NATO își face treaba. România, când? Reviewed by Dan Turturica on . Istoria ne pune din nou în față, brutal dar sincer, o oglindă. Ce vedem în ea? Același paradox jenant care ne urmărește de 25 de ani încoace. Pe de o parte, eve Istoria ne pune din nou în față, brutal dar sincer, o oglindă. Ce vedem în ea? Același paradox jenant care ne urmărește de 25 de ani încoace. Pe de o parte, eve Rating: 0

NATO își face treaba. România, când?

Istoria ne pune din nou în față, brutal dar sincer, o oglindă. Ce vedem în ea? Același paradox jenant care ne urmărește de 25 de ani încoace.

Pe de o parte, evenimentele internaționale, de la granițele noastre sau mai îndepărtate, deși complicate și îngrijorătoare, ne-au fost mai degrabă favorabile. Chiar și atunci când am avut motive să ne fie frică pentru viitorul națiunii, urmările au fost, în final, de bun augur. Pe de altă parte, nu suntem capabili să profităm la maxim de turnura fericită a lucrurilor. De ce? Pentru că în timp ce istoria sau prietenii se achită de partea lor de misiune, noi nu facem cea ce ne revine nouă ca efort, pentru a capitaliza schimbările pozitive și a le traduce într-o viață mai bună pentru toți cetățenii și într-o întărire a democrației.

Așa a fost după 11 septembrie 2001, la fel s-ar putea întâmpla și acum, când ambițiile Rusiei reconfigurează echilibrul de putere în Europa și poate chiar la nivel global.

Din punct de vedere militar, România are acum din partea NATO toate garanțiile de securitate pe care și le-a dorit vreodată. Întâlnirea de la Newport, de săptămâna trecută, a liderilor țărilor alianței nord-atlantice, a confirmat că punctul de vedere al Statelor Unite ale Americii încă primează și ca urmare agresiunea Rusiei a fost luată în serios.

Documentele adoptate au lovit direct în ipocrizia și dublul limbaj ale unor lideri europeni și consemnează fără echivoc apariția unui moment de criză majoră și a unui punct de cotitură în securitatea euro-atlantică, având ca sursă ambițiile neoimperialiste ale Rusiei.

Mai mult, Polonia, România și țările baltice vor beneficia de prezența a suficient de multe trupe aliate pe teritoriul lor, astfel încât să nu existe nici o portiță de scăpare pentru ca un posibil atac al Rusiei să nu fie interpretat ca un atac împotriva NATO și să nu oblige la activarea imediată a articolului 5.

Din punct de vedere economic, social și politic, însă, ține exclusiv de noi să profităm de pe urma întăririi legăturilor militare și de securitate cu NATO, dar în special cu SUA, pricinuită de reactivarea vechiului inamic comun. Reușita în acest demers nu este opțională, ci obligatorie. Pentru că nu există doar oportunități ci și amenințări generate de noul context creat de invazia rusească din Ucraina.

Există un risc major ca dacă ratăm șansa unei evoluții nu vom ieși pe zero, ci în minus. Dacă acțiunile noastre interne nu se ridică la înălțimea evenimentelor externe în scurt timp vom înregistra pierderi consistente. Iar cel mai mare pericol vine din poziția relativ izolată pe care o avem în interiorul Uniunii Europene.

Câștigurile obținute de România la Newport au fost posibile în primul și în primul rând datorită sprijinului american, dar și pentru că Germania și alte țări europene au fost de acord că trebuie trasată o linie roșie cât se poate de vizibilă pentru ruși. Echivocul din declarațiile și acțiunile multor europeni când vine vorba de sancțiuni economice și sprijin militar pentru Ucraina nu s-a extins și asupra definirii ferme a granițelor NATO. De ce?

Marile țări europene au și acum de suferit economic din cauza deciziei lui Putin de a invada Ucraina, dar vor pierde de o sută de ori mai mult dacă țarul scăpat de sub control va destabiliza sau ataca o țară membră UE și NATO. Jocul ipocrit pe care îl fac azi, refuzând să folosească termenul de invazie și preferând să se ascund în spatele cuvântului ”intervenție”, nu va mai fi posibil dacă următoarea țintă va fi o țară pe care s-au angajat să o apere în caz de agresiune și de care sunt legate prin conexiunile strânse din interiorul UE.

Este în interesul lor strategic să prevină cât se poate de serios Rusia să nu se aventureze dincolo de granițele UE și NATO, pentru a preîntâmpina pierderi economice majore și chiar compromiterea celor două structuri în care s-au investit sume și energii uriașe. Chiar și promisiunile făcute de Germania Rusiei, după prăbușirea Cortinei de Fier, în schimbul acordului pentru reunificare, care astăzi ne apăsă atât de mult, pălesc în fața unui asemenea pericol.

În același timp, însă, dacă Rusia se va mulțumi să își adjudece de facto estul și poate și sudul Ucrainei – după cum probabil se va întâmpla ca urmare a refuzului alianței de a sprijini militar consistent administrația de la Kiev – și va respecta frontierele NATO și EU, este de așteptat ca Germania și alte țări europene să își continue afacerile lucrative cu regimul Putin și să nu încerce să blocheze campania de cucerire economică a Estului Europei în care acesta este angajat de ani buni.

Când vine vorba de expansiunea economică a Rusiei, părerile Germaniei, Italiei și a altor puteri europene diferă semnificativ de cea a Statelor Unite. Concret: dependența de gazele rusești a multor țări foste comuniste a fost acceptată drept o fatalitate de către majoritatea liderilor europeni și la fel se întâmplă, din ce în ce mai mult și cu dependența de investiții strategice dirijate de la Kremlin în schimbul susținerii lui Putin.

Nu are rost să insistăm asupra nenumăratelor dovezi furnizate de președinții sau premierii de la Budapesta, Praga, Bratislava, Sofia, care confirmă redescoperita iubire față de Marele Frate de la Răsărit. Este suficient să ne amintim cum a răposat proiectul Nabucco pentru a face loc South Stream-ului, cum se opun din răsputeri sancțiunilor ce ar trebui impuse Rusiei toți conducătorii care se tem că vor rămâne fără gaze la iarnă sau fără fonduri pentru a-și readuce economiile pe creștere și cum ajung vicepreședinți ai Parlamentului European și poate chiar comisari cei ce fac jocurile FSB-ului.

Cert este că atunci când tunurile vor amuți și se va lăsa o liniște înghețată peste noile regiuni autonome de la granița Ucrainei cu Rusia, nu la fel se va întâmpla și cu războiul de țesut firele de păianjen prin care Putin leagă Europa de regimul său corupt. Își va relua cadența și mai îndrăcit. Estici sau vestici, mulți vor fi cei ce vor face coadă la ușa lui, pentru a-i reaminti cum l-au susținut când era pus la zidul infamiei.

Cum fac, de exemplu, liderii Serbiei care au pus țara la dispoziția oligarhilor ruși pentru a-și derula operațiunile de pe teritoriul ei, pentru a ocoli sancțiunile economice occidentale.

Astăzi, România nu joacă în hora aceasta imorală. Chiar dacă de aproape trei ani avem un guvern socialist, în afară de promisiuni post-2014 șoptite pe la colțuri, și de vizite la ceas de seară la ambasadă, Moscova nu a primit nimic din ce își dorește aici. Această rezistență lăudabilă, venită de la oameni cu convingeri și aplicată prin politicieni ce joacă la impuse, ne plasează, din păcate, într-o poziție izolată. Clubul prietenilor Rusiei se mărește pe zi ce trece și devine din ce în ce mai agresiv, pe măsură ce mai mulți lideri dau de gustul banilor ușori veniți din Rusia iar Putin crește potul.

Calea de a rezista acestei izolări și de a ne continua evoluția în pofida ostilității celor asmuțiți de Putin împotriva noastră este una singură. Să scăpăm de cele două mari vulnerabilități care ne-au împiedicat până acum să beneficiem pe deplin de intrarea în NATO, în UE și de parteneriatul strategic cu SUA: o clasă politică dominată de corupție, neprofesionalism și iresponsabilă și un climat investițional neatractiv.

Prima a blocat reformele structurale, a menținut un stat rigid și cheltuitor și a susținut o justiție coruptă, care făcea din intrarea în competiție cu afaceriștii protejați o aventură riscantă. A doua a împiedicat ca resursele naturale, umane și costurile scăzute să devină puncte de atracție irezistibile pentru marile companii occidentale. De aceea ne târâm, de aceea nu reușim să facem saltul care a propulsat Polonia în clubul mari jucători pe plan continental, de aceea suntem în continuare un proiect semi-eșuat.

Dacă vrem să rezistăm fără banii murdari ai lui Putin și să creștem indiferent cine și-a propus să ne pună bețe în roate, nu este suficient să ne culcușim sub garanțiile de securitate oferite de NATO. Trebuie să ne achităm și noi de partea noastră de responsabilitate: doar cu o clasă politică reformată vom deveni o țară predictibilă, un partener real, nu unul asistat și doar cu un mediu de afaceri deparazitat de firme clientelare și ofertant vom putea atrage investițiile sănătoase, alternativa preferabilă trocurilor la nivel înalt.

Toți candidații care și-au anunțat intenția de a intra în cursa prezidențială susțin că sunt pro-occidentali – chiar și Tăriceanu, cel ce a dispus retragerea trupelor românești din Irak peste noapte, fără să anunțe țările aliate. În realitate, doar unii ar fi dispuși să își sacrifice capitalul politic pentru a susține acele măsuri menite să dea consistență parteneriatelor strategice și dorinței de independență reală, în timp ce alții se prefac, fățarnic.

Este esențial ca în campania electorală ce bate la ușă, dezbaterile să se concentreze pe acele teme de care depinde viitorul țării: lupta anti-corupție, asanarea clasei politice, modernizarea statului, reformele structurale, îmbunătățirea climatului investițional, fiscalitate, politicile pentru educație, sănătate, energie, transporturi și apărare. Chiar dacă instrumentele administrative sunt în mâna executivului, viziunea președintelui asupra direcțiilor prioritare de dezvoltare va cântări enorm. El ar putea fi ultima redută pentru punerea lor în acord cu interesul național.

Campania prezidențială ar putea fi o ultimă șansă să aflăm cine are cu adevărat voința și capacitatea de a apăra independența țării, înainte de a fi prea târziu. Pentru că degeaba vom fi protejați de o invazie militară dacă vom fi cuceriți politic și economic cu ajutorul trădătorilor dintre noi, a ”omuleților verzi de dinainte de apariția omuleților verzi cu pușca.”

Leave a Comment


1 + 3 =

© Dan Cristian Turturica |

turturica.ro Web analytics