Mai mulți lideri USL care au avut rolul de a-și mobiliza colegii pentru a vota rapid și pe șest, săptămâna trecută, Legea amnistiei și modificările la Codul Penal au adus ca argument cazul Ungariei. Mai precis, i-au liniștit pe cei ce au anticipat că reacțiile Uniunii Europene și ale SUA vor fi furibunde, așa cum s-a și întâmplat la doar câteva ore după încheierea votului, folosindu-se de exemplul lui Viktor Orban, premierul țării vecine.
„Numai noi suntem proști și ascultăm orbește de tot ce spune Europa, America și FMI. Orban face de patru ani ce îi trece prin cap, occidentalii îl critică, pun presiune pe el, dar în final rămâne tot ca el. Nu au ce să-i facă nici lui și nici nouă. Dacă suntem hotărâți și mergem până la capăt, până la urmă o să accepte ce votăm, deoarece noi decidem în țara noastră.“
Cam așa au sunat, în noaptea de luni spre marți, discursurile mobilizatoare ale celor ce vroiau să aplice în România planul Orban de sfidare a Occidentului, pentru a-i scoate sau feri de pușcărie pe cei căzuți deja în ghearele justiției, dar și pentru a preveni ca procurorii DNA, judecătorii Înaltei Curți și inspectorii de integritate să mai dea iama în mafia politică.
De ce au eșuat însă politicienii români care au văzut în premierul Ungariei un model de disidență, anti-UE și anti-american, demn de urmat pentru a-și redobândi imunitatea pe care statul o garanta până de curând, neoficial, hoților bine plasați în ierarhia politică și economică? Din ignoranță. Nu știu sau nu înțeleg că există diferențe fundamentale între ceea ce încearcă Orban să facă și ceea ce își doresc ei, între situația României și cea a Ungariei, în raport cu statele partenere.
Prima: deși multe dintre deciziile luate de guvernul Ungariei din 2010 până azi sunt revoltătoare și inacceptabile, fiind profund incompatibile cu valorile și principiile democrațiilor occidentale, există o mare deosebire între un politician autoritar și un mafiot. La fel de mare ca aceea dintre un populist și cineva care a intrat în politică doar pentru a face avere. Sau dintre un nebun și un criminal cu sânge rece.
Viktor Orban își dorește cât mai multă putere pentru a-și pune în operă propria viziune asupra dezvoltării Ungariei. În ce constă aceasta? Eliberarea de constrângerile parteneriatelor politice și economice occidentale și jocul la mai multe capete, inclusiv pe mâna Chinei și a Rusiei, prin specularea oportunităților născute din rivalitățile marilor puteri și din dorința Estului de a penetra spațiul comunitar cu ajutorul statelor vulnerabile din fostul bloc comunist.
Vizionar sau lunatic, slujitor sau demolator de bună-credință al intereselor țării sale, premierul Ungariei nu a lovit devastator în Banca Centrală sau în Curtea Constituțională pentru a pune mâna pe suficientă putere astfel încât el, neamurile lui și gașca de partid să poată dijmui bugetul de stat fără ca vreun procuror să-i ia la întrebări.
A făcut-o pentru a distruge sistemul de echilibrare a puterilor în stat, astfel încât să nu mai existe nici o instituție independentă care să aibă drept de veto asupra politicilor sale, economice și sociale în primul rând.
Scopul nu scuză mijloacele, ca dovadă reacția vehementă a comunității internaționale și în urma căreia a trebuit să renunțe la câteva dintre amendamentele la noua Constituție. Dar obligă la calibrarea reacției în funcție de sprijinul pe care setul de măsuri antieuropene îl are sau nu în rândul cetățenilor.
Iar reacția a fost predominant favorabilă lui Orban și partidului său, FIDESZ. Potrivit unui sondaj realizat, luna trecută, de unul dintre cele mai prestigioase institute de cercetare sociologică din Ungaria, procentul ungurilor care cred că țara lor se îndreaptă în direcția bună a crescut în ultimul an de la 16 la 37%.
Cifra este surprinzătoare dacă o punem în context cu amploarea protestelor de stradă din primăvară. Dar este explicată de faptul că acumularea abuzivă de putere a Guvernului Orban a fost dublată nu doar de retorică naționalistă, xenofobă, antioccidentală, cu accente antisemite, ci și de măsuri populiste care au rezonat pozitiv într-un segment mare de populație.
În timp ce era pus la zid pentru demolarea oricărei forme de opoziție instituțională și pentru îngrădirea libertății presei și a libertăților individuale, Viktor Orban a pus tunurile pe firmele de distribuție de energie, pe bănci și în general, pe marile companii străine din domeniul serviciilor, crescând taxele și obligându-le să accepte condiții de operare care le-au diminuat consistent profitul.
Rezultatul economic a fost catastrofal. În 2012 Ungaria a alunecat din nou în recesiune, PIB-ul a scăzut cu 1,7%, iar 2013 a fost, în cel mai bun caz, un an mediocru. Cel mai elocvent semnal, nivelul investițiilor străine directe a scăzut consistent. Cu toate acestea, câteva dintre măsurile Guvernului Orban au gâdilat coarda demnității naționale și au compensat cu supramăsură efectele economice concrete.
Printre ele: obligarea companiilor de distribuție de energie de a scădea prețul cu 10%. În luna martie, premierul a declarat că „marile corporații din energie și-au unit forțele împotriva familiilor din Ungaria“ și că guvernul are nevoie de sprijinul populației pentru a lupta cu ele.
Ca urmare, a cerut inițierea unei campanii de strângere de semnături pe o petiție adresată Parlamentului prin care se face un apel către aleși să reziste „presiunii interne și externe“ și să susțină scăderea prețurilor la energie inițiată de FIDESZ. În acest scop, guvernul a cumpărat pagini întregi de publicitate în câteva ziare importante pentru a anunța că Ungaria este singura țară din UE care a redus prețul la energie cu 10%.
Războiul guvernului ungar cu firmele germane și franceze din acest domeniu va duce, destul de probabil, la reintrarea companiile de distribuție de energie în portofoliul statului. Impunerea reducerii de prețuri le reduce substanțial profiturile și următoarea mișcare va fi vânzarea activelor, cel mai probabil către stat. Nu ar fi prima mișcare care seamănă a naționalizare.
În septembrie, guvernul a anunțat că producția de manuale școlare devine monopol de stat, urmând a fi concepute și publicate doar de un organism aflat în subordinea guvernului. Evident, măsura va duce la falimentarea multora dintre editurile care publicau cele 15 milioane de manuale de care este nevoie anual, dar a contribuit la creșterea popularității principalului partid de guvernământ, care pare mai degrabă orientat spre o politică economică de stânga, animată de dorința de a reda statului cât mai multe din puterile pierdute o dată cu căderea comunismului.
Capacitatea lui Viktor Orban de a rezista presiunii Occidentului și de a-și duce la bun sfârșit atacurile la adresa statului de drept și restrângerea unor libertăți individuale s-a bazat pe faptul că a reușit să creeze aparența că războiul său cu Uniunea Europeană, în special, este purtat în numele realizării unor obiective în avantajul cetățenilor. Și că toate criticile la adresa sa nu sunt altceva decât o răzbunare pentru că încearcă să își dezrobească cetățenii de tirania FMI-ului, a Bruxelles-ului, a cabalei financiare internaționale.
”Bancheri mieroși, multinaționale lacome, birocrați UE și lacheii lor unguri se vor uni împotriva Ungariei, așa că dacă în 2014 stânga va câștiga alegerile în Ungaria, marii capitaliști internaționali vor forma guvernul iar ungurii vor plăti prețul….acesta este clubul greilor, pentru că vorbim de mii de miliarde de forinți, de proiecte de investiții imense și de profituri garantate. Dar nu vom fi servitorii Europei, ai băncilor sau ai marilor corporații. Suntem proprii noștri stăpâni,” tuna Orban de la tribuna congresului FIDESZ, în urmă cu trei luni.
Manipularea este evidentă. I-ar fi fost mai bine Ungariei fără cele 20 de miliarde de euro investite de industria auto germană, de exemplu? Dar tipul acesta de discurs i-a permis ca efectele negative de imagine pe plan extern atât pentru el și partidul său, dar și pentru Ungaria să nu îl coste procente electorale în lupta internă. Indiferent însă cât de bun manipulator ar fi fost, manevra nu i-ar fi reușit dacă susținătorii săi ar fi bănuit că toate atacurile sale la adresa Occidentului urmăresc o agendă exclusiv personală sau de castă.
În ciuda loviturilor date instituțiilor care îi stăteau în cale și a discursurilor bombastice care au reînviat vechile teorii ale conspirației, chiar și cei mai înverșunați adversari interni și externi l-au criticat pentru beneficiile politice pe care și le-a creat, dar nu pentru că ar încerca să își creeze avantaje materiale sau pentru că și-ar fi îmbogățit și protejat camarila politică în fața legii.
Din contră, melanjul de politici naționaliste și autoritariste, menite să capitalizeze nostalgia după mâna de fier a statului comunist a inclus și unele care promiteau o întărire chiar excesivă a justiției. Printre propunerile guvernului Orban s-au numărat și crearea unui autorități judiciare centralizate, criminalizarea vagabondajului și posibilitatea prelungirii nelimitate a perioadei de arest preventiv.
Exact asta nu au înțeles, în primul rând, liderii PSD care au crezut că pot replica succesul lui Orban pentru a impune Legea amnistiei și modificarea Codului Penal în pofida criticilor partenerilor occidentali. Autoritarismul lui Orban, dorința de a obține cât mai multă putere, în general, și populismul sunt considerate vicii un gram mai tolerabile, în special în Europa, decât patima de a crea un stat mafiot.
Cu bolnavii de putere, cu lunaticii și cu diversioniștii mai există o șansă de dialog. Cu iresponsabilii care ar fi în stare să distrugă o țară întreagă pentru ca ei să acumuleze cât mai mulți bani, nu.
Ungaria a scăpat până la urmă de monitorizarea UE, în urma unui vot favorabil în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, iar FIDESZ a fost tratat cu maximă clemență de Partidul Popular European, din care face parte. Dar politicienii români care doresc să meargă până la capăt cu amnistia și cu blocarea luptei anticorupție nu se vor bucura de același tratament. Iar Victor Ponta știe asta foarte bine. De aceea, spre deosebire de Viktor Orban, a refuzat să-și asume public cele două lovituri.
Din cauza lor, România ar putea deveni prima țară căreia i se aplică articolul 7 al Tratatului UE și căreia i se retrage dreptul de vot.
La fel de clar se văd lucrurile și din perspectivă internă. Lui Orban i-a ieșit și încă îi iese jocul pentru că reușește măcar să dea senzația (chiar dacă în mare parte este fals) că ungurii câștigă ceva de pe urma politicilor lui. Ce au de câștigat românii din două legi care ajută infractorii? Absolut nimic.
Știu precis că astfel de măsuri nu au alt scop decât protejarea celor ce au sărăcit această țară, iar finalitatea exact asta va fi: mai mulți bani furați și o țară și mai săracă. Câtă vreme toate sondajele indică o creștere consistentă a încrederii în DNA și în ANI, este clar că nu au nici un dubiu cine are interes să distrugă aceste instituții. PSD și oastea sa de strânsură nu au nici măcar scuza minimală pe care o are Viktor Orban că acțiunile sale, deși antidemocratice, se bucură de susținere populară.
Al doilea lucru pe care l-au ignorat protectorii mafiei politice: România este diferită, în bine, față de Ungaria, cel puțin într-un aspect. Exact din cauza castei hrăpărețe, care a ținut această țară prizonieră până de curând, partenerii strategici ne-au tratat ca pe o țară ocupată. Formal, suntem de partea lor de multă vreme; în realitate, statul i-a tratat, până de curând, tot ca pe inamicii din timpul Războiului Rece.
De aceea, legăturile pe care și le-au creat în interiorul statului s-au făcut prin oameni care au fost cultivați și ajutați ca niște războinici parașutați în spatele liniilor inamice. Acești oameni care dau consistență parteneriatelor strategice ale României gândesc și acționează acum tot ca în vremuri de război.
Și ei, și aliații lor știu că nimic din ce pare ireversibil nu este cu adevărat ireversibil. De aceea, nu își permit să aștepte ca o lovitură precum cea pusă la cale săptămâna trecută în Parlament să se materializeze și de-abia după aceea să reacționeze. Nu, astfel de riscuri trebuie anticipate și sabotate. Ceea ce, în bună măsură, s-a și întâmplat.
Și ei, și noi, însă, știm foarte bine că un nou atac este iminent. Aleșilor hoților nu le-a ieșit acum dar o să încerce din nou peste o lună, sau două, sau șase. Miza este prea mare pentru cei ce nu se pot împaca la gândul că de câte ori fură trebuie să se uite peste umăr. Nu se vor resemna. Iar în contextul alegerilor de anul viitor, al capabilităților de a fura voturi pe care le dețin, le va fi chiar mai ușor decât acum să racoleze sprijin politic.
Cei ce știu cât de fragile sunt victoriile României din ultimii ani și ce avem de pierdut dacă ne reîntoarcem la statul mafiotizat ar putea da în 2014 lupta vieții lor.