Jocul lui Putin și riscurile pentru România Reviewed by Dan Turturica on . Mulți s-au întrebat ce va face Rusia ca replică la sancțiunile economice impuse de Statele Unite ale Americii și Uniunea Europeană. Cum își va lua revanșa pentr Mulți s-au întrebat ce va face Rusia ca replică la sancțiunile economice impuse de Statele Unite ale Americii și Uniunea Europeană. Cum își va lua revanșa pentr Rating: 0

Jocul lui Putin și riscurile pentru România

Mulți s-au întrebat ce va face Rusia ca replică la sancțiunile economice impuse de Statele Unite ale Americii și Uniunea Europeană. Cum își va lua revanșa pentru seria de lovituri care i-au șubrezit serios economia și au generat cea mai mare amenințare pentru regimul Putin de până acum: scăderea drastică a veniturilor statului și a nivelului de trai? Azi știm cu certitudine că valul migrator și intervenția militară a Rusiei în Siria fac parte din răspuns.

E greu de spus cu precizie milimetrică care este contribuția regimului Putin la crearea sau creșterea paroxistică a crizei refugiaților. Dar este evident că o serie de acțiuni asumate oficial au pus bazele apariției sale, în timp ce altele, cele militare în special, sunt menite să ajute Rusia să tragă foloase de pe urma posibilei sale rezolvări.

Și de parcă nu ar fi fost deajuns, între ele se cască și o vastă zonă gri de operațiuni speciale, dominată de umbrele agenților FSB. Fie în pasajele de trecere a jihadiștilor din Caucazul de Nord spre Siria, fie în mijlocul taberelor de refugiați, acolo unde sute de mii de deznădăjduiți au decis ca la comandă, în interval de doar câteva săptămâni, să ia cu asalt porțile Europei.

Indiferent, însă, cât este acțiune concertată și cât joc speculativ într-un concurs de împrejurări plin de oportunități, cât este conspirație și cât hazard, Rusia are șanse mari să iasă cea mai câștigată din contextul conflictual actual. O finalitate care trebuie să îngrijoreze România. De ce?

Pentru că date fiind ambițiile neo-imperialiste ale lui Vladimir Putin, demonstrate cu brutalitate în Ucraina, o Rusie întărită înseamnă un risc major pentru stabilitatea și securitatea tuturor vecinilor. Iar a noastră în mod special, având în vedere angajamentul total în parteneriatul strategic militar cu Statele Unite și prezența scutului anti-rachetă de la Deveselu.

Să detaliem. După anexarea Crimeei și începerea războiului în estul Ucrainei, liderul de la Kremlin s-a trezit cu un val de sancțiuni economice. Efectul acestora, cuplat cu prăbușirea prețului petrolului, a fost devastator. Cu veniturile reduse aproape la jumătate, numeroase proiecte grandioase, cum ar fi construirea unei conducte de gaze spre China, dar și modernizarea armatei, au fost puse în așteptare sau reduse.

Oligarhia a avut și ea de suferit. Profiturile ei sunt direct proporționale cu dimensiunea bugetelor pe care le prăduiește. Mai afectați, însă, au foșt rușii de rând. Când euforia naționalistă provocată de revenirea Crimeei la ”patria mamă” s-a risipit au realizat mahmuri că tot ei vor plăti nota. Prăbușirea rublei le-a confirmat rapid cele mai negre temeri. De la 45 de ruble cât plăteau pentru un euro înainte de anexarea Crimeei, la sfârșitul lui august au ajuns să dea peste 80 de ruble.

Urmarea? Putin și-a pus toate armele la bătaie pentru a scăpa de sancțiuni și a reda poporului pâinea pierdută în urma circului cu Crimeea. Prima metodă aleasă a fost una veche de când lumea: dezbină și stăpânește. Și-a activat caii troieni din interiorul UE pentru a sparge consensul fără de care europenii nu ar fi putut reînoi pachetul de sancțiuni.

A urmat un lung șir de lamentări din partea liderilor de la Budapesta, Atena, Praga, Bratislava. Toți s-au văitat că sanțiunile impuse Rusiei se întorc împotriva lor și a întregului continent. Eforturile le-au fost răsplătite cu un succes de etapă.

În martie, un înalt oficial european declara sub protecția anonimatului că UE nu va prelungi sancțiunile împotriva Rusiei deoarece nu există consens. Cine se opunea? Exact țările menționate mai sus, ai căror președinți sau premieri pretindeau că nu îl apără pe Putin, ci interesele propriilor cetățeni.

În iunie, însă, cu o lună înainte termenului la care ar fi trebuit reînoite sau anulate sancțiunile, Putin a suferit o altă înfrângere. Ungaria, Grecia, Slovacia și Cehia dar și numeroși politicieni germani pro-Rusia nu au reușit să reziste presiunii vesticilor și a politicienilor anti-Putin. Distrugerea consensului, ce părea iminentă nu cu mult timp în urmă, a eșuat.

Putin a rămas mofluz, la fel și cetățenii săi, care tânjesc după o vacanță în Turcia, dar rublele nu le mai jung decât pentru una în…Crimeea, unde pe plajă se cântă imnul de trei ori pe zi. Nu i-a rămas decât să scoată de la naftalină propaganda fâsâită cu nazismul și să se declare îngrijorat că ziua reînoirii sancțiunilor, 22 iunie, a coincis cu cea din 1941, când Germania a invadat URSS. Doar Viktor Orban, premierul Ungariei, l-a acompaniat și a declarat acru că ”Europa se împușcă singură în picior.”

Primele valuri de refugiați au trecut granița dintre Serbia și Ungaria la scurt timp după ce Angela Merkel a anunțat că UE nu poate deocamdată să ridice sancțiunile instituite împotriva Rusiei. Poate este o coincidență. Dar în nici un caz nu este o coincidență faptul că numărul refugiaților sirieni a crescut până la cifrele cataclismice de azi din cauza prelungirii conflictului din țara lor. Și nu este deasemenea o coincidență faptul că războiul civil durează de cinci ani în primul rând din cauza susținerii îndârjite pe care Rusia i-o acordă dictatorului Bashar al-Assad.

Fără veto-ul de facto al Rusiei împotriva consensului puterilor occidentale de a găsi o soluție diplomatică și politică carnagiului din Siria care să aibă ca punct de plecare înlăturarea dictatorului sirian, războiul civil s-ar fi încheiat de mult. Înainte ca teroriștii musulmani din Siria, Irak și din alte țări să-și dea mâna și să creeze Statul Islamic.

Poate este doar o coincidență că acesta a fost creat cu ajutorul unor jihadiști vorbitori de limbă rusă, veniți din spațiul ex-sovietic. Poate este doar o coincidență că Statul Islamic și-a început marea ofensivă într-un moment în care căderea regimului Assad părea iminentă. Poate este doar o coincidență că fără implicarea ISIS, prin victoria rebelilor susținuți de americani și o dată cu alungarea dictatorului sirian Rusia ar fi pierdut baza navală de la Tartus.

Poate. Doar că la baza acestor coincidențe extraordinar de favorabile Rusiei stau o serie de fapte care trebuie să ne pună pe gânduri.

După cum scria recent Eerik-Niiles Kross (fost director al serviciilor de informații ale Estoniei, care a colaborat cu oficialii americani pentru refacerea armatei și serviciilor de informații irakiene), în Siria au sosit, începând cu 2012, teroriști cunoscători de limba rusă. Potrivit surselor sale din serviciile de informații, unificarea jihadiștilor din Irak și Siria care a dus la crearea Statului Islamic a fost negociată de acești luptători vorbitori de limbă rusă.

Teoria este susținută și de alte relatări din presa internațională care au făcut profilul principalilor comandanți militari ai ISIS, printre care se numără și frații georgieni Batirashvili. Unul dintre ei, Tarkhan Batirashvili, este nimeni altul decât Omar al-Shishani, poate cel mai cunoscut lider după Abu Bakr al-Baghdadi. Celălalt frate, Tamaz Batirashvili, este un veteran al războiului din Cecenia, la fel ca și foarte mulți alți camarazi care luptă și acum alături de el.

Cum au ajuns jihadiștii din spațiul ex-sovietic în Irak și Siria? În același articol publicat de Politico, Eerik-Niiles Kross citează articole apărute în ziarul moscovit Novaya Gazeta și care au detaliat cum ofițeri FSB au creat culoare de trecere pentru jihadiștii care activau în Caucazul de Nord spre Siria, prin Turcia. Articolele au fost scrise de Elena Milashina, o jurnalistă premiată de organizațiile internaționale de media, o colegă a jurnalistei ucise Anna Politkovskaya și care i-a continuat multe investigații.

Dacă nu a existat o operațiune a serviciilor de informații rusești de export de teroriști, iar jurnaliștii și analiștii s-au lăsat induși în eroare de informații false sau interpretate greșit, nu ne rămâne decât să credem că planetele s-au aliniat miraculos pentru Maica Rusie.

Într-un timp record, a scăpat de teoriștii din Caucaz care amenințau să transforme Jocurile Olimpice de iarnă de la Soci într-un festival terorist (sau cel puțin așa ni se spunea) într-o manieră care i-a convenit de minune. Pentru că a reușit să-i rezolve numeroasele probleme apărute în Siria, dar și să-i creeze oportunitatea lui Putin de a poza în apărătorul creștinătății și în gardianul civilizației occidentale.

Deși ISIS îl vânează și pe Assad, ofensiva jihadiștilor l-a ajutat în două feluri. A zădărnicit eforturile rebelilor care au început lupta împotriva sa în 2011 și i-a creat o oarecare legitimitate. Monstruozitățile teroriștilor islamici au făcut ca până și cele 300.000 de victime ale războiului civil provocat de el să pălească în ochii multor compatrioți. Între doi monștri, ar coabita mai degrabă cu cel cu care s-au obișnuit deja.

Pentru Rusia, salvarea lui Assad este un obiectiv secundar. Cel mai important este împiedicarea Statelor Unite și a europenilor de a decide singuri cine va fi viitorul lider al Siriei. Altfel, Rusia ar risca să piardă singura sa bază navală de la Mediterana, o piesă esențială pentru planurile lui Putin de a deveni un jucător geostrategic major. De aceea, victoria rebelilor susținuți de occidentali trebuia împiedicată cu orice chip. Întâmplător sau nu, până de curând singurul chip care putea face asta era Statul Islamic.

Astăzi este chiar Rusia. Atrocitățile jihadiștilor au devenit argumentul perfect ca Rusia să se mute cu arme și bagaje în Siria. Doar că, având în vedere că ISIS este condusă inclusiv de teroriști ”ceceni”, noul război al lui Putin este cam același pe care l-a tot dus acasă cu ”dușmanii de serviciu”, doar că pe teritoriul altei țări.

Cât de convenabil! De ce să riști viețile cetățenilor tăi când victimele nevinovate pot fi de altă naționalitate?! De ce să nu pozezi în luptător neînfricat împotriva terorismului, în apărător al creștinătății, în gardian al occidentului, dacă poți? Cine nu ar prefera un astfel de soclu când alternativa este ca oamenii să înțeleagă că ești doar un bolnav de putere, care ar face orice pentru a fi privit ca un geniu strategic, inclusiv să sacrifici viețile a 300.000 de oameni, cât au murit deja în confictul din Siria?

Chiar dacă rachetele aer-aer nu au nici o justificare în lupta împotriva ISIS, care nu dispune de avioane, Putin insistă că singurul motiv al prezenței militarilor săi este lupta împotriva luptătorilor islamiști. În același timp îl apără în continuare pe Bashar al-Assad. Ceea ce înseamnă că, în realitate, armata sa va lupta împotriva oricui va încerca să-i detroneze protejatul fără acordul său.

Așadar, un lanț de coincidențe formidabile l-au ajutat pe Putin să se poziționeze extraordinar de bine în raport cu Statele Unite pe fronturile din Orientul Mijlociu. Și tot coincidențele i-au sărit în ajutor în relația sa cu europenii. Pe de o parte, sute de mii de refugiați s-au decis relativ concomitent să părăsească taberele în care stăteau deja de câțiva ani buni și să se îndrepte spre paradisul european, deși până foarte curând erau siguri că ușile sale nu pot fi forțate.

Pe de altă parte, invazia migranților a creat o falie serioasă între noile țări membre UE și vechea Europă. Din fericire pentru el, falia a urmat în mare linia de demarcație dintre cele ce au militat pentru ridicarea sancțiunilor împotriva Rusiei și cele care s-au încăpățânat să îi dea o lecție pentru invadarea Ucrainei pe care să nu o mai uite niciodată.

Soluția? Tot în mâinile mele, spune Putin. Doar Rusia vă poate apăra de terorismul islamic, doar Rusia vă poate scăpa de refugiați, doar Rusia vă poate garanta liniștea în interiorul frontierelor europene, doar Rusia poate readuce liniștea pe continent. Am să mă lupt pentru voi în Siria cu barbarii!

Oricât de grotescă vi se pare această narațiune imperativă migălită de Putin are deja priză în Europa. Numeroși politicieni parcă de abia așteptau un motiv plauzibil pentru a-și reînoi văicărelile și implorările de a ridica sancțiunile economice impuse Rusiei.

Vineri, Sigmar Gabriel, vicecancelarul Germaniei și ministrul al economiei și energiei, a declarat că este esențială cooperarea cu Rusia pe frontul din Siria, pentru a pune capăt războiului și crizei refugiaților. Dar pentru ca acest lucru să se întâmple, spune el, este obligatorie ridicarea sancțiunilor economice occidentale împotriva regimului Putin. Dacă nu facem asta, Rusia nu va coopera iar dacă Rusia nu va coopera războiul va continua și mai mulți refugiați vor năvăli în Europa, crede adjunctul Angelei Merkel.

Din păcate, jocul lui Putin nu este doar perdea de fum. Șantajul lui nu este un bluf. Dezinteresul Europei față de războiul civil din Siria și implicarea slabă, indecisă a Statelor Unite a permis Rusiei să își desfășoare tot arsenalul diversionist de care este capabilă. Acum e prea târziu pentru a mai fi scoasă de acolo.

Vor trebui să danseze împreună pentru a descâlci nodul mizerabil de jocuri cinice, imorale și criminale creat de Putin în Orientul Mijlociu. Iar prețul pe care îl vom plăti va fi mare. Rusia are toate șansele acum să iasă întărită din crizele pe care a reușit să le exporte celor ce au vrut să-i dea o lecție. Iar concluzia pe care o va trage este că merită să îți invadezi sau destabilizezi vecinii pentru că nimeni nu te poate pedepsi.

România nu se va putea extrage din criza refugiaților decât cu luciditate, calm și multă abilitate. Dacă va contribui la creșterea tensiunilor dintre esticii și vesticii Uniunii Europene (obiectiv nu doar al unor lideri din fostul bloc sovietic ci și al agenților de influență occidentali ai lui Putin), România va face jocul Rusiei. Îi vom oferi lui Putin o mare șansă pentru a-și recistiga influența pierdută în favoarea Uniunii Europene și a Statelor Unite.

Însă, provocarea nu se va termina aici. Pe termen lung, lupta va fi și mai dificilă. Trebuie să fim în stare să ne rezolvăm toate marile vulnerabilități ale statului, ale justiției, ale economiei pentru a nu-i oferi lui Putin câmpuri libere de atac. Este obligatoriu ca toți marii corupți să ajungă acolo unde le este locul pentru a nu-i da Rusiei acces la rezerva de trădători.

Comments (2)

  • Dan

    Foarte bun, de pus in bookmark. As mai adauga inca ceva necesar noua ca popor in lupta asta pe termen lung cu ceea ce se prefigureaza tot mai mult a redeveni dusmanul numarul 1, Rusia. Ne lipseste ceva ce am avut si am pierdut: mandria nationala, unitatea, patriotismul ala incipient, pana sa fie alterat de propaganda, credinta, respectul fata de strabuni. Acum ele au fost inlocuite de auto-denigrare, de rusinea de a fi roman, de un anti-americanism tamp si nefondat, de un anti-europenism hipsteresc, de o ttoala nepasare fata de inaintasi si alte hibe din astea aparent inofensive, dar cu bataie pe termen lung. E trist ca spun asta, dar incepe sa-mi fie rusine cu generatia 30+/40+ si mi-e dor de batrani.

    Reply

Leave a Comment


− 3 = 4

© Dan Cristian Turturica |

turturica.ro Web analytics