De la începutul anului 2026, grănicerii lituanieni au descoperit douăsprezece tuneluri săpate sub frontiera cu Belarus și folosite pentru trecerea ilegală a migranților. Pe partea lituaniană, galeriile ajung la o lungime de până la 25 de metri.
Ce a produs schimbarea de metodă
Granița dintre cele două state are aproximativ 700 de kilometri, dintre care circa 550 sunt împrejmuiți. Autoritățile lituaniene dispun de sisteme de detecție a trecerilor ilegale și rețin migranții inclusiv în subteran, în timpul traversării.
Gardul explică mutarea sub pământ. Pe un sector fortificat, trecerea la suprafață devine dificilă, iar traficanții caută soluții sub linia de apărare — o adaptare observată pe toate frontierele lumii unde s-au construit bariere fizice.
Argumentul comandantului
Generalul Rustamas Liubajevas, comandantul Serviciului de Grăniceri, susține că o astfel de operațiune cere sprijin logistic și materiale de construcție, între care lemn pentru susținerea galeriilor, și că amploarea lucrărilor sugerează implicarea autorităților belaruse în menținerea unei tensiuni ridicate la graniță.
Argumentul se sprijină pe o observație practică: un tunel de 25 de metri nu se sapă cu mâinile într-o noapte. Presupune unelte, evacuarea pământului, elemente de sprijinire a pereților și un punct de acces protejat pe partea belarusă — greu de organizat de douăsprezece ori fără ca cineva să observe.
Experții consultați confirmă că amploarea indică o componentă de destabilizare. Dovezi directe ale unei implicări oficiale belaruse nu au fost însă prezentate, iar acuzația rămâne, deocamdată, o evaluare a autorităților lituaniene.
Un instrument vechi de cinci ani
Presiunea migratorie organizată la frontiera Belarusului a început în 2021, când Lituania, Letonia și Polonia au raportat creșteri bruște ale trecerilor ilegale. Uniunea Europeană a numit atunci fenomenul instrumentalizare a migrației.
Costul pentru statul-țintă este dublu: financiar, prin dispozitivul permanent de pază, și politic, prin tensiunea internă pe care o produce subiectul. Metoda nu presupune nicio acțiune care să poată fi calificată drept atac armat, ceea ce o menține sub pragul de la care s-ar activa mecanismele de apărare colectivă.
Cine trece și cu ce costuri
Migranții ajunși la graniță provin în cea mai mare parte din Orientul Mijlociu, Asia Centrală și Africa de Nord, iar traseul obișnuit presupune un zbor legal până la Minsk, urmat de transportul până în apropierea frontierei. Prețul unei traversări, plătit rețelelor de traficanți, ajunge la câteva mii de euro de persoană.
Pentru statul de destinație, dificultatea nu se termină la interceptare. Fiecare persoană oprită intră într-o procedură de azil sau de returnare care durează luni și consumă resurse administrative — iar acesta este, de fapt, efectul urmărit de cel care organizează fluxul.
Lituania a închis în ultimii ani mai multe puncte de trecere spre Belarus și a extins gardul, măsuri care au redus numărul trecerilor la suprafață, dar au mutat presiunea în zonele împădurite și, acum, sub pământ. Fiecare sector întărit generează o adaptare pe sectorul următor.
Autoritățile lituaniene au deschis anchete pentru trafic de persoane în legătură cu tunelurile descoperite, iar Vilniusul a cerut în repetate rânduri sprijin european suplimentar pentru supravegherea acestei frontiere, care este și frontieră externă a Uniunii Europene.