectrica, care a documentat în ultimii ani o creștere accelerată a vârfurilor de consum în lunile iunie–august. Aerul condiționat din orașe și irigațiile din agriculturǎ sunt principalii vinovați pentru aceste vârfuri, dar nici unul nu mai este opțional într-o țară care, ca toată Europa centrală și de sud-est, va trăi tot mai des veri cu peste 35 de grade în ultimele două săptămâni din iulie și prima parte din august.

Capacitate de bază insuficientă

Problema fundamentală a sistemului energetic românesc rămâne neschimbată de un deceniu: capacitatea de producție de bază — în special cea pe gaz și cea hidro disponibilă în lunile uscate — este sub nevoia de vârf a sezonului cald. În mod tradițional, deficitul se acoperă prin import de la vecini (Ungaria, Bulgaria, Serbia, Republica Moldova) și prin solicitarea unităților vechi pe cărbune, care funcționează la limita autorizațiilor de mediu.

În ultimii ani, două schimbări au complicat ecuația. Prima: producția pe cărbune a fost progresiv eliminată din mix, conform angajamentelor de decarbonizare. A doua: investițiile în capacități noi — fie pe gaz, fie nucleare la Cernavodă, fie regenerabile cu stocare — au întârziat constant. Rezultatul este că, într-o vară medie, sistemul depinde tot mai mult de importul regional exact când vecinii sunt și ei în vârf de consum.

Stocarea, capitolul rămas incomplet

Tendința tehnologică majoră a ultimilor cinci ani — stocarea în baterii la scară mare, asociată producției solare — a avansat lent în România. Câteva proiecte private au fost autorizate, dar capacitatea instalată rămâne sub o sută de megawați, complet insuficientă pentru a acoperi vârfurile zilnice. În același timp, Ungaria și Bulgaria au accelerat dezvoltarea bateriilor utilitare, iar Polonia a anunțat un program național masiv finanțat parțial din PNRR.

Întrebarea structurală: cum poate România să își onoreze obligațiile climatice — eliminarea cărbunelui până în 2032 — fără ca în acest interval să se confrunte cu un blackout major într-o vară extremă? Răspunsul oficial vine deocamdată sub formă de strategie energetică pe termen lung publicată de Ministerul Energiei. Pe teren, însă, investițiile autorizate sunt încă mai puține decât cele anunțate.

Costul pentru consumator

Pentru cetățean, riscul concret este pe trei direcții. Primul: pene de curent locale în zilele de vârf, cu impact în special pe vârstnici și pacienți. Al doilea: importuri scumpe care urcă tariful angro și, implicit, factura finală. Al treilea: rationalizare semi-formală în industrie — cereri de „încetare voluntarǎ” către marii consumatori.

Pentru moment, sistemul a trecut testul valurilor de caniculă din ultimele veri. Dar marja a fost îngustă, iar fiecare an de întârziere a investițiilor o face mai îngustă. Întrebarea practică nu mai este dacă România va avea probleme energetice într-o vară extremă, ci când va lovi prima crizǎ majoră — și cât de pregătită va fi rețeaua să răspundă.