Alexandru Nazare (foto), ministrul Finanțelor, a declarat duminică seara, într-un interviu acordat postului Digi24, că impozitul pe locuințe nu va fi calculat în 2027 în funcție de valoarea de piață a proprietăților. „Nu există în 2027 vreun plan să aplicăm la impozitarea de proprietate valoarea de piață. Pentru anul viitor, nu vom folosi noul sistem”, a spus ministrul. El a explicat că jalonul privind impozitarea la valoarea de piață a fost eliminat din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), „tocmai ca să nu avem costuri, să nu pierdem bani la finalul anului”.
Declarația vine după ce PSD a anunțat că se opune majorării impozitelor pe locuințe prin raportarea la valoarea de piață, măsură pe care guvernul Bolojan o programase pentru 1 ianuarie 2027 și care, potrivit social-democraților, ar fi putut crește facturile de până la 27 de ori. Nazare a precizat că decizia privind impozitarea la valoarea de piață a fost adoptată printr-o ordonanță în 2022, nu în 2021, cum susține PSD, și că impozitul pe proprietate a fost ajustat întotdeauna cu inflația, conform regulilor în vigoare.
Taxe noi nu sunt excluse
Întrebat dacă vor urma noi creșteri de taxe, ministrul nu a exclus această posibilitate. „Nu-mi doresc taxe și impozite noi, dar avem nevoie de sustenabilitate”, a spus Nazare, care a adăugat că orice program nou fără finanțare are nevoie de o sursă de bani.
Deficitul, la jumătatea drumului
Ministrul a afirmat că deficitul pe 2025, calculat după metodologia europeană ESA, a fost de 7,8%, iar deficitul bugetar la finalul lui septembrie este de 3,8% din PIB, față de 5,5% anul trecut. „Coborâm de la 9,2–9,3 spre 6%. Nu-i ușor să cobori de la 6 la 3. Avem în continuare cel mai mare deficit din Uniunea Europeană și suntem la jumătatea drumului”, a spus Nazare. El a respins ideea unor rezerve ascunse: „Nu există vreun cufăr de galbeni, secret, pitit undeva la Ministerul Finanțelor”.
Despre indexarea pensiilor de la începutul lui 2027, ministrul a spus că își dorește acest lucru, dar că indexarea trebuie să fie prudentă și sustenabilă. „Vom lua această decizie după ce o să avem toate datele de buget introduse în rețea”, a precizat el.
Auditul cerut de Grindeanu, o bucurie
Nazare a comentat și auditul finanțelor publice cerut de Sorin Grindeanu, președintele PSD, în toate ministerele. „Nu este absolut nicio problemă, e chiar o bucurie, pentru că avem ocazia să prezentăm situația finanțelor publice la zi”, a spus ministrul. El a precizat că ministerul are un termen de două săptămâni și că a cerut informații de la toate ministerele, iar concluziile auditului se pot transforma în soluții pentru corectarea dezechilibrelor.
Pe 20 octombrie, într-o postare pe Facebook, Nazare a comentat evaluarea agenției de rating Moody’s, care consideră că votul de învestitură al noului guvern poate încheia perioada de incertitudine politică și poate permite adoptarea la timp a bugetului pe 2027. Ministrul a subliniat că agenția avertizează în continuare asupra riscurilor ridicate de implementare a consolidării fiscale și asupra necesarului mare de finanțare din următorii doi ani. „Bugetul pentru 2027 va fi una dintre principalele probe de credibilitate financiară pentru România”, a scris Nazare.
