USL trăiește! Și vorbește și rusește Reviewed by Dan Turturica on . Nimic nu s-a schimbat. În continuare, cei mai distructivi inamici ai României se află în interiorul țării, nu în exteriorul ei. Ticăloșii, corupții și proștii n Nimic nu s-a schimbat. În continuare, cei mai distructivi inamici ai României se află în interiorul țării, nu în exteriorul ei. Ticăloșii, corupții și proștii n Rating: 0

USL trăiește! Și vorbește și rusește

Nimic nu s-a schimbat. În continuare, cei mai distructivi inamici ai României se află în interiorul țării, nu în exteriorul ei. Ticăloșii, corupții și proștii noștri sunt mai periculoși decât ”omuleții verzi” ai lui Putin. Chiar și după ce Rusia ne-a arătat, din nou, prin invadarea Ucrainei, de ce este capabilă, trebuie să fim mai îngrijorați de cei dispuși să saboteze din interior drumul spre normalitate și progres al României, decât de tancurile Moscovei.

De aceea, ar fi o pierdere de vreme să-i dau o replică ambasadorului rus la București care a criticat ”România liberă” pentru că a publicat articolul ”Ispita fascistă a tovarăşului Putin”, scris de Vladimir Tismăneanu și Marius Stan. Excelența Sa Oleg Malginov este un mărunt slujbaș în solda unui regim care nu dă doi bani pe democrație și pe libertatea de expresie. Așa i s-a spus de la Moscova să reacționeze, așa a făcut!

Ce polemică decentă poți purta cu trimisul unui stat în care, ce coincidență, unii dintre cei ce au îndrăznit să-l critice pe Putin, fie politicieni, fie jurnaliști, au sfârșit cu un glonț în cap? Ce poate înțelege o adunătură de gangsteri din conceptul de ”independență editorială”? Tot ce pot înțelege a încăput pe epitaful  Annei Politkovskaya.

Mult mai îngrijorător este că președintele și premierul României nu au simțit nevoia să reacționeze la afirmațiile ambasadorului rus. Chiar nu merita o replică de la un nivel mai înalt decât cel al Ministerului de Externe (și aceea sosită luni, cu trei zile întârziere) declarația agresivă, plină de jigniri, amintind de înfierările comisarilor sovietici din anii ’50?

Să sperăm că tăcerea celor mai importanți doi oameni în stat are mai mult de a face cu faptul că atacul lui Malginov a fost îndreptat împotriva unor autori și publicații pe care nu le-au avut niciodată la inimă și nu pentru că le este teamă să răspundă ferm unor provocări și atacuri ce depășesc cu mult limitele limbajului diplomatic.

Ar fi extrem de grav ca obrăznicia ambasadorului rus să fi fost încurajată de faptul că astăzi cele mai înalte poziții în stat sunt ocupate de lideri marcanți ai fostului USL. Să nu uităm cât de mult a încurajat Rusia încercarea de debarcare a lui Traian Băsescu din 2012 și implicit toate loviturile pe care pesediștii și peneliștii le-au dat unor instituții fundamentale ale statului de drept.

Oare, astăzi, văzându-se scăpați de Traian Băsescu, rușii cred că a venit momentul să iasă din nou la atac împotriva tuturor celor care susțin necondiționat integrarea totală a României în spațiul democratic occidental și parteneriatul strategic cu SUA? Simt șefii lui Malginov că puterea de la București le este mai favorabilă decât acum un an și au decis că e momentul să devină mai prezenți în arena publică?

Foarte probabil, pentru că atacul la adresa lui Vladimir Tismăneanu, a lui Marius Stan, a platformei online Contributors.ro și a României libere a fost combinat cu un interviu dat Agerpres, în care ambasadorul rus și-a extins semnificativ gama de atacuri și avertismente. Nu cu noi se răfuiește Kremlinul, ci cu orientarea pro-Vest a țării.

Dacă atitudinea de azi a lui Klaus Iohannis nu ridică suspiciuni privind o nostalgie după momentul 2012, cea a lui Victor Ponta este periculos de ambiguă. Declarativ, Ponta este și filo-american și filo-european și filo-DNA și filo-SRI. Și filo-anti-corupție. Și filo-reformarea PSD. Dar când vine vorba de fapte se vede că doar mimează aceste convingeri. Teama că anchetele începute împotriva sa sau a rudelor sale se vor termina cu pierderea funcției de premier și chiar cu închisoare îi mișcă gura, dar nu și inima. Iar cea mai bună dovadă a jocului dublu pe care încearcă să îl facă și care s-ar putea să-l coste scump de tot este parteneriatul său cu Călin Popescu Tăriceanu.

Fostul premier și lider liberal nu mai este astăzi nimic altceva decât o marionetă a PSD. Colaborarea sa cu Ponta a început cu servicii de curierat și servicii pentru George Copos și alți oameni de afaceri dornici de intrări la noul premier și s-a cimentat o dată cu acceptarea unei candidaturi la prezidențiale menite să scindeze voturile dreptei. Răsplata: funcția de președinte al Senatului, pe care o folosește ca un berbece pentru a lovi în alte instituții ale statului de drept, după cum s-a văzut clar la mascarada cu votul pentru arestarea lui Șova.

Este limpede, de fapt, că Ponta se folosește de Tăriceanu pentru a face tot ceea ce nici el, nici PSD nu mai îndrăznesc să facă, de teama pușcăriei, pentru a spune tot ceee ce el și PSD nu mai îndrăznesc să spună, de teamă că va pierde instantaneu tot mai firavul sprijin extern de care mandatul său atârnă ca de un fir de păr.

Șova a fost salvat de Ponta cu mâna lui Tăriceanu, iar DNA, Curtea Constituțională, CSM și Președinția sunt atacate tot de Ponta, prin purtătorul său de mesaj USL-ist,anti-justițiar, anti-instituții. Ceea ce nu înseamnă, bineînțeles, că Tăriceanu nu împărtășește aceeași ură viscerală ca a lui Ponta față de insituțiile care transformă România și care le bagă prietenii și partenerii de afaceri la închisoare. Doar că puterea de decizie asupra propriilor acțiuni nu îi mai aparține.

O dată cu acceptarea funcției de președinte al Senatului și-a vândut și dreptul de a mai lua hotărâri de unul singur. Dacă Ponta i-ar ordona să nu mai atace DNA pentru că altfel îi va fi retras sprijinul PSD, Tăriceanu s-ar conforma pe loc. Fără această funcție, Tăriceanu este ca și ieșit din politică, nu mai valorează nici cât o ceapă degerată.

Pentru a o păstra va face orice i se cere, chiar dacă asta înseamnă să își toarne zilnic în cap o găleată cu lături. Din același motiv, dacă Ponta i-ar fi ordonat să-l lase din brațe pe Șova, prin absurd, nu ar mai fi interpretat articolul 173 din Regulamentul Senatului contrar prevederilor constituționale. L-ar fi executat cu sânge rece, fără să clipească și ar fi vorbit cu emfază despre nevoia ca justiția să triumfe. Exact cum face și Ponta.

Pentru liderul PSD, jocurile murdare făcute cu mâna lui Tăriceanu prezintă câteva avantaje importante. În primul rând, îl poate salva în momente critice, riscante pentru el personal, cum era posibilitatea ca odată arestat Șova să vorbească despre banii pe care i-au împărțit. Doi, prin atacurile la justiție și unele salvări, in extremis, dă satisfacție partidului său, paralizat de teama DNA, echilibrând într-o oarecare măsură percepția că Ponta este gata să vândă pe oricine pentru a-și scăpa pielea. Cu ajutorul lui Tăriceanu, Ponta le-a demonstrat că face tot ce ține de el pentru a-i scăpa pe cei ce îi rămân loiali.

Nu în ultimul rând, parteneriatul cu Tăriceanu și demonstrația vie că USL trăiește și rămâne strâns unit în jurul urii față de justiție este o asigurare de viitor. Dacă se întoarce roata la un moment dat și parteneriatul strategic cu SUA se va fisura? Dacă SRI și DNA vor fi decapitate sau își vor pierde din forță? Dacă politicienii și oamenii de afaceri corupți vor reuși să lase deoparte orice rivalitate și uniți de groaza de închisoare vor face masă critică și vor opri asaltul justițiar – prin modificări legislative de tipul celei pe care o încearcă Șerban Nicolae sau prin alte mijloace? Ponta știe că șansele unei insurecții anti-DNA sunt mici acum, dar nici nu își permite să nu fie pregătit să își asume succesul dacă o astfel de mișcare va capăta momentum în viitor și va reuși.

Pe cât de avantajos este parteneriatul cu un Tăriceanu promovat și susținut să își asume cele mai detestabile inițiative de tip uselist, pe atât de riscant este pentru Ponta. De ce? Pentru că este evident pentru toată lumea că el îl trage de sfori pe fostul lider liberal. Implicit, tot ceea ce face acesta se acumulează ca bile negre și la premier. Riscurile acestui parteneriat sunt amplificate și de faptul că Tăriceanu nu este văzut doar ca un politician expirat și disperat să-și mențină nivelul de trai acceptând orice compromis.

Tăriceanu este și cel ce a declanșat cea mai gravă criză de încredere dintre România și SUA atunci când a cerut, în 2006, retragerea trupelor românești din Irak, fără să se consulte în prealabil cu aliații. Iată ce transmiteau diplomații americani de la București, conform unei cablograme dezvăluite de WikiLeaks:

„Șeful departamentului politic al Ambasadei «și-a exprimat stupefacția că nici Guvernul, nici PNL – cu care Ambasada a menținut un dialog constant – nu s-au consultat cu SUA sau cu alți parteneri înaintea cererii de retragere din Irak. A fost și mai surprinzător, în lumina asigurărilor repetate din partea premierului și a ministrului Apărării, că trupele românești vor rămâne în Irak atât timp cât va fi nevoie de ele și că nici o schimbare nu va exista fără consultări prealabile. Chiar și diplomați din țări europene fără trupe în Irak au cerut Ambasadei să își exprime preocuparea față de capacitatea României de a fi un partener de încredere».“

Ce înseamnă asta? Că Ponta pe de-o parte spune că a înțeles ceva din deznodământul loviturii împotriva statului de drept, din 2012, dar pe de altă parte promovează același tip de acțiuni și discurs ca atunci, prin intermediul lui Tăriceanu. Și mai înseamnă că se declară pro-american, spune că înțelege că fundamentul parteneriatului strategic este încrederea deplină dintre cele două țări și pe de altă parte are drept principal aliat politic un fost premier care în timpul mandatului său a zdruncinat din temelii încrederea SUA în statul român. Chiar crede Ponta că duplicitatea sa nu rămâne neobservată și că nu va rămâne nesancționată?

După cum spuneam la început, nu Putin trebuie să ne îngrijoreze, ci acei români care ar fi în stare să blocheze drumul României spre normalitate, spre democrație, doar pentru ca ei să poată fura nestingheriți, anulând independența justiției, pervertind în același timp regulile democratice, legile electorale și mutilând principiul separației puterilor în stat pentru a rămâne încă șaptezeci de ani la putere.

Sunt acei români care tânjesc după cadoul pe care înaintașii lor l-au primit în 1945 de la armata sovietică, în schimbul supunerii totale. Dacă ei vor câștiga partida, o va câștiga și Putin. Fără să trimită nici un omuleț verde de la Moscova. Are suficienți aici.

 

P.S. Merită să citiți interviul dat de ambasadorul rus agenției publice de știri Agerpres (integral aici). Dar nu pentru ce spune Malginov. Și nici pentru întrebările care i-au fost puse. Ci pentru cele care nu i-au fost puse. Practic, nici una din cele importante, care contează.

Nu a fost întrebat despre acțiunile Rusiei îndreptate împotriva Moldovei, nici despre invazia militară în Ucraina, nici despre Crimeea, nici despre agresarea Georgiei, nici despre asasinarea lui Nemțov, nici despre multe alte lucruri care definesc atitudinea neo-imperialistă a Rusiei sau despre tratamentul pe care regimul Putin îl aplică tuturor celor ce nu îi susțin acțiunile.

Din fericire pentru editorii Agerpres, ei nu riscă mânia regimului Putin. Este suficient să citiți avalanșa de știri propagandistice ale agențiilor de presă din Rusia pe care Agerpres le publică integral sau, în cel mai bun caz, editate minimal, pentru a înțelege că statul român, adică noi, contribuabilii, am ajuns să finanțăm un canal de răspândire a mesajelor elaborate de uzina de minciuni a lui Dmitry Kiselev, propagandistul-șef al lui Putin.

Din păcate, nu sunt singurul care a remarcat că Agerpres a devenit o tribună a mesajelor Kremlinului. Există și numeroși diplomați străini acreditați la București care se miră că România îi face cadou liderului de la Kremlin un canal semi-oficial pentru a-și difuza produsele de propagandă. Cu toții au o singură întrebare: care este motivul Agerpres-ului? Este o politică oficială, duplicitară, a guvernului, sau una personală a cuiva din conducerea Agerpres, sau e doar prostie?

Unul dintre acești diplomați intrigați de alianța stranie dintre Agerpres și Russia Today n-a mai răbdat și l-a abordat frontal pe unul dintre șefii agenției, întrebându-l de ce publică știri ale agențiilor de presă rusești, semnate și de redactori români, ca și cum ei ar fi autorii.

Răspunsul pe care l-a primit a fost năucitor -  “Păi dacă cei de la Ria Novosti sunt atât de amabili și ne oferă știrile lor gata traduse în română, de ce să-i refuzăm, doar nu ne costă nimic.” Într-adevăr, cum poți să refuzi generozitatea lui Putin? Doar nu ne costă nimic.

Ambii directori ai Agerpres au fost plătiți până nu demult nu doar de agenție ci și de către PSD, pe ale căror ștate de plată figurau drept consilieri. Tot PSD i-a sfătuit să fie drăguți cu regimul Putin și să le difuzeze cu promtitudine mesajele?

Comments (6)

  • StefanV

    Acum doua saptamani fiind putin plecat din tara am privit o dezbatere la TV despre Rusia si Putin.
    Era pe canalul France 2. Erau cinci-sase insi care discutau. Si doar unul era cu arrgumente anti-Putin. Ceilalti erau impotriva lui. Dar toti. Toti isi dadeau cu parearea ca nu trebuie invinovatit Putin pentru ce se intampla in Ucraina pentru ca nu e nicio dovada ca el ar fi facut asta.

    Si ca daca, intr-adevar, este Rusia acolo de vina sunt americanii pentru ca au sustinut prea mult Ucraina etc.

    Emisiunea a fost intro vineri seara. Si acum mi se pare ireal ce am auzit.

    Reply

Leave a Comment


9 + = 16

© Dan Cristian Turturica |

turturica.ro Web analytics