Nu trebuie să irosim votul de duminică! Reviewed by Dan Turturica on . Îmi pare rău că trebuie să vă întrerup petrecerea, dar cred că merită să vă opriți cinci minute din savurat avalanșa de glume despre prima noapte a lui Dragnea Îmi pare rău că trebuie să vă întrerup petrecerea, dar cred că merită să vă opriți cinci minute din savurat avalanșa de glume despre prima noapte a lui Dragnea Rating: 0

Nu trebuie să irosim votul de duminică!

Îmi pare rău că trebuie să vă întrerup petrecerea, dar cred că merită să vă opriți cinci minute din savurat avalanșa de glume despre prima noapte a lui Dragnea la închisoare.

 

Am mai trăit trei momente de grație similare celui de acum, în ultimii cinci ani, în care am trecut de la disperare la extaz în câteva ore și am simțit aproape fizic că am fost salvați de o întorsătură miraculoasă a destinului.

S-a întâmplat în noiembrie 2014, când Klaus Iohannis a fost ales președinte după ce, la finalul primului tur, părea că a ratat orice șansă de a-l mai învinge pe Victor Ponta. Victoria sa categorică, oferită de milioane de oameni revoltați și solidari cu conaționalii din diasporă, promitea, implicit, că va pune capăt pentru totdeauna domniei unui PSD obișnuit să-și bată joc de cetățeni și să nu pățească nimic.

S-a întâmplat, deasemnea, după tragedia din Colectiv, când moartea unor tineri nevinovați a redeșteptat spiritul civic în milioane de oameni. Presiunea pe care au pus-o pe guvernul de la acea vreme, pe întreaga clasă politică, și forța urletului colectiv ”Corupția ucide” au fost atât de mari încât am fost convinși că nimeni, niciodată, nu va mai îndrăzni să ignore dorința românilor de a fi conduși de politicieni onești, care să facă din această țară un loc unde se poate respira.

 

 

Și s-a mai întâmplat după protestele masive din februarie 2017. După șocul Ordonanței de Urgență 13, care ar fi făcut praf justiția și ar fi repus mafia, oficial, în fruntea țării, reacția cetățenilor a fost, din nou, copleșitoare. Au ieșit mai mulți oameni pe stradă decât la Colectiv. Și mai determinați! Iar noua putere, deși câștigase recent alegerile, cu un scor copleșitor, a dat înapoi. Din nou, am fost convinși că agresorii își vor fi învățat lecția și că nu vor mai îndrăzni să mai încerce vreodată o asemenea mizerie. Și din nou, ne-am înșelat.

 

În cei doi ani și jumătate de când Dragnea și Tăriceanu au pus mâna pe țară, o mare parte din oamenii care au făcut posibilă victoria lui Iohannis, care l-au dat jos pe Ponta și care au împiedicat aplicarea OUG 13, au abandonat lupta și s-au resemnat să acumuleze frustrare în fața valului de decizii politice care au șubrezit instituțiile statului, care i-au pus în pericol economia, care au promovat în funcții înalte corupți și semianalfabeți mult mai agresivi chiar decât cei mai detestabili predecesori.

 

Duminică, frustrarea a răbufnit, într-un târziu, iar PSD și ALDE au primit la urne o palmă colosală. Luni, statul s-a repliat și l-a pus pe Liviu Dragnea acolo unde îi era locul: la închisoare. Dar cât va dura de această dată noul moment de grație, când politicienilor hoți sau proști și mafioților le este frică de popor?

 

Câteva luni, un an, doi? Cât va lua castei prădătoare să își reia obiceiurile și să înceapă să acționeze din nou fără mănuși, la lumina zilei, cu maximă aroganță? Cât ne va lua nouă până ce ne vom resemna iar și ne vom reintra în rolul de victime, de supuși, de cotizanți tăcuți și docili la bunăstarea celor mai presus de lege?

 

Răspunsul este același ca în noiembrie 2014, ca în noiembrie 2015, ca în februarie 2017: depinde de noi!

 

Depinde de noi dacă vom lăsa PSD și ALDE să se replieze, să încredințeze altui exemplar din specia Dragnea hățurile puterii, să își continue încercările de a distruge justiția, să continue să fure din banii pe care fiecare dintre noi îi virăm la buget și să croiască alt plan, poate mai îndrăzneț, pentru a scoate România din parteneriatele strategice. Pe scurt, să desăvârșească opera lui Dragnea.

 

Depinde de noi dacă vom lăsa și acest moment de grație să se risipească, dacă ne vom retrage în bulele noastre confortabile, în loc să presăm mai departe ca votul pe care l-am dat duminică să se materializeze în schimbări structurale, de profunzime, care să ne ducă dincolo de punctul în care mai pot fi reversibile.

 

Pentru început, cred că este necesar să presăm pentru căderea acestui Guvern. Dovezile de incompetență și de rea credință au fost atât de numeroase încât nu văd cum ne-am putea mulțumi ca personaje de-a dreptul grotești precum Dăncilă, Daea, Teodorovici, Andronescu, Meleșcanu, Cuc, Stănescu, Bădălău, Oprișan și mulți alții să continue să conducă țara, după rezultatele de duminică.

 

Nu știu care ar fi cea mai bună formulă de preluare a puterii, asta e treaba politicienilor, dar noi, cetățenii avem dreptul să validăm sau să infirmăm soluțiile pe care ei le propun. Dacă nu pot veni cu oameni mai competenți decât cei din guvernul Dragnea, vor plăti la urne la fel ca PSD.

 

Pe de altă parte, a te ascunde azi după după calcule meschine, de tipul ”să lăsăm PSD să demonstreze până la capăt ce pot, pentru că noi vom culege roadele frustrărilor cetățenilor,” mi se pare rușinos. Este imens gest de lașitate! Înseamnă a lăsa țara încă un an și ceva pe mâna lacheilor lui Dragnea. Cum poate fi acceptabil așa ceva?!

 

Să își caute aliați, chiar și vremelnici, pentru a da jos acest guvern și să propună alt guvern, onest și competent, în acord cu așteptările oamenilor care i-au votat. Teama că dacă preiau guvernarea acum vor fi sancționați la alegerile parlamentare este întemeiată doar dacă pleacă de la premisa că vor guverna prost, sau fără să schimbe nimic major, cum au făcut din păcate mulți din miniștrii din cabinetul Cioloș.

Însă, nu au nicio scuză de tipul ”nu pot” în acest moment, când au primit de la alegători un imens cec în alb, ci doar ”nu vreau.” Ceea ce este inacceptabil! Astăzi, au susținere maximă pentru cele mai îndrăznețe reforme, dacă sunt benefice pentru țară, dacă pot repara răul făcut în ultimii doi ani sau dacă pot vindeca boli cronice ale statului, pe care nimeni nu a îndrăznit să le opereze vreodată. Dacă nu îi vom presa pentru a valorifica la maxim noul moment de grație pe care l-am făcut posibil, vom regreta amarnic. Asta ține exclusiv de noi. Iar dacă nu putem altfel, trebuie să ieșim din nou în stradă!

 

Recitiți, vă rog, ce scriam în toiul verii lui 2016, când ne toropise lenea și guvernul Cioloș părea veșnic. Nu trecuseră nici șase luni de la Colectiv și PSD câștigase deja detașat alegerile locale, ca și cum Ponta nu ar fi fost măturat de la putere prin forța străzii.

 

Merită să vă întoarceți un pic în timp și să vă reamintiți cât de repede am ratat fereastra de oportunitate de atunci. La cât de mare e forța rețelelor subterane care s-au folosit de Dragnea și care îi caută cu frenezie un succesor, nu cred că avem mai mult de câteva săptămâni pentru a consolida victoria de duminică.

 

 

 

”(…) Este suficient să ne uităm la cine a câștigat alegerile locale ca să înțelegem că și viitorul Parlament va fi adjudecat tot de vechile găști politice, ca și primăriile, consiliile locale și județene. Este regula casei. ”Vătafii județeni”, după cum îi numea Ponta recent (uitând că nici el nu ar fi ajuns premier și președinte de partid fără sprijinul lor), nu primesc ca recompensă pentru abilitatea lor de a scoate voturi din piatră seacă doar funcțiile locale, ci și dreptul de a-și băga oamenii în Parlament și în aparatul central. De aceea, între Parlamentul actual și un consiliu județean nu există mari diferențe de mentalitate și competență.

 

Astăzi, trăim între paranteze. Avem un guvern de tehnocrați care, deși face greșeli cu nemiluita, oferă o senzație reconfortantă de inocență prin comparație cu cei ce s-au aflat înaintea lor la butoane. Chiar și cele mai stânjenitoare gafe nu produc nici unu la mie din efectele negative ale jafului programatic instituit în guvernările trecute.

 

Când DNA va finaliza dosarul ștegerii datoriilor Rompetrol vom avea încă o dovadă despre dezastrul lăsat în urmă de ”cel mai cinstit guvern” și vom înțelege, poate, cât de mare este saltul pe care l-a făcut România prin instalarea guvernului Cioloș. Plusul imens pe care l-a adus este determinat în primul rând de stoparea minusurilor, a furturilor pe scară industrială.

 

Dar să nu uităm că numirea lui Dacian Cioloș ca premier nu ar fi fost posibilă dacă nu ar fi existat momentul Colectiv. Adică momentul de teroare colectivă a clasei politice, frica lor că vor fi măturați definitiv de la putere de furia cetățenilor care și-au conștientizat, odată cu moartea unor tineri, propria tragedie, viețile ratate pentru că permit unei adunături de iresponsabili rapace să le ghideze destinul.

 

Acum, după ce ”strada” s-a întors la starea de negare escapistă anterioară Colectiv-ului iar alegerile locale le-au confirmat că s-au speriat degeaba, politicienii, PSD, în special, sunt nerăbdători să-și ia guvernul înapoi.

 

Cu toții își declară nemulțumirea față de actualul executiv, din trei fraze una este o batjocoră la adresa ”tehnocraților”, iar ziariștii arondați au scos de la naftalină instrumentarul propagandistic prin care au tocat, zi de zi, guvernările PDL. Pentru ei, Cioloș este noul Boc. Iar Ghinea noul Băsescu.

 

Desfășurarea de forțe propagandistice sugerează că planul unui guvern PSD – PNL, cu Dacian Cioloș premier, care să aplice grandioasele strategii de dezvoltare pe termen lung a țării, se bazează pe o doză consistentă de naivitate.

 

Și dacă ar deveni realitate, puterea de negociere a lui Cioloș cu cele două turme de dinozauri va fi egală cu zero. În cel mai bun caz, îl vor accepta, dar îl vor ține în vitrină, de dragul unor țări vestice. Al Franței, în special. Dar în timp ce lui Cioloș i se va permite un rol decorativ, miniștrii politici (adică, aproape toți) își vor reconecta rapid partidele și clanurile la sursele de bani publici de la care au fost îndepărtați în noiembrie, anul trecut.

 

Până atunci, însă, câtă vreme ”strada” și-a reluat vacanța, cel care pare că îi oprește pe politicieni să dea jos guvernul Cioloș și să-și voteze toate modificările legislative care le convin, chiar și pe cele care ar mătura o bună parte din progresele din ultimii ani, este Liviu Dragnea.

 

Dacă ar da ordin, PSD nu ar avea nici o problemă să își găsească aliați în Parlament și să reia asaltul împotriva statului de drept, al justiției, de acolo de unde a fost întrerupt în 2012. De ce nu o face? Mai demult am folosit un termen pentru a descrie jocul la impuse al PSD-ului – ”Partidul cu belciug în nas.” El se potrivește și liderului său actual. Belciugul prin care cel mai mare pare partid este ținut sub un relativ control îl reprezintă numeroasele dosare penale pe care le au cei ce îl conduc. Și care îi costă deja o mare parte din libertatea de acțiune.

 

Dar este suficient să ne uităm la ce a spus Liviu Dragnea în primul său interviu după Brexit pentru a înțelege ce va face în clipa în care va simți că este din nou liber. Sub avalanșa de informații care au urmat votului din Marea Britanie, a trecut neobservat modul în care și-a formulat amenințarea pentru situația în care Klaus Iohannis ar refuza propunerea cu care va veni PSD.

 

”Ce s-a întâmplat în Marea Britanie are mult mai multe efecte decât cele care apar acum la prima vedere. Ce spune poprul acum într-un fel sau altul va trebui să fie respectat. Popoarele nu mai acceptă să nu se țină cont de ele. Am discutat și cu Tăriceanu asta, așa este corect.”

 

Neobservate au trecut și afirmațiile reciclate din anii de glorie ai USL. ”Nu cred că trebie sa mai stăm cu capul plecat să ni se spună ce avem de făcut. Așa ceva nu mai e acceptat.” ”Eu sunt foarte curios când președintele României o să meargă prin UE și o să își dea cu părerea despre procesele de acolo. Sau când George Maior o să-și dea cu părerea despre ce să facă Curtea Suprema din SUA.”

 

Și nu în ultimul rând, cum a interpretat consecințele Brexit – ”Trebuie să ne gândim serios la reașezarea de forțe din UE. E clar că Germania rămâne principala forță din Europa, nu e rău, dar asta schimbă multe. Cei care fac analize geopolitice trebuie să le facă pentru că e importantă securitatea națională. Parteneriatul nostru strategic cu Marea Britanie și SUA sunt importante, le respectăm, dar trebuie să ne gândim ce facem pentru români.”

 

Marea problemă a celor care cred că Dragnea și alți camarazi din divizia ”2012” nu vor mai avea niciodată ocazia să ne arate ce ar face ei ”pentru români” este că pun bază prea mult pe belciugul afacerilor lor penale. Și induc un fals sentiment de siguranță.

 

Calculul pe care se întemeiază convingerea că liderii penali și complicii lor instituționali nu vor îndrăzni să-și conducă partidele într-o nouă campanie distructivă, similară celei din vara celui de-al doilea referendum de demitere a lui Traian Băsescu, are o hibă. El pleacă de la premiza că instituțiile care cunosc și le instrumentează afacerile ilegale vor rămâne și în viitor la fel de puternice și la fel de determinate ca în prezent pentru a ține piept politicienilor.

 

Da, cele mai multe semne arată că, în ciuda apatiei cetățenilor și a frustrărilor agresive ale politicienilor, instituțiile vor reuși să navigheze printre interesele divergente ale partenerilor strategici și vor rezista. Dar nu trebuie să minimalizăm creativitatea și resursele celor care își doresc ca România să se abată de la traiectoria geopolitică pe care merge de mai bine de zece ani. Sau măcar să se blocheze. Și nu vor sta degeaba. Vor încerca, atât cei din interior, cât și cei din exterior, tot ce e posibil pentru a-i elimina pe toți cei ce joacă pe cartea pro-occidentală și pentru a-și readuce oamenii la putere.

 

Există o singură cale de a evita potențialele consecințe catastrofale care decurg din acest context, din ce în ce mai complicat. Trebuie să încetăm să mai așteptăm ca altcineva să ne mute pe tabla de șah într-o poziție favorabilă în timp ce noi dormim. Pentru că, inevitabil, rezultatul nu ne va mulțumi. Vom depinde permanent de alții, rugându-ne ca istoria să nu le schimbe interesele și să nu le întoarcă împotriva noastră.

 

Trebuie să începem să facem ceea ce nu am reușit nici în anii ’80 și nici în primii ani ai mileniului trei. Să ne ducem singuri luptele. Stă în puterea cetățenilor să înhame și politicienii și instituțiile la efortul de realizare a marilor deziderate naționale. Iar odată și odată tot va trebui să facem primul pas.”

 

Editorialul ”Și dacă se rupe belciugul?” a fost publicat pe 11.07.2016

Comments (4)

  • Alex

    Domnnule Turturica, aveti, fara indoiala, dreptate. Problema e cum sa faci “(…) cele mai îndrăznețe reforme, (…), pe care nimeni nu a îndrăznit să le opereze vreodată (…)”, daca parlamentul e in continuare in mina lor.

    Reply

Leave a Comment to Alex


+ 9 = 17

© Dan Cristian Turturica |

turturica.ro Web analytics