Efectul Diaconu asupra candidaturii lui Victor Ponta la prezidențiale Reviewed by Dan Turturica on . Singura surpriză reală a alegerilor europarlamentare nu s-a consumat ieri, la urne, ci în urmă cu două luni. Mai precis, atunci când PSD s-a decis să susțină ca Singura surpriză reală a alegerilor europarlamentare nu s-a consumat ieri, la urne, ci în urmă cu două luni. Mai precis, atunci când PSD s-a decis să susțină ca Rating: 0

Efectul Diaconu asupra candidaturii lui Victor Ponta la prezidențiale

Singura surpriză reală a alegerilor europarlamentare nu s-a consumat ieri, la urne, ci în urmă cu două luni. Mai precis, atunci când PSD s-a decis să susțină candidatura lui Mircea Diaconu la europarlamentare, în ciuda verdictului Înaltei Curți care a menținut decizia de incompatibilitate dată de Agenția Națională de Integritate.

Sprijinul PSD a fost dat pe trei direcții – strângere de semnături, presiuni pentru validarea candidaturii, în ciuda interpretării clare formulate de Înalta Curte asupra efectelor deciziei ANI, și efort propagandistic susținut, la care a contribuit direct și Victor Ponta. Chiar și duminică seară, în același studio al Antenei 3 de unde și-a condus toată campania, liderul PSD a ținut să salute „prima victorie a unui candidat cu adevărat independent“.

Zâmbetul larg și generozitatea lui Victor Ponta aveau un fundament solid. Toate exit-poll-urile creditau PSD cu peste 40%, iar pe Mircea Diaconu cu 4%. Situația s-a schimbat, ca de atâtea ori în istoria PSD-ului, luni dimineață, după numărarea voturilor. PSD a scăzut la 37%, în timp ce Mircea Diaconu a urcat la aproape 7%. Când a dat primele declarații după aflarea rezultatelor oficiale parțiale, zâmbetul lui Victor Ponta dispăruse complet.

Singura surpriză a acestor alegeri constă, de fapt, în eroarea de calcul făcută de PSD în privința direcției din care vor veni voturile către Mircea Diaconu. Social-democrații l-au sprijinit pe „singurul candidat cu adevărat independent“ – și care, în realitate, este în totalitate dependent de Victor Ponta și Dan Voiculescu – doar pentru că sperau ca el să smulgă voturi de la PNL, pentru a coborî și mai tare formațiunea lui Antonescu. Un calcul atât de profund eronat încât nu ai cum să nu te întrebi ce a urmărit cu adevărat cel ce l-a convins pe Victor Ponta să îl susțină cu atâta înverșunare pe Diaconu.

Repet raționamentul pe care l-am expus în urmă cu două luni, atunci când am semnalat prima oară că Diaconu va lua, cu certitudine, voturi de la PSD, și nu de la PNL: strategia de promovare a lui Diaconu a fost construită pe victimizare.

„Actorul naiv și «de treabă» Mircea Diaconu a fost sacrificat de ticălosul Crin Antonescu pentru a se pune bine cu Traian Băsescu, cu instituțiile sale și pentru a-și crea o imagine de apărător al statului de drept în ochii occidentalilor. Victor Ponta nu poate trece nepăsător pe lângă această mârșăvie, deși nu privește direct nici PSD-ul și nici pe el personal, și îi dă o mână de ajutor dezinteresat lui Diaconu, salvându-l de la extincția politică. Și asta doar pentru a face un bine unui om de treabă și pentru a consolida democrația, promovând un tip de candidat slab reprezentat – independentul.“

Pe acest basm, pe care numai cei extrem de naivi l-au putut înghiți, s-a înfiripat triunghiul amoros PSD-Antena3-Mircea Diaconu. Și care a funcționat atât de bine încât a transferat de la PSD la Diaconu câteva procente bune și a lăsat unul-doi candidați social-democrați fără loc în Parlamentul European.

De ce era previzibil că acesta va fi deznodământul? Pentru că la o asemenea campanie de victimizare a lui Diaconu și demonizare a lui Antonescu era evident că vor „pune botul“ doar cei convinși că într-adevăr Diaconu este victima, iar Antonescu agresorul. Ori aceeași antiteză a fost creată și între Antonescu, „instrumentul lui Băsescu pentru distrugerea USL“, și Victor Ponta, „idealistul care vrea să salveze cu orice preț USL“.

Prin îmbrățișarea ostentativă a lui Mircea Diaconu, Ponta a trimis (fără să vrea?) mesajul că între cele două războaie ale lui Antonescu, cu el și cu Diaconu, nu există nici o diferență: cine este convins că Antonescu este un ticălos poate vota fie cu USL, fie cu Diaconu, pentru că e tot aia. Practic, a împărțit cu un „independent“ zestrea votanților convinși că ruperea USL a fost cauzată în primul și în primul rând de liderul liberalilor și a ignorat faptul că excesul de propagandă îi va oferi acestuia partea leului. Dar și că, fără Diaconu pe scenă, cei ce vroiau să-l sancționeze pe Antonescu ar fi votat oricum cu PSD. Așadar, liberalii nu au pierdut pe nimeni dintre cei pe care nu îi pierduseră o dată cu ieșirea din USL.

Aparent, această greșeală de amatori nu are altă consecință decât ratarea a unu-două locuri de europarlamentar. Fals. Din nefericire, alegerile acestea au ignorat complet miza valorificării avantajelor pe care România le are ca membră a UE și au fost canalizate doar spre maximizarea șanselor pentru prezidențiale. Ori, din acest punct de vedere, principalul interes al PSD era să dea un semnal de forță care să ușureze efortul de blocare a coagulării opoziției.

Un PSD de 45% ar fi echivalat cu un urlet în urechile liberalilor, democrat-liberalilor, ale șefilor de instituții: „Rezistența e inutilă! Abandonați lupta acum, când încă mai aveți șanse să negociați o predare în termeni convenabili!“. Un PSD de 37% semnalează, mai degrabă, adversarilor că nu totul este pierdut. Că, dacă liderii opoziției și șefii de instituții care se tem de preluarea totală a puterii de către PSD lasă orgoliile deoparte și se unesc, mai pot salva președinția.

Acesta este și principalul motiv pentru care planul social-democraților de a-i folosi pe Tăriceanu, Chițoiu și Stroe pentru a da o lovitură de partid a eșuat lamentabil. În loc ca, ieri, Tăriceanu să preia din nou frâiele partidului și să reînvie USL, fostul premier s-a acoperit de ridicol și a fost dat afară de la ședința Delegației Permanente a PNL. Lupta va fi oricum crâncenă în PNL pentru desemnarea următorului președinte al partidului, după demisia lui Antonescu, dar faptul că ea a început prost pentru aripa pro-PSD se explică și prin aceea că partidul lui Ponta nu s-a ridicat la înălțimea exit-poll-urilor fabricate de propagandiștii partidului.

Scorul obținut de Diaconu mai are un efect: le arată încă o dată social-democraților cât de mult depind de mașina de mistificat aflată în proprietatea lui Voiculescu. Și îi avertizează că, dacă acesta va fi condamnat la închisoare cu executare, există un risc major să devină următoarea țintă a minciunilor și invectivelor propagandiștilor săi. Având în vedere că deocamdată nu sunt semne certe că PSD ar fi dobândit drept de veto asupra sentinței în cazul lui Voiculescu, fragilitatea loialității lui Gâdea, Badea, Tudor și a celorlalți bufoni încruntați față de cauza lui Victor Ponta nu face decât să sporească temerile acestuia privind o potențială candidatură la prezidențiale.

Acesta este, de fapt, punctul nevralgic pe care l-a atins scorul obținut de Mircea Diaconu: șansele reale ale lui Victor Ponta de a câștiga alegerile din noiembrie. Chiar dacă o parte din procentele fostului actor s-ar fi dus în mod cert la PSD dacă justiția și-ar fi făcut datoria și i-ar fi blocat candidatura, este evident că o parte au fost rezultatele campaniei de victimizare și poziționării sale drept candidat antisistem.

Ceea ce înseamnă că scorul PSD și, implicit, al lui Victor Ponta nu sare în clipa de față de 40%. Destul de departe de pragul de confort pe care și l-ar fi dorit premierul pentru a face saltul înspre necunoscut în fața căruia a ezitat atât de mult și mentorul său, Adrian Năstase. De aici încolo, lucrurile se pot complica și mai tare.

Cu cât amână mai mult anunțarea candidaturii și pendulează mai tare între a se arunca în luptă sau a rămâne în funcția care îi convine cel mai mult, cea de premier, cu atât îi scad șansele de reușită, își șubrezește poziția în partid și dă mai multe motive dreptei să spere că poate să-l învingă. Tonul cu care a răspuns „Nu!“ la întrebarea pusă, luni dimineață, dacă acum că PSD a obținut o victorie clară la europarlamentare își va anunța candidatura la prezidențiale, nu lasă nici un dubiu asupra faptului că a fost, din nou, cuprins de îndoieli. Și nu aș fi deloc mirat dacă aș afla că printre variantele pe care le ia în calcul este și aceea de a candida în tandem cu Mircea Diaconu. Diaconu – președinte, Ponta – premier.

Aici se termină veștile bune pentru opoziție. Cele proaste, mult, mult mai numeroase, le urlă cifrele obținute în alegeri. După ieșirea din USL, PNL nu a făcut nimic concret pentru a-și redobândi identitatea maculată de o uniune contra naturii. În afara unui discurs consecvent în favoarea justiției al lui Crin Antonescu, menit să ne convingă că nu mai este același din 2012, liberalii au rămas blocați în criza profundă în care au intrat în urmă cu doi ani: nu sunt nici de stânga, nici de dreapta.

PDL a confirmat că, sub conducerea lui Vasile Blaga, nu poate aspira la mai mult decât o supraviețuire mediocră. După o campanie împinsă dincolo de orice limită a ipocriziei, cu Monica Macovei cap de afiș, în condițiile în care nu a existat adversar mai înverșunat al ei și al principiilor justițiare pe care le-a promovat decât actualul șef de partid, PDL s-a oprit acolo unde s-au oprit și puterile puținilor primari care i-au fost fideli. Puteri care nu au nici o legătură cu viziunea Monicăi Macovei despre cum trebuie să arate România europeană.

Și aici s-a consemnat o alianță contra naturii, între cel mai dinamic europarlamentar român, care este în același timp și cel mai justițiar politician, și un partid anchilozat, inert, care bombăne în continuare că motivul pierderii puterii în 2012 îl constituie ofensiva instituțiilor sprijinite de Macovei împotriva liderilor săi locali.

Cea mai contraproductivă alianță s-a dovedit, însă, de departe, cea dintre Traian Băsescu și Elena Udrea. Cifrele sunt necruțătoare. PMP a obținut aproximativ 350.000 de voturi. Adică, mai puțin de jumătate decât numărul celor care, la referendumul de suspendare din 2012, au ignorat apelul președintelui de a se abține de la vot și au ținut morțiș să se pronunțe explicit împotriva demiterii sale. Este evident că vorbim, în cel mai bun caz, de maximum un sfert din bazinul electoral potențial al lui Traian Băsescu.

Indiferent cât de mult ar încerca Elena Udrea să ne convingă că asistăm la o victorie istorică, că Partidul Mișcarea Populară a debutat în forță, adevărul este că Traian Băsescu a suferit o înfrângere politică usturătoare. Iar explicația, evidențiată de diferența imensă dintre cota de încredere pe care și-a recâștigat-o cu mult efort și scorul partidului său, este una singură. Una predică președintele, alta face liderul de facto al PMP – Elena Udrea.

Totul, de la modul în care s-a insinuat în funcția de șef al partidului, fără o decizie formală, fără alegeri, fără explicații, uzurpându-i poziția lui Eugen Tomac, președintele oficial, la trecutul său, la legăturile de afaceri, la prestația sa în fruntea Ministerului Dezvoltării, la ce și cum spune, se află într-o contradicție flagrantă cu modelul de politician pe care președintele ne încurajează să-l votăm. Degeaba îl demolează pe Ponta dacă în locul lui ne-o propune pe Elena Udrea. Degeaba!

Atacurile sale împotriva sistemului ticăloșit se vor transforma în voturi doar când liderii partidului pe care ni-l propune ca alternativă vor fi oameni cu performanțe reale în portofoliu, cu școli serioase în CV, cu valori și principii sănătoase, cu viziune, fără o mie de schelete ascunse în dulap, printre haine țipătoare. Oameni precum Daniel Funeriu (care a luat, aproape de unul singur, 18% în alegerile parlamentare parțiale din Timiș) și Siegfried Mureșan sunt cei ce îi pot duce mai departe proiectul, nu Elena Udrea. Și nici Elena Băsescu. Există legături mult mai profunde ce pot fi făcute între PMP și Traian Băsescu decât prezența fiicei sale printre candidați.

Cine spune astăzi că retragerea Elenei Băsescu de pe lista PMP la europarlamentare a fost o mare greșeală nu știe ce vorbește. Absența de pe liste a mai multor oameni ca Siegfried Mureșan – iar țara asta are mii, zeci de mii ca el – și prezența unor figuri șterse, precum Cristian Preda, au reprezentat o mare greșeală. Însă, oricum, una secundară celei mai distrugătoare: identificarea PMP, a proiectului politic prezidențial, cu Elena Udrea. Câtă vreme președintele va persista în convingerea că PMP va obține voturi pe ideea „o votați pe Udrea, mă votați pe mine“ nu există nici o șansă ca acest partid să conteze.

Despre Forța Civică și Mihai Răzvan Ungureanu, ce să mai spui? Este aproape neverosimil cum un om cu calitățile sale intelectuale, cu o experiență profesională consistentă, care în ultima lună și-a corijat semnificativ strategia electorală, care până nu demult se rezuma doar la conferințe de presă, nu a obținut nici 3%. Din păcate pentru el, tururile electorale, miile de kilometri făcuți în țară, întâlnirile cu oamenii „simpli“ au început mult prea târziu.

Dreapta, cu sau fără ghilimele, a comis atâtea erori grave în ultimii ani încât cea mai importantă întrebare legată de partidele amintite mai sus este dacă liderii lor mai au, cu adevărat, capacitatea de a se autoanaliza lucid, critic. Iar răspunsul onest care se conturează în timp ce marea lor majoritate își găsesc scuze pentru dezastrul de duminică, ba chiar încearcă să ni-l vândă drept o mare victorie, este: Nu!

Singurul lucru care îi poate aduce la realitate este ca oamenii de sub ei, liderii din eșaloanele doi și trei, simplii activiști, să-i oblige să demisioneze. Meritocrația nu poate fi impusă, în realitate, decât de jos în sus. Dacă nu vor face asta, dacă nu își revigorează partidele, dacă nu împing alți lideri în față, dacă nu se unesc într-o alianță, dacă nu se coordonează, dacă nu fac campanie serioasă, agresivă, deșteaptă, aplicată pe toate așteptările alegătorilor, PSD și Victor Ponta, cu toate slăbiciunile și greșelile lor, îi vor spulbera. Și 10 ani de acum înainte nu se vor aduna de pe jos.

Comments (4)

  • n italy

    Dupa mult timp de analize a articolelor di mai multe publicatii ca Contributors,R22.RL,Adevarul etc -articole cu subiect politic ale diversilor autori bine cunoscuti-cred ca se detaseaja dl Dan Turturica prin profunzimea si claritatea judecatilor sale din cel mai dezbatut subiect al ultimilor ani -politica .Aproape nu pot sa cred ca un singur om si nu o mare echipa de analisti ai vreunei organizatii pot publica mereu asfel de comentarii dupa mine extraordinare.Cineva din opozitia actuala ar trebui imediat sa-l angajeze-ca sef al consilierilor prezidentiali si a intregii dreptei reunite..Daca cineva il asculta are sigur numai de castigat pentru ca e de departe cel mai bun si mai necesar pentru Romania !

    Reply
  • Andi

    Bravo! O analiza care merge la suflet! Nu cred insa ca “liderii” o vor aprecia! De acord ca MRU e singurul cu sanse dintre actuali! Atata vreme cat impostura conduce tara nu avem nicio speranta! Cum poate gandi Base ca gospodina Udrea cu diploma de studii cumparata de la univ. (???) “D Cantemir” (sic!) si “master” in … “securitatea tarii” (sic!) poate fi liderul unui partid care se adreseaza dreptei? Poate mocofanilor! Dar saraca de duh Eba, pe ea cine o vrea? O fi invatat … gramatica?

    Reply

Leave a Comment


5 − = 4

© Dan Cristian Turturica |

turturica.ro Web analytics