Vorbiți! Scrieți! Reviewed by Dan Turturica on . Aproape în fiecare zi cineva îmi spune că a încetat să se mai uite la dezbaterile politice ale televiziunilor. Și că, în general, nu mai urmărește absolut deloc Aproape în fiecare zi cineva îmi spune că a încetat să se mai uite la dezbaterile politice ale televiziunilor. Și că, în general, nu mai urmărește absolut deloc Rating: 0

Vorbiți! Scrieți!

Aproape în fiecare zi cineva îmi spune că a încetat să se mai uite la dezbaterile politice ale televiziunilor. Și că, în general, nu mai urmărește absolut deloc vorbăria care însoțește faptele sau declarațiile celor ce ne conduc sau și-ar dori să o facă din nou. De altfel, se vede și în audiențele canalelor de știri.

B1 și Realitatea nu se mai află în topul primelor zece televiziuni, Antena 3 a pierdut 132.000 de spectatori/minut în ultimele două luni, iar RTV ține de audiență cu din ce în ce mai puține emisiuni despre Băsescu și Udrea și din ce în ce mai multe despre decesul mamei Oanei Zăvoranu și părintele Arsenie Boca.

Fără îndoială, este o veste bună că principalele antene de propagandă politică găsesc mai puțini oameni dispuși să le înghită minciunile, manipulările și diversiunile. Vestea proastă este că dezertările din lagărele de îndoctrinare mediatică nu echivalează cu înrolări în tabăra oamenilor dornici de informare, care au nevoie de argumente credibile și narațiuni articulate ca să-și formeze o opinie. Cel mai adesea, cei ce se smulg din vraja preoților îmbrăcați ca niște proxeneți, care își zbiară cu voci patetice predicile politice nocturne, abandonează vlăguiți sectele și nu mai vor să audă deloc de politică.

Aparent, aceasta este o poveste cu final trist pentru cei trei protagoniști, care capătă cu toții ceea ce merită. Politicienii trișori rămân fără unii dintre suporterii cei mai loiali. Conducătorii de televiziuni hrănite cu bani negri și jurnaliștii propagandiști rămân fără telespectatorii cei mai fideli. Cetățenii naivi rămân nu doar orfani de idoli, ci și captivi ai unui sistem politico-mediatic ce le garantează un nivel de trai mediocru și șanse minime de împlinire profesională și personală.

În realitate, dezamăgirile din relația propagandiști politici – cetățeni superficiali sunt relevante pentru un univers mult mai larg. Sunt relevante pentru noi toți. Sunt relevante chiar și pentru cei mai bine informați, mai responsabili și mai implicați politic, social și civic dintre noi. De ce? Pentru că relația propagandiști – cetățeni superficiali domină sufocant discursul public. Ca urmare, impune agenda decizională și setează standardele în funcție de care actorii politici și instituționali își calibrează acțiunile. Sună complicat? Poate, dar nu este.

Câte voci auziți exprimându-se constant și frecvent în principalele canale media? O sută, poate două, maximum trei sute de șefi de instituții, politicieni, parlamentari, experți și așa-ziși experți, analiști. Da, da, nu mai mult, pentru că doar așa se explică senzația de lehamite pe care o au mulți români când văd aceleași și aceleași figuri la televizor, care vorbesc despre toate lucrurile, ca și cum ar fi un soi de experți universali.

Trei sute de voci publice dominante într-o țară de peste 20 de milioane de locuitori? Infim! Dramatic, chiar, dacă ne gândim că din cele trei sute de voci majoritatea nu vorbesc pentru a analiza, a explica și a argumenta, ci pentru a demonstra că o anumită idee sau acțiune este bună sau proastă.

Iar, din această majoritate, 90% nu sunt avocați din convingere, ci din interes. Pentru că sunt arondați, oficial sau neoficial, cum se întâmplă și cu mulți jurnaliști, fie unor partide, fie unor nuclee de putere sau grupuri de interese cu agende de grup și personale foarte adesea în conflict cu interesul public și chiar cu cel național. Aici este cheia problemei. Și nu are consecințe doar asupra dezbaterilor publice, ci și asupra acțiunii executive.

Ca să înțelegeți exact la ce mă refer, încercați să vă amintiți când a fost ultima oară când ați văzut o dezbatere televizată despre stadiul construcției de autostrăzi în care ați auzit pe cineva spunând ceva nu doar de bun-simț sau un clișeu unanim acceptat, ci ceva cu adevărat profund pe această temă.

Când ați auzit ultima dată un detaliu despre cauzele reale ale amânării unor proiecte de infrastructură vitale care să vă explice complet și solid argumentat rațiunea din spatele iraționalului? Genul acela de detaliu care să vă convingă instantaneu că omul care l-a rostit știe exact ce vorbește și că o face cu maximă bună-credință, pentru a vă lumina, nu pentru a argumenta un atac politic sau pentru a lua apărarea ori a demola o instituție sau o companie?

Dar când ați auzit un astfel de detaliu despre dezastrul din sistemul medical? Despre motivele care fac posibilă o risipă de miliarde de euro anual. Despre soluțiile palpabile, care pot fi implementate rapid pentru a se schimba ceva. Dar când ați auzit un astfel de detaliu despre criza din educația românească? Despre ce ar trebui făcut ca haosul și lipsa de performanță prezente în școlile primare, în licee și în universități să fie înlocuite de ordine și rezultate bune.

Încă o dată, nu este vorba de observații evidente, de bun-simț, pe care le putem face și eu, și dumneavoastră, fără să citim un rând, și nici de clișee pompoase. Este vorba despre dovezi palpabile de expertiză solidă din partea unui om care și-a petrecut sute, mii de ore studiind un anumit domeniu și, ideal, lucrând în el. Lovindu-se de problemele care ne chinuie și pe noi, având explicații detaliate despre cauze și o evaluare clară a gamei de soluții posibile.

Dacă nu vă amintiți multe sau poate nici un astfel de moment când cineva v-a convins de dincolo de ecran că știe exact despre ce vorbește și că expertiza lui ar trebui folosită de decidenți în domeniul respectiv, nu vă impacientați. Nu aveți probleme cu memoria. Cel mai probabil, chiar nu ați fost martorul unui asemenea transfer de expertiză de la o voce publică la un cetățean. Iar dacă vi s-a întâmplat, totuși, vă puteți considera norocos pentru că în România este un lucru rar.

Avem suficienți politicieni care ies la televizor pentru a-și apăra inițiativele sau a le demola pe ale concurenților. Avem mai mult decât suficienți pseudo-experți și pseudo-jurnaliști care vorbesc cu convingere despre lucruri pe care nu le stăpânesc, dar o fac după cum îi trag de sfori cei ce îi dirijează sau îi plătesc. Dar avem mult prea puțini oameni cu expertiză care se pronunță pe cele mai importante teme contencioase din societate.

Absența vocilor care vorbesc cu bună-credință, cu știință, din dorința de a contribui la rezolvarea unei probleme ce ne afectează pe toți reprezintă motivul pentru care principala conversație din societate este cea dintre propagandiști și cetățeni care înghit pe nemestecate frânturi de adevăr, asamblate rudimentar pentru a satisface interesele celor ce îi plătesc pe primii.

Absența vocilor care să îndemne la rațiune și să atragă atenția asupra consecințelor unor decizii ce ne vor costa scump pe termen lung, sau ale căror efecte negative sunt mult mai mari decât cele pozitive, permite ca standardul de acceptabilitate a unor politici publice populiste să fie atât de jos. Ce nu este sancționat de o autentică și activă societate civilă este permis.

De aceea, concentrarea dialogului public în mâinile propagandiștilor ne afectează pe toți, nu doar pe cei ce se uită în gura lor. Pentru că el setează limitele de acceptabilitate a acțiunilor guvernamentale nu acolo unde cred cetățenii de cuviință, ci acolo unde le convine celor ce îi plătesc pe propagandiști.

Dacă le convine să ia banii de la infrastructură și să îi dea pentru scăderea TVA la alimente, vom auzi doar ce idee bună este aceasta. Iar câtă vreme nimeni nu va demonstra convingător că o astfel de alegere ne va costa enorm pe termen lung și nu va stârni o reacție critică masivă, guvernanții nu vor avea motiv să dea înapoi.

Cu cât mai mulți oameni cu expertiză solidă în infrastructură, în sănătate, în educație, în finanțe, în agricultură, în drept își vor abandona comoditatea sau jena de a se amesteca printre semidocți și vor vorbi, sau vor scrie, cu atât vocile propagandiștilor vor suna mai fals, mai strident. Și cu atât mai puțini spectatori vor mai înceta să urmărească dialogul public, dezamăgiți că nimeni nu vorbește în interesul lor.

Când vom avea măcar cincizeci de voci cu autoritate în fiecare domeniu care se vor exprima, măcar o dată pe lună, în spațiul public (nu doar pe canalele profesionale, de nișă) și în fiecare zi în momentele de criză, glasul nulităților care ne conduc va fi acoperit de forța argumentelor.

Iar când fiecare aberație propusă cu morgă de cei ce au puterea de a face lucrurile să se întâmple va fi întâmpinată cu fluierături și huiduieli de cei în măsură să spună precis de ce o aberație este o aberație, vom avea surpriza plăcută să constatăm că până și cei mai înverșunați ”pafariști” din politica românească se înmoaie imediat când simt o opoziție puternică și viguroasă la planurile lor.

Nu ne lipsește nimic pentru a produce o schimbare de paradigmă în dialogul public din această țară. Avem suficienți specialiști, în România și în diaspora, în fiecare domeniu, astfel încât să se poată naște o masă critică de opinie ­(nu neapărat unanimă), argumentată, pentru orice subiect controversat, pentru orice problemă cronică sau acută.

Trebuie doar să-și abandoneze pasivitatea, să găsească instrumentele narative ce permit unui expert să se exprime pe înțelesul unei audiențe largi și să înțeleagă că, deși hărmălaia nulităților este asurzitoare, poate fi răzbită. Trebuie să înțeleagă că este și responsabilitatea lor dacă această țară își ratează potențialul.

Nu ne lipsesc nici canalele de comunicare. Chiar dacă puține televiziuni mai au resurse pentru a ieși din cercul vicios în care le-a împins cârdășia cu politicienii și cu oamenii de afaceri toxici, nu este prea târziu pentru un asemenea gest. În plus, ați fi uimiți să știți câți producători de talk-show-uri ajung să invite aceiași papagali guralivi pentru că nu găsesc specialiști dispuși să apară la televizor și să își susțină punctul de vedere.

Însă, chiar și dacă nici una dintre ele nu va fi dispusă să dea o mână de ajutor, există încă ziare responsabile (”România liberă” stă la dispoziția tuturor profesioniștilor dornici să-și spună cuvântul), există platforme online, există Facebook. Toate, adunate, ating o audiență comparabilă cu a televiziunilor de știri.

Nu credeți? Intrați pe Contributors.ro și căutați ”Oana Moraru”. O să descoperiți articolele unei doamne care scrie senzațional de cald și de articulat despre problemele din școlile românești. Articolele sale au ajuns să atingă și 140.000 de vizualizări. Adică mai mult decât fac numeroase talk-show-uri ale televiziunilor de știri.

În noiembrie, s-a văzut limpede că frontul propagandistic finanțat de anumite partide și politicieni poate fi spart. Nu trebuie decât voință și coordonare. Vocea interesului public nu poate fi limitată la 300 de puncte de vedere sau opinii, dintre care majoritatea dirijate de interese mărunte, decât dacă noi acceptăm asta. Dacă vrem să avem un viitor, trebuie ca mai întâi să fim capabili să îl articulăm.

Leave a Comment


4 − = 2

© Dan Cristian Turturica |

turturica.ro Web analytics