”Jersey City, un orășel de aproape 300 000 de locuitori, despărțit de New York doar de râul Hudson, s-a schimbat radical în ultimii ani. Totul s-a petrecut datorită și o dată cu mutarea a numeroși profesioniști care lucrau în zona de vest a Manhattan-ului și care au ales Jersey City pentru chiriile rezonabile. Banii și gusturile lor au atras rapid investiții în proiecte rezidențiale moderne, în restaurante și baruri hip, în magazine de lux.

Problemele au apărut la joncțiunea dintre spațiul privat și cel public. Tot ce putea fi rezolvat cu investițiile antreprenorilor a fost rezolvat. Oriunde a existat oportunitatea de a face profit de pe urma nevoilor și dorințelor noului val de ”imigranți” veniți de peste râu lucrurile au mers perfect. Orașul nu se schimba aproape deloc, însă, în zonele unde responsabilitatea modernizării revenea administrației – drumuri, parcuri, spații publice, servicii utilitare, ordine publică.

Foarte rapid, Jersey City a devenit un oraș al contrastelor tipice țărilor în curs de dezvoltare. În geamurile clădirilor de sticlă și în vitrinele buticurilor se reflecta din ce în ce mai puternic imaginea unei comunități polarizate, cu o rată alarmantă a criminalității, gospodărită prost de o elită incompetentă și coruptă.

Motivele pentru care toate serviciile publice mergeau prost? Le intuiți deja, sunt universale. Orașul era condus de un amestec toxic de politicieni și mafioți, care promova mai degrabă funcționari obsedați să ia mită de la afaceriștii care primeau contracte publice.

Gravitatea situației a devenit evidentă în 2009. Nu mai puțin de 44 de persoane au fost arestate pentru acuzații care mergeau de la organizarea unei rețele de trafic de rinichi proveniți din Europa de Est, la fraude bancare și la colectarea de mită de la dezvoltatorii imobiliari pentru finanțarea campaniei electorale a primarului. Printre cei acuzați și condamnați ulterior – viceprimarul din Jersey City, președintele Consiliului Local, un consilier și șeful autorității locative a orașului.

Rechizitoriul procurorilor a scos la iveală o cultură politică și admininstrativă copiată la indigo după scenariul filmului ”Atlantic City” – poate cel mai faimos oraș din statul New Jersey. Mii de documente, mărturii și conversații înregistrate cu camera ascunsă au șocat America. Rezultatele operațiunii ”Bid Rig”, cum a fost supranumită, s-au adăugat câtorva sute de condamnări ale unor oficiali locali de toate rangurile, reprezentanți federali și chiar senatori, pronunțate în numeroase alte dosare anterioare, de-a lungul și de-a latul statului New Jersey.

Toate laolaltă au demonstrat cât de puțin s-au schimbat metodele de lucru cu care operează numeroși politicieni și funcționari din această parte a Americii față de vremurile prohibiției. Iar dacă mai exista vreun dubiu, unul dintre oficialii implicați în rețeaua de corupție a fost găsit mort în apartamentul său, înainte de apuca să depună mărturie în fața judecătorilor.

Deși mulți membri ai echipei sale au ajuns la închisoare, primarul din Jersey City, Jerramiah Healy, în ale căror conturi de campanie ajunseseră 20.000$ primiți ca mită de viceprimar, care era și trezorierul campaniei sale, nu a fost anchetat și nici nu și-a dat demisia, încheindu-și mandatul în funcție.

Noii locuitori sosiți în Jersey City, veniți cu alte standarde, cu alte aspirații, au înțeles cel mai repede că nimic nu se va schimba dacă nu trec la acțiune. Așa au apărut asociații ale locatarilor din zonele cele mai dinamice ale orașului care au început să se lupte din ce în ce mai intens cu administrația orașului pentru probleme dintre cele mai diverse: parcări, parcuri, piste pentru bicicliști, drumuri, reducerea infracțiunilor, soarta persoanelor fără adăpost.

Pentru fiecare schimbare pe care au dorit-o s-au bătut din răsputeri. Petiții, emailuri, pichete, demonstrații. Uneori câteva luni, alteori ani. Dar în final, când au perseverat, au reușit măcar și parțial să-și impună punctul de vedere. Lor li se datorează primele piste pentru bicicliști, transformarea câtorva parcuri din maidane în oaze de verdeață și chiar schimbarea atitudinii polițiștilor.

Într-un singur punct s-au împotmolit: școlile publice. Toate insistențele și presiunile puse pe administrație nu au dat aproape nici un rezultat. Jersey City a continuat să aibă un sistem educațional mediocru, excesiv de birocratic, subfinanțat, cu profesori nemotivați și slab pregătiți, cu o curiculă depășită, care nu ținea pasul cu materia predată în instituțiile de marcă.

Eforturile părinților de a determina o schimbare în acest domeniu s-au lovit de alianța ignoranței, neputinței și rezistenței la schimbare pe care au făcut-o responsabilii locali cu sindicatele din educație. Tensiunile au crescut constant până ce nu au mai putut fi ignorate. În clipa în care numărul părinților cu o pregătire profesională de top, cu salarii mari, care lucrau în medii extrem de competitive a atins o masă critică, rezolvarea problemei educației a devenit principala temă pe agenda civică.

Pentru astfel de oameni, care știu că educația pe care o primesc copiii lor le va determina viitorul, imposibilitatea de a găsi o școală pe măsura așteptărilor este un motiv suficient pentru a se muta în altă parte. Câtă vreme numărul părinților cu o astfel de înțelegere și preocupare pentru calitatea învățământului a fost mic sistemul nu a fost presat îndeajuns pentru a accepta o schimbare. Iar pretențioșii nu au avut altă variantă decât să plece în locuri care le puteau asigura ce își doreau.

De la un punct încolo, însă, tinerele familii din Jersey City care au repurtat victorii în lupta cu administrația locală pentru ca orașul să evolueze au simțit că tot efortul lor a fost degeaba dacă vor fi obligați să o ia de la capăt în altă parte din cauza școlilor proaste. Și în loc să abandoneze și să se mute, cum făcuseră numeroase alte familii înaintea lor au decis că mai bine luptă.

Succesul lor în acest război de lungă durată a fost minor până în momentul în care au reușit să creeze o breșă. Adică, până au reușit să impună alegerea în consiliul local a unui om care să le promoveze interesele. Breșa s-a numit Steve Fulop.

Pe 11 septembrie 2001, Fulop avea 24 de ani și lucra pe Wall Street, pentru Goldman Sachs. La scurt timp după ce a fost martor la atacul terorist a demisionat și s-a înrolat în armată, la ”Pușcașii marini”. În 2003, s-a aflat în primul val de militari care a intrat în Bagdad. Un an mai târziu, s-a reîntors în țară și și-a reluat activitatea la Goldman Sachs.

Începând cu 2004, Fulop a devenit unul dintre cei mai implicați activiști pentru ca zona din Jersey City unde locuia, Paulus Hook, să fie mai bine administrată. Era președintele Coaliției Asociațiilor de Locatari din centrul orașului când i s-a propus să intre în politică. Și nu oricum, ci candidând pentru un loc în Congres împotriva unuia dintre cei mai puternici politicieni din regiune, senatorul Bob Menendez.

Fulop a pierdut la scor prima sa confruntare electorală, obținând doar 10% dintre voturi, însă nu s-a dat bătut. Un an mai târziu, în 2005, a candidat în alegerile locale pentru un loc de consilier. Și atunci a plecat cu șansa a doua deoarece adversarul său era consilierul cel mai apropiat de Jerremiah Healy, primarul în exercițiu care candida pentru un nou mandat.

Dintre cei nouă consilieri aleși în 2005, opt au fost din echipa lui Healy. Al nouălea a fost Fulop. Victoria sa a fost considerată marea surpriză, nu doar pentru că a învins un consilier cu experiență și sprijin politic masiv, inclusiv din partea senatorului Menendez, dar mai ales pentru că nu a beneficiat de nici un fel de ajutor din partea vreunui partid sau politician influent.

Victoria lui Fulop din 2005 a fost victoria unui independent autentic, care și-a strâns voturile mergând din ușă, după cum nota New York Times la vremea respectivă. Cu un buget de campanie sub jumătate față de cel al adversarului său, Fulop a folosit ca voluntari inclusiv persoane fără adăpost. Spre mirarea tuturor, a fost votat atât de albii bogați din cartierele de pe malul rîului dar și de alegătorii de culoare din zonele rău famate. Primii au văzut în el șansa de a-și promova proiectele urbanistice pe care și le doreau realizate, ceilalți au dat un vot negativ primarului și consilierilor care îi ignoraseră în trecut.

Privită de la distanță și mai ales de oameni cu o viziune destul de idilică despre Statele Unite, victoria unui tânăr independent care a reușit să devină consilier într-un orășel cu aproape 300.000 de locuitori poate părea relativ banală. Și este. Atât de banală cât este povestea oricărui om care reușește să învingă un SISTEM. Mai ales într-o țară de la care mulți se așteaptă ca astfel de reușite să nu fie rarități, datorită mecanismelor democratice, a unei culturi politice avansate și a unui grad ridicat de implicare a cetățenilor în treburile cetății.

Poate cel mai relevant detaliu: dincolo de faptul că a luptat cu un adversar mult mai bine cotat, cu un spate politic redutabil, lui Fulop i-a fost greu să găsească finanțatori pentru campanie și pentru că multe companii din Jersey City se temeau de represaliile primarului. Puținii patroni care au avut curajul să parieze pe el au făcut-o practic pe ascuns. Una dintre tacticile inovative, nota New York Times, într-un articol din 2005, a fost ”decizia de a nu distribui postere electorale susținătorilor (pe care aceștia să le afișeze în geam, după cum se practică adesea în SUA – n.m.) pentru a evita, spune Fulop, ca aceștia să devină ținta curiozității subite a inspectorilor primăriei.”

Adevărata sa bătălie a început, însă, după ce a devenit consilier. Și a fost una profund inegală. Nouă – restul consilierilor plus primarul, contra unu. Primul obiectiv a fost să le demonstreze celor ce îl votaseră că a meritat încrederea lor. De aceea, a început să atace fundamentul incompetenței și ineficienței: corupția, privelegiile și legăturile de clan ale celor ce conduceau tot ce mișca în oraș.

Vreme de patru ani a pus consecvent pe masa consiliului local propuneri care au stârnit furia colegilor săi, a șefilor de servicii coordonate de primărie și chiar a sindicatelor:

Nici o persoană să nu mai poată avea două slujbe plătite din bani publici.

Firmele care au contracte publice să nu poată dona bani pentru campania electorală a un anumit candidat.

Închiderea regiilor autonome care servesc aproape exclusiv pentru recompensarea clientelei politice a primarului și a consilierilor și preluarea responsabilităților de către primărie.

Angajații cu mașini de servici să nu le mai poată lua acasă după încheierea programului.

Șefilor serviciilor de uitlități să nu li se mai plătească asigurări de sănătate extinse.

Angajații primăriei să nu mai beneficieze de pensii pe viață dacă nu au o vechime de minim 25 de ani.

Ședințele consiliului local să fie transmise în direct prin internet.

Deși au generat dezbateri aprinse iar opinia publică și ziarele se declarau net în favoarea lor, toate propunerile lui Fulop au fost respinse, una după alta, de consiliul local. Perseverent, Fulop a ignorat voturile negative ale celorlalți consilieri și a continuat să le repună pe ordinea de zi încă și încă o dată.

Exasperați că agenda publică se concentrează exclusiv pe valul de propuneri reformiste ale lui Fulop, colegii săi au votat o decizie prin care o dată respinsă, o propunere nu poate fi repusă pe ordinea de zi a Consiliului decât după un anumit timp. Fulop a ripostat anunțând că vrea ca locuitorii orașului să spună dacă îi interesează sau nu o schimbare și că va strânge semnături pentru a organiza un referendum pe două dintre cele mai importante propuneri ale sale.

În ziua în care s-a prezentat cu listele cu cele 1500 de semnături necesare pentru declanșarea referendumului, secretarul primăriei l-a anunțat că numărul minimm de semnături este, de fapt, de 12000. Adică de șase ori mai multe decât cele de care e nevoie pentru ca o persoană să poată candida pentru funcția de primar.

Anularea referendumului a venit, însă, prea târziu pentru adversarii lui Fulop. Prin încăpățânarea cu care a dezgropat toate temele importante de discuție din jurul corupției și ale privilegiilor, acesta reușise deja să catalizeze toate energiile mișcărilor civice, care au devenit un aliat redutabil în lupta cu establishment-ul. Ca urmare, pentru că presiunea publică nu putea fi domolită, primarul și consilierii au adoptat, în final, unele din măsurile propuse de consilierul rebel.

Dar pentru că le-au făcut mai puțin restrictive, păstrând multe dintre privilegiile și portițele de corupție la care ar fi trebuit să renunțe, aleșii conduși de primarul Healy au stârnit și mai tare furia suporterilor lui Fulop, conturându-i acestuia un profil de justițiar care se luptă de unul singur cu o grupare de politicieni incompetenți și puși pe furat.

Rezultatul: în doar patru ani, când nici nu împlinise 32 de ani, Fulop a devenit o voce redutabilă în Jersey City și și-a reînoit mandatul de consilier la alegerile din 2009, cu un procent consistent – 63%. Contracandidatul său, un alt apropiat al primarului Healy, a ajuns la închisoare, două luni mai târziu, pentru corupție.

Capitalul de încredere pe care l-a adunat în primul mandat i-a permis ca în cel de-al doilea să marcheze puncte importante în problema care îi durea cel mai tare pe principalii săi susținători: reformarea școlilor.

În 2010, alegerile pentru funcțiile de conducere în autoritatea care supervizează școlile publice i-au dat ocazia să promoveze câteva persoane care îi susțineau viziunea: standarde mai înalte pentru profesori, un sistem de clasificare și finanțare a școlilor bazat pe rezultatele elevilor la teste și promovarea școlilor de tip ”charter.”

Dintre toate obiectivele, școlile ”charter” i-au adus cele mai multe conflicte cu sindicatele profesorilor și implicit cu politicienii care depindeau de voturile acestora. Motivul? Teama profesorilor de modă veche de o competiție autentică și riscul de a-și pierde slujbele.

Școlile ”charter” au apărut în Statele Unite în anii ’90 fiind înființate de părinți, organizații civice sau companii nemulțumite de calitatea învățământului din școlile publice. Deși sunt supuse controlului autorităților, ele sunt conduse și finanțate diferit de acestea. Curicula se supune unei linii generale, dar conducerile școlilor au o flexibilitate foarte mare pentru a decide materiile și modul de predare, astfel încât să maximizeze performanțele elevilor.

Deși sunt finanțate și din bani publici, o mare parte din fonduri provin din surse private. În felul acesta, companiile puternice și donatorii individuali pot sprijini o anumită comunitate oferindu-le părinților garanția unei educații de calitate pentru copiii lor. Diferența fundamentală față de cele private este că școlile ”charter” sunt gratuite.

În al doilea mandat, popularitatea în creștere l-a ajutat pe tânărul consilier ca aproape toți candidații pe care i-a susținut pentru a prelua controlul asupra instituțiilor implicate în coordonarea sistemului de învățământ și a promova reformele mult așteptate să iasă învingători în alegeri.

Prezența la vot a bătut toate recordurile. Dar nu pentru că părinții aveau încredere în oarbă în Fulop, ci pentru că acesta și-a ales candidații împreună cu ei. Un comitet format din zece părinți a alcătuit un chestionar extensiv pentru fiecare potențial candidat iar cei ce au obținut cel mai bun punctaj au fost chemați la interviu. Câștigătorii au primit automat girul consilierului și sprijinul său activ în campania care a urmat.

Convinși că, în sfârșit, pot conta pe profesioniști care să rezolve cauzele de profunzime care au făcut ca școlile din Jersey City să fie printre cele mai slabe din Statele Unite, părinții care nu își permiteau școli private dar erau dispuși să lupte pentru îmbunătățirea celor publice sau înființarea a cât mai multe de tip ”charter” au devenit cei mai devotați suporteri ai consilierului.

Consecvența cu care a și-a urmărit proiectele concrete pe care le-a demarat pentru direcționarea către școli a unui procent din ce în ce mai mare din bugetul local dar și pentru atragerea a aproape un miliard de dolari din donații private s-a tradus într-o cotă de popularitate remarcabilă, care la rândul ei i-a adus aliați politici la care nici nu visase în primul mandat. În doar șapte ani, Steve Fulop a devenit unul dintre cei mai redutabili politicieni din statul New Jersey.

”Și-a clădit o armată de voluntari care tânjesc după o administrație integră și școli mai bune, iar susținătorii săi controlează acum atât consiliul local cât și comitetul care răspunde de educație”, scria un ziar local anul trecut, cu puțin timp înainte ca Fulop să își anunțe intrarea în următoarea etapă: candidatura pentru postul de primar în Jersey City.

În ciuda ascensiunii fulminante, foarte mulți nu au crezut că este suficient de puternic pentru a-l detrona pe primarul Healy, principalul său adversar. Și nu pentru că nu ar fi avut argumente. Atât lipsa sa de implicare în reformarea școlilor cât mai ales acuzațiile de corupție ce planau asupra sa încă din timpul investigației ”Bid Rig” reprezentau păcate capitale în ochii segmentului educat și progresist al electoratului. Healy avea încă mulți susținători printre cei ce nu erau interesați de piste de bicicletă sau școli ”charter”.

Cel mai consistent sprijin pe care se baza adversarul lui Fulop, însă, venea din două direcții: de la antreprenorii care făceau afaceri cu primăria și de la politicienii care aveau să-i întoarcă favoruri. Unul dintre acestea a fost la un pas de a se dovedi decisiv.

Spre surprinderea tuturor celor ce vedeau în primarul Healy întruchiparea decăderii morale și a lipsei de viziune, pe 20 martie 2013, președintele Barack Obama a anunțat că îi susține candidatura. Gestul nu putea fi explicat printr-o obligație de loialitate față de partid deoarece Healy, membru al Partidului Democrat, nu candida împotriva unui republican. Fulop era tot democrat.

Gestul președintelui a fost cu atât mai surprinzător cu cât era a doua susținere pe care o acorda unei candidaturi la primărie de când a devenit președinte. ”Ca să continuăm să împingem America înainte, avem nevoie de mai mulți lideri precum prietenul meu, Jerry Healy” scria în comunicatul de la Casa Albă. Nu mai e nevoie să spunem că girul președintelui SUA a devenit principala temă de campanie a primarului din Jersey City, alături de un altul foarte valoros. Cel primit de la Michael Bloomberg, primarul New York-ului.

O bună bucată de vreme, Steve Fulop a crezut că nu mai are nici o șansă. Mulți dintre cei ce îi promiseseră sprijin financiar înainte de campanie au renunțat să-l mai ajute după ce Healy a primit binecuvântarea lui Obama. Când totul părea pierdut nu i-a mai rămas decât tenacitatea și sprijinul celor pe care atitudinea președintelui SUA i-a îndârjit și mai tare să lupte împotriva unei autorități corupte. Dar și loialitatea părinților care au considerat că nimic nu valorează mai mult decât viitorul copiiilor lor.

Decisivă a fost ideea consilierului reformist de a produce o serie de clipuri în care Healy apărea în imagini filmate cu camera ascunsă întâlnindu-se cu antreprenorul corupt care a tras după el cei 44 de politicieni și afaceriști arestați în 2009 și ai cărui bani au ajutat la alegerea sa anterioară. Aproape de fiecare dată când primarul în funcție apărea lăudându-se cu susținerea lui Obama îl urma ca o umbră amintirea faptului că și el ar fi trebuit să se afle la închisoare, lângă cei ce au luat mită pentru a-i finanța campania din 2009.

Spre surprinderea multora din centrele politice ale Americii, Fulop a ieșit învingător. Încă din primul tur. L-a învins pe Healy cu 52% la 38%. Inutil să mai spunem că în zilele ce au urmat aproape toți consilierii care au fost aleși cu sprijinul fostului primar și-au declarat susținerea pentru inițiativele pro-integritare și pro-reformarea școlilor ale învingătorului.

Într-un interviu acordat pe 4 iulie, Duane Butcher, însărcinatul cu afaceri al ambsadei SUA, a declarat că românii sunt prea critici cu ei înșiși. Nu acolo e problema. Slăbiciunea noastră vine din convingerea oarbă că dimensiunea problemelor cu care ne confruntăm este unică, nemaiîntâlnită. Că nicăieri în lume nu există politicieni mai ticăloși decât aici, corupție, rapacitate, ticăloșie, dezinteres pentru binele comun ca la noi.

Că totul ni se trage de la extraordinarul context geografic, istoric, religios, cultural care a șlefuit acest popor până la profilul lamentabil de azi. Răscrucea de imperii, turcii, rușii, comuniștii, capul plecat sabia nu-l taie și tot așa. De aici, fatalitatea. Credința că nu avem nici o șansă să învingem vreodată demonul care ne mănâncă măruntaiele deoarece a fost perfecționat în mii de ani și forjat de forțele implacabile ale istoriei.

Atât de mult ne-am îndrăgostit de miturile fondatoare ale neputinței noastre încât cei mai mulți am încetat și să mai încercăm să vedem cât adevăr există în ele. Nu o facem tocmai din teama că vom descoperi că ne protejăm de mustrările de conștiință cu o mare minciună.

Realitatea: și alți oameni trec prin aceleași încercări ca și noi. Singura diferență care contează este că unii nu abandonează niciodată lupta și reușesc să găsească dozajul optim de idealism, inteligență și pragmatism cu care îi pot pune la respect pe cei ce îi abuzează. Și un detaliu de culoare: Steve Fulop este fiul unor emigranți din România.”

De când am publicat acest editorial, în iulie 2013, sub titlul ”West Side Story”, Fulop nu a încetat să se bată pentru principiile care l-au ajutat să câștige alegerilor și să învingă sistemul corupt din orașul său. A făcut chiar mai mult.

A adăugat noi restricții funcționarilor din subordinea sa, restricții despre care aș fi crezut că sunt de mult literă de lege în America. A interzis oficialialilor locali să dețină mai mult de o funcție, indiferent dacă a fost obținută prin numire sau în urma alegerilor. A introdus noi reguli de transparență, printre care și obligativitatea declarării averilor și a intereselor de afaceri pentru cei aleși. Și le-a interzis să mai facă lobby în instituțiile în care servesc.

Da, aceste măsuri elementare pentru prevenirea corupție și a conflictului de interese nu existau în Jersey City până ce Steve Fulop nu a reușit să înfrângă mafia politică care îl stăpânea.

Nimeni nu se sfiește acolo să spună că alegerea sa ca și consilier a declanșat o revoluție în administrarea orașului. Pe lângă reducerea cheltuielilor și a sumelor furate, Fulop a reușit să facă din Jersey City un avanpost al schimbărilor progresiste, în domenii extrem de diverse, în care nimeni nu s-ar fi gândit că va excela vreodată.

Există revoluții care pot începe cu o baie de sânge, sau cu sute de mii de oameni ieșind disperați în stradă, sau cu o mână de idealiști lucizi, calmi, tenace, disciplinați, creativi, care atacă o problemă și ajung să schimbe din temelii întreg locul în care trăiesc.