Sfârșit de partidă

Articol publicat în ”Evenimentul zilei”, în 17 august 2003

”Se anunta o toamna grea pentru Adrian Nastase. Din discutiile de pe holurile puterii reiese ca Iliescu si americanii ii cam poarta simbetele.
Iliescu, pentru ca nu a trecut niciodata si probabil nici nu va trece cindva peste afrontul pe care pupila sa i l-a adus atunci cind a ordonat sa i se dea jos tabloul si cind a anuntat ca presedintele apartine istoriei. Pentru ca a incercat sa-i ia ce are mai scump: partidul.
Si americanii au ceva de impartit cu primul-ministru. Este deja un truism sa spui ca, dupa 11 septembrie, Statele Unite  manifesta un interes aparte pentru Romania. Un interes militar, in primul rind, geostrategic, dar care include obligatoriu (orice ar spune criticii Washingtonului) si o preocupare pentru situatia generala a tarii noastre – economie, nivel de trai, infrastructura.
Este insa inacceptabil pentru Statele Unite sa investeasca masiv in dezvoltarea Romaniei atit timp cit perceptia ei este de gaura neagra controlata de o casta feudala rapace.
Primul-ministru este considerat incapabil sa lupte cu coruptia, el insusi fiind vazut de multi ca un catalizator al acesteia. Rezultatul: Romania are in continuare o imagine internationala negativa care face imposibil un parteneriat serios cu Statele Unite.
Mai mult decit atit, foarte important, Adrian Nastase nu este privit ca un prieten al intereselor economice americane in Romania. Cel mai bun exemplu: privatizarea Petrom, unde intentia manifestata de grupul american Halliburton a fost trecuta complet sub tacere.
In fata acestei ecuatii ai o senzatie de deja-vu. La inceputul anului, se vorbea cam despre aceleasi lucruri. Americanii vor curatenie, Iliescu a batut palma cu ei, are un discurs violent anticoruptie si antiguvernamental, caderea lui Nastase este iminenta.
Si dupa cum am vazut cu totii, lucrurile s-au fisiit deindata ce presedintelui i s-a promis ca o data incheiat sejurul la Baile Cotroceni isi va relua locul in fruntea PSD.
Cei ce sustin ca, de aceasta data, lucrurile se vor schimba au insa un argument care nu poate fi neglijat. In timp ce Iliescu are o mie de motive sa accepte situatia prezenta (pentru ca este incapabil de revolutii, in primul rind), americanii nu au nici unul.
Ei au nevoie de un aliat puternic, iar Romania nu are nici o sansa sa devina unul fara o guvernare mai competenta si mai cinstita. Si daca europenii sint renumiti pentru arta lor de a lasa lucrurile sa balteasca, americanii in general stiu sa-si urmareasca tinta.
In ultimele luni, dupa ce Iliescu a incetat sa mai pomeneasca despre coruptie, lucrurile au incremenit din nou si partidul s-a facut arici, consolidindu-si structura de monolit, in asteptarea alegerilor. Cu toate acestea, sint semne ca presiunea americanilor pentru schimbare a continuat si s-a acumulat.
Se vehiculeaza doua posibilitati. Prima anticipeaza inlocuirea primului-ministru ca urmare a unei crize declansate de un scandal de coruptie. Desi ar avea un impact mai mare in plan international, putind fi prezentata ca un inceput al asanarii morale, aceasta varianta are sanse mici de materializare. Din doua motive: greu de realizat, din cauza lantului de complicitati care sta in spatele fiecarei hotii; periculoasa, deoarece ar putea slabi prea tare partidul.
A doua varianta, mai probabila, proiecteaza o debarcare “pasnica” a lui Adrian Nastase. Ca inlocuitor sint vehiculate numele lui Dan Ioan Popescu, ministrul economiei, si cel al lui Miron Mitrea, ministrul transporturilor. Ba chiar si numele unui politician din opozitie, care ar urma sa implineasca un vis mai vechi de-al lui Iliescu – un guvern de uniune nationala, format din tehnocrati.
In acest caz, inlocuirea primului-ministru ar urma sa fie justificata semioficial de nevoia ca el sa iasa din arena pentru a-si pregati candidatura la presedintie. Candidatura insa care nu mai pare, de asemenea, foarte sigura. Daca nu a fost acceptat ca prim-ministru, de ce ar fi el acceptat ca presedinte? O intrebare pe care si-o puneau probabil si Ioan Talpes, si Mircea Geoana in avionul care ii ducea recent la Washington.
Pentru ca traim in Romania, nu este exclus ca ipotezele vehiculate la virful politicii sa nu devina realitate. In orice moment, deasupra capului romanilor pluteste sintagma “pupat piata endependenti”. Doar ca acum ea ar trebui rostita si in limba lui Shakespeare. ”