Marele cutremur Reviewed by Dan Turturica on . Auto-deconspirarea ca ofițer acoperit de armată a lui Robert Turcescu este doar ultimul dintr-o serie de evenimente care demonstrează că plecarea lui Traian Băs Auto-deconspirarea ca ofițer acoperit de armată a lui Robert Turcescu este doar ultimul dintr-o serie de evenimente care demonstrează că plecarea lui Traian Băs Rating: 0

Marele cutremur

Auto-deconspirarea ca ofițer acoperit de armată a lui Robert Turcescu este doar ultimul dintr-o serie de evenimente care demonstrează că plecarea lui Traian Băsescu de la Cotroceni va fi însoțită de un cutremur de proporții.

Ce nu știm încă este dacă gestul fără precedent și periculos al jurnalistului de la B1, dar mai ales celelalte întâmplări șocante din ultima vreme, sunt doar începutul unui scandal care va schimba soarta alegerilor prezidențiale. Și dacă în urma sa țara va ieși întărită sau se va alege praful de tot ce s-a construit în ultimii ani.

Nu cred că Robert Turcescu este victima unei psihoze mistice și nici nu cred că și-a propus să se sinucidă profesional. Cred în autenticitatea dezvăluirilor pe care le-a lansat, dar și în apetența sa pentru teatralitate, care l-a făcut un moderator de mare succes. Sunt convins și că există riscuri majore pe care afirmațiile sale le proiectează asupra reputației unei instituții vitale. De aceea, înainte de a analiza motivele și consecințele deconspirării sale, voi aștepta să văd ce va face în continuare și cum vor răspunde cei implicați.

Până atunci, voi diseca un alt eveniment, mult mai grav, consumat săptămâna trecută și care indică cu precizie un potențial drum spre dezastru al României: a doua lovitură devastatoare dată de Curtea Constituțională, cu Daniel Morar vârf de lance, serviciilor de informații, parchetelor și poliției.

Ce poate fi mai grav decât alegerea unui președinte precum Victor Ponta, care a demonstrat cu fapte că este dispus să demoleze statul de drept, încălcând brutal regulile democratice și punând în pericol parcursul prooccidental al României, dacă asta îi servește interesele politice? Alegerea unui astfel de președinte suprapusă pe distrugerea coaliției interinstituționale care a zădărnicit puciul parlamentar din 2012, care a împiedicat subjugarea DNA-ului, care a deraiat complotul din ”marțea neagră” și care a început epurarea cu forța a clasei politice!

Consecințele unui derapaj electoral cataclismic pot fi atenuate doar de către un stat ferm, format din instituții puternice. Cu o singură condiție: instituțiile vitale să continue să fie la fel de angajate ca în ultimii ani, la fel de capabile și dornice să facă front comun împotriva asaltului neîntrerupt al politicienilor corupți împotriva statului de drept, al regulilor democratice, a economiei de piață și a orientării strategice trans-atlantice.

Venirea la putere a unui om politic care să manifeste un dispreț total față acești parametri de normalitate ar fi un eveniment profund negativ. Dar nu fatal, câtă vreme va exista coeziune și curaj printre cei care, folosind o gamă largă de instrumente și tactici, îi pot izola, pe el și pe aliații săi naturali, fie la Cotroceni, fie în poziții minore în PSD.

Dacă acest front defensiv interinstituțional, care a protejat și până acum statul, în bună măsură, de acțiunile tuturor politicienilor nocivi, nu doar de pesediști, se rupe, nu e nevoie neapărat de un Ponta la Cotroceni ca sa făcă țăndări fragilul echilibru câștigat în al doilea mandat al lui Traian Băsescu, uneori chiar și împotriva sa.

Este plin și PDL-ul și PNL-ul și UDMR-ul de oameni cel puțin la fel periculoși ca Ponta, dacă nu chiar mai periculoși, având în vedere că sunt mai mult profunzi și profesioniști în planurile lor de a conserva privilegiile clasei din care fac parte.

În mod straniu, dar cât se poate de evident, un semnal alarmant că frontul interinstituțional care a garantat până acum stabilitatea și evoluția României este pe cale să se destrame sub presiunea unei lupte politice parxositice a fost dat de Curtea Constituțională, prin deciziile luate în iulie și săptămâna trecută împotriva Legii ”Big Brother” și a legii care instituia obligativitatea furnizării datelor de identificare pentru cumpărarea cartelelor telefonice preplătite.

Aparent, verdictele de neconstituționale date de CCR în cazul celor două legi sunt victorii istorice pe frontul apărării libertății și drepturilor civile. Poate de aceea au fost salutate cu entuazism egal de site-ul portavoce al mafiei din justiție (”lovitură pentru statul polițienesc!”), de ONG-urile suspect de tolerante cu Antenele lui Voiculescu și de cele care girează protestele anti-gaze de șist, dar și de media care sprijină cu bună-credință lupta anticorupție și crede sincer că serviciile de informații reprezintă punți solide de legătură cu partenerii strategici.

În realitate, cele două verdicte ale CCR reprezintă, în primul rând, lovituri sub centură date ofițerilor de informații, procurorilor (unii dintre ei, foști colegi cu Daniel Morar) și polițiștilor. Atât de devastatoare sunt efectele deciziilor Curții asupra activității celor menționați mai sus, atât de disproporționată este duritatea soluției găsite în raport cu neajunsurile reale ale legilor desființate, atât de simplu era de evitat de către magistrații CCR  blocarea totală, pe termen lung, a folosirii unor instrumente de lucru devenite vitale pentru investigatori ca urmare a progresului tehnologic, încât este imposibil ca la mijloc să fie vorba de o imensă eroare inocentă. Au fost decizii deliberat îndreptate împotriva serviciilor de informații, a procurorilor și a polițiștilor. Credeți că sunt cuvinte prea dure? Judecați faptele.

Consecințele. În primul rând, ele sunt legate de respingerea legii Big Brother, cea care autoriza accesarea, în anumite condiții, bine specificate, a datelor de trafic vechi de cel mult șase luni – cine pe cine a apelat, durata convorbirii, locația. Doi, aceste date de trafic puteau fi cerute de la operatorii de telefonie mobilă atât de organele judiciare (procurori și polițiști) cât și de ofițerii de informați, pentru cazurile care vizau siguranța națională.

Declararea ca neconstituțională a legii Big Brother diminuează considerabil capacitatea ambelor categorii de a se achita de răspunderi. De ce? Pentru că investigarea a numeroase tipuri de infracțiuni și de amenințări teroriste începe fix cu analiza datelor de trafic ale suspecților sau ale victimelor. De ce? Pentru că este mult mai rapid să construiești o pistă de pornire, prin îngustarea ariei de căutare sau prin formarea unui prim cerc de suspecți. Reiau ce am scris acum trei luni:

”(…) În Marea Britanie, de pildă, nu mai puțin de 93% din investigațiile curente ale instituțiilor care se ocupă de apărarea legii și de protejarea siguranței naționale includ și analize ale datelor de trafic privind comunicațiile electronice. De ce atât de mult? Pentru că, deși „Legea Big Brother“ s-a născut ca răspuns la amenințarea teroristă, ea a devenit în timp un instrument eficient și în lupta cu formele grave ale criminalității cotidiene.

A devenit o practică de rutină ca un criminal, sau un hoț, sau un violator să fie prins cu ajutorul datelor de  trafic. De multe ori este suficient să fie analizate listele cu convorbiri telefonice efectuate în intervalul de timp și din locul unde s-a produs fapta pentru a descoperi apelurile suspecte și, prin audierea persoanelor sunate, să se ajungă la infractor. Din păcate, fără termenul minim de șase luni impus de Directivă operatorilor de telefonie mobilă pentru a păstra aceste informații, mulți vinovați ar scăpa. De ce?

Pentru că investigatorii nu știu întotdeauna din prima clipă, cu precizie, nici locul, nici momentul comiterii infracțiunii. De multe ori, acestea sunt cunoscute după luni de zile de investigații și doar atunci se pot căuta datele de trafic relevante. Iar acest lucru este valabil nu doar în Marea Britanie, ci și în România, unde mulți vinovați au ajuns după gratii, iar unele tentative de atacuri teroriste au fost dejucate cu ajutorul informațiilor furnizate, legal, de companiile de telecomunicații…”

Astăzi, din cauza verdictului CCR, investigatorul unui caz de dispariție, de exemplu, nu poate folosi o informație extrem de utilă, cum ar fi de unde și cui a dat persoana căutată ultimul telefon înainte de a dispărea. Pentru că, incredibil, CCR a găsit de cuviință să menționeze explicit ca nici măcar informațiile pe care compania de telefonie mobilă le ține pentru cazurile în care un abonat contestă factura nu pot fi furnizate celor ce investighează un caz de dispariție sau alte tipuri de infracțiuni.

”(…) Organele judiciare şi cele cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale nu au temei legal şi constituţional nici pentru accesarea şi utilizarea datelor reţinute de către furnizori pentru facturare, plăţi pentru interconectare ori în alte scopuri comerciale, pe care să le folosească în cadrul activităţilor de prevenire, de cercetare, de descoperire şi de urmărire penală a infracţiunilor grave sau pentru rezolvarea cauzelor cu persoane dispărute ori pentru punerea în executare a unui mandat de arestare sau de executare a pedepsei…”, se scrie la punctul 79, din motivarea deciziei 440 din 8 iulie a Curții Constituționale, redactată de Daniel Morar, raportorul acestui caz.

Am înțeles, Curtea are ce are cu suspiciunile privind potențialele abuzuri ale serviciilor de informații, dar care sunt riscurile cu investigațiile privind persoanele dispărute? Unde este încălcarea libertăților individuale aici? Cu atât mai mult cu cât pentru a cere date de trafic într-un astfel de dosar, polițistul sau procurorul oricum trebuie să obțină aprobare de la un judecător, care poate stabili singur dacă informațiile ce se vor obținute de la compania de telefonie mobilă sunt relevante și importante pentru rezolvarea cazului!

Consecințele asupra serviciilor de informații, suspecții de serviciu în ochii apărătorii drepturilor omului, sunt la fel de drastice. Aproape toate investigațiile care țin de lupta antiteroristă folosesc la un moment dat și date de trafic.

Sigur că pentru adepții teoriei conspirației astfel de informații nu sunt decât minciuni și manipulări, dar cifrele prezentate de Georgian Pop, președintele comisiei parlamentare de control a SRI, sunt cât se poate de reale și edificatoare: ” În momentul de faţă, în Orientul Apropiat, în aşa-zisul teritoriu islamic există milioane de cartele cumpărate cu sacoşa din România şi duse în acele teritorii. Deci grupările teroriste din Orientul Apropiat şi din nordul Africii utilizează cartele cumpărate din România pentru comunicaţii…”

Ce înseamnă asta? Că dacă o asemena cartelă este folosită în operațiuni teroriste și ni se solicită informații despre activitatea înregistrată pe ea, nu doar că SRI nu poate oferi numele cumpărătorului, dar nici măcar ce numere a apelat sau de pe care a fost apelată, sau locația apelurilor. Vi se pare un inconvenient minor? Nu este.

Laudele constante pe care serviciile românești le primesc de la partenerii străini se bazează masiv pe promtitudinea și eficiența unor asemenea comunicări. Schimbul permanent și consistent de informații cu aliații din NATO, dar nu numai, dă și el consistență apartenenței noastre la spațiul european și nord-atlantic. Iar astfel de informații vizează din ce în mai mult, din cauza evoluției tehnologice, comunicațiile electronice și traficul de date.

Același comentariu este valabil și când vine vorba de contra spionaj sau atacuri cibernetice. Un virus trimis de pe un telefon mobil, folosit o singură dată, cu o cartelă preplătită nouă, folosită și ea tot pentru un singur apel, din România, nu lasă astăzi nici o urmă, din cauza deciziei Curții Constituționale. De ce? Pentru că prin verdictul Curții, operatorilor de telefonie mobilă nu li se interzice explicit doar să nu mai ofere acces la datele păstrate până acum, ci și să nu mai stocheze informații de trafic precum locația, care nu ține de necesitățile comerciale ale companiei.

”(…) Furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice şi furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului nu mai au nici obligaţia, dar nici posibilitatea legală de a reţine anumite date generate sau prelucrate în cadrul activităţii lor şi de a le pune la dispoziţia organelor judiciare şi ale celor cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale…”

Foarte stranie inițiativa magistratului CCR care a avut scrupulozitatea de a specifica cât se poate de detaliat interdicțiile care decurg din această hotărâre! În aproape toate celelalte motivări date de-a lungul vremii de Curte, raportorii s-au mulțumit să spună că anumite articole, sau legea în întregul ei, nu sunt aliniate Constituției, și că trebuie modificate, dar nu au găsit că este imperativ să sublinieze și consecințele ce decurg de aici, deoarece erau subînțelese, ca urmare a dispariției temeiului legal.

Duritatea nejustificată a verdictului CCR. Cel mai des argument invocat în motivarea deciziei de respingere a Legii ”Big Brother” este decizia Curții de Justiție a Uniunii Europene, din 8 aprilie. Din păcate, CCR a trecut foarte rapid peste elementele din decizia CJUE care ar fi îndreptățit-o să dea un verdict mai nuanțat, care să nu afecteze activitatea ofițerilor de informații, a procurorilor și a polițiștilor.

Primul: Decizia CJUE menționează clar că Directiva europeană care a inspirat Legile Big Brother pe tot continentul nu este de natură să aducă atingere substanței dreptului fundamental la respectarea vieții private, deoarece nu permite cunoașterea conținutului convorbirilor. Al doilea, aceeași decizie recunoaște ceea ce detaliam mai sus: că răspunde nevoii de combatere a infracțiunilor grave.

Mai mult, la scurt timp după comunicarea deciziei CJUE, comisarul european Cecilia Malmstrom a venit cu precizarea că aceasta nu duce la invalidarea legilor naționale în materie, care pot rămâne în vigoare ”în funcție de evaluarea națională”.

Acestea sunt de fapt și motivele pentru care premierul britanic David Cameron a ieșit la scurt timp după anunțarea deciziei și a declarat că pentru Marea Britanie stocarea datelor de trafic este vitală din perspectiva protejării siguranței cetățenilor. Nu foarte voalat, a mai sugerat și un adevăr de bun simț. Dacă în țara sa va mai avea loc un atentat precum cel de la Londra, din 2005, nu CJUE va fi socotită responsabilă, ci el.

Din păcate și CCR gândește la fel. Pentru orice efect negativ al deciziilor lor, nu Daniel Morar sau ceilalți magistrați constituționali vor fi considerați responsabili, ci șefii instituțiilor de apărare a legii și a siguranței naționale. De aceea, probabil, în motivarea privind Legea Big Brother, CCR și-a trecut în palmares o premieră. După cum a remarcat șeful DNA, Laura Codruța Kovesi, ”Motivarea este extrem de amplă, merge foarte mult în detaliu, chiar până la elemente de cum magistraţii trebuie sau nu să folosească probe.”

Practic, prin interzicerea folosirii datele de trafic, CCR legiferează împotriva Codului de procedură penală, care permite administrarea oricărui tip de probă. Concret, în timp ce un procuror are voie să percheziționeze conținutul computerului unui suspect, adică să scotocească prin mii de fișiere personale, invadându-i total spațiul privat, CCR consideră că procurorul nu are voie să-i umble prin datele de trafic, deoarece îi încalcă dreptul la viață privată. Deși, la ambele oricum nu ar avea acces decât după ce un judecător și-ar da aprobarea.

Cum puteau fi evitate efectele nedorite ale unei decizii de neconstituționalitate în integralitate? Foarte simplu! Declarând neconstituționale doar câteva articole din cele două legi, cele care cu adevărat ridică semne de întrebare, nu legile în integralitatea lor.

Președintele CCR, Augustin Zegrean, a spus săptămâna trecută un mare neadevăr. Căruia, dacă nu ar exista dubiul unei proaste informări, i-am putea spune direct, o mare minciună. În răfuiala sa cu cei ce i-au spus că va trebui să-și asume consicențele deciziei Curții pe care o conduce, a declarat că Legea 82/2012 nu este cu nimic diferită de anterioara Lege ”Big Brother”, prima care a fost declarată neconstituțională. Ceea ce nu este adevărat. Trecând peste faptul că Legea 82 nu ar fi primit avizul Consiliului Legislativ al Parlamentului dacă ar fi fost la fel cu cea declarată neconstituțională, iată două schimbări fundamentale introduse în a doua lege, în urma observațiilor Curții.

În prima variantă, organele judiciare putea obține date de trafic și cu aprobarea unui procuror, în anumite situații. În cea de-a doua lege, s-a introdus obligativitatea obținerii doar a unui mandat de la judecător, considerat ca fiind un magistrat cu adevărat independent. Deasemenea, în a doua lege, a fost introdus un alt element de siguranță extrem de important: semnătura electronică pe fluxul de aprobări. Poate domnul Zegrean a uitat. Sau poate s-a bazat prea mult pe ce i-a spus colegul care a condus ofensiva împotriva celor două legi.

CCR avea varianta de a cere schimbarea Legii Big Brother în punctul ei cu adevărat nevralgic: serviciile de informații nu sunt obligate să ceară mandat de la judecător pentru a cere datele de trafic, așa cum sunt obligate când cer mandate de ascultare. Dacă făcea acest lucru, declarând neconstituțională doar prevederea care nu impunea obligativitatea mandatului de la judecător, poate ar fi avut surpriza să constate că nici George Maior, șeful SRI și poate nici un alt șef de instituție nu ar fi scos un cuvânt după decizia Curții.

Care ar fi fost avantajul declarării ca neconstituțional a unui singur articol de lege? Unul imens. Parlamentul ar fi fost capabil să modifice acel articol în cele 45 de zile pe care Curtea le dă ca termen de grație pentru îndreptarea erorii. În plină campanie electorală, șansele de a trece o nouă lege, atât de controversată, erau din start zero. De aici vidul legislativ, de aici protestele apăsate ale SRI, DNA, MAI.

De aici și nota personală pe care au avut-o unele declarații, referitoare la atitudinea lui Daniel Morar, fostul șef al DNA, un procuror de excepție, care știe precis ce efecte devastatoare va avea poziția sa ca raportor al CCR pe cele două legi asupra muncii unor oameni din SRI, DNA și poliție cu care, ani de-a rândul, a făcut echipă. Implicarea sa a fost interpretată personal pentru că pare să conțină sâmburele de frustrare și resentiment născut atunci când i s-a spus că nu poate fi susținut în poziția de procuror general.

Daniel Morar, un profesionist desăvârșit, ale cărui contribuții la lupta anticorupție sunt incontestabile, are numeroase motive să se uite înapoi cu mânie spre momentul ratării funcției de procuror general. Și la contextul politic care a generat acel eșec. Dar, după cum spunea Oana Schmidt-Hăineală, membru CSM, într-un interviu acordat recent ”României libere”, ”justiția nu trebuie privită într-o cheie politică pentru că nici judecătorii, nici procurorii nu gândesc în astfel de paradigmă atunci când iau decizii în dosarele pe care le au pe masă.” Și nici ofițerii de informații din noua generație, pentru care respectarea legii este o condiție esențială a muncii lor.

Mulți dintre acești oameni sunt consternați de deciziile Curții Constituționale, care îi împiedică să folosească instrumentele tehnologice avansate pentru a-și face meseria. Mulți se simt pedepsiți și suspectați pe nedrept. Mulți știu că indiferent dacă frustările cuiva sunt sută la sută justificate, este inadmisibil ca ele să pună în pericol siguranța națională a României. Aceasta este o linie roșie cel puțin la clară precum independența justiției. Cine o trece devine agresorul României, cu nimic mai bun decât Cătălin Voicu, Adrian Năstase, Sorin Ovidiu Vântu, Dan Voiculescu și ne periclitează viitorul.

Nu doar alianța interinstituțională riscă să se fisureze ci și cea a jurnaliștilor care luptă de mult împreună împotriva abuzurilor politicienilor. Jurnaliști care au strigat ca din gură de șarpe, ca și mine, pe bună de dreptate, împotriva încercărilor de a bloca folosirea interceptărilor SRI în dosarele anticorupție, acum spun că temerile CCR față de posibile abuzuri în colectarea datelor de trafic sunt justificate și ignoră complet efectele deciziilor Curții, ca și cum ar fi ceva irelevant.

Dacă sunt justificate, atunci să ceară rezolvarea problemelor esențiale și într-un mod care să nu creeze un vid legislativ fără precedent!

Aceiași jurnaliști au sesizat jocul periculos făcut de Traian Băsescu prin anunțul că va devoala ofițerii acoperiți și au argumentat, din nou pe bună dreptate, că asemenea declarații lovesc în credibiltatea serviciilor de informații, credibilitate construită cu greu și confirmată de parteneriatele externe. Nu cumva și aici e un pic de schizofrenie? Ori sunt de încredere, în ochii noștri dar și ai partenerilor și și-au dovedit eficiența în lupta anticorupție, ori sunt suspecte de abuz și trebuie luate măsuri drastice împotriva lor, inclusiv prin suspendarea folosirii unui instrument vital de culegere de informații și analiză.

Nu putem în același timp să și avem încredere în ele dar și să le suspectăm că încalcă grav și repetat legea! Dacă avem încredere în ele și am acceptat ideea că prin obținerea de la judecător a mandatelor de interceptare se pot evita riscurile de abuz, atunci aceeași normă să li se impună și pentru datele de trafic.

Nu mă aștept de la Victor Ponta să își dovedească concret sprijinul pentru oamenii legii (ca fost procuror) și față de ofițerii de informații (ca beneficiar al muncii lor). Dacă s-ar fi simțit în mod real atașat de această comunitate, guvernul său și-ar fi făcut treaba și ar fi trimis măcar un punct de vedere la CCR. Dacă s-ar simți obligat să îndrepte o eroare și-ar pune partidul de marionete să voteze rapid o nouă lege. Nu o s-o facă și asta ar trebui să fie un avertisment serios pentru toți cei ce îl sprijină!

Mă aștept însă ca oamenii care au lucrat împreună în anii trecuți, ca o echipă, și chiar au lăsat ceva în urma lor să înțeleagă că România are nevoie mai mult ca niciodată de profesionalismul și buna lor credință. Fără efortul lor, statul nu va rezista nici asaltului politicienilor, nici amenințărilor externe. Un stat care va face implozie la scurt timp după alegerea noului președinte, sub presiunea conflictelor interne, ne garantează un viitor negru.

Leave a Comment


− 1 = 5

© Dan Cristian Turturica |

turturica.ro Web analytics