De ce i-a luat Ponta locul lui Vadim Reviewed by Dan Turturica on . De ce se rățoiește Victor Ponta la Ungaria? Pentru că doar cu ei își mai permite. Și pentru că doar prin cearta asta purtată ca în mahala, cu fusta ridicată, se De ce se rățoiește Victor Ponta la Ungaria? Pentru că doar cu ei își mai permite. Și pentru că doar prin cearta asta purtată ca în mahala, cu fusta ridicată, se Rating: 0

De ce i-a luat Ponta locul lui Vadim

De ce se rățoiește Victor Ponta la Ungaria? Pentru că doar cu ei își mai permite. Și pentru că doar prin cearta asta purtată ca în mahala, cu fusta ridicată, se mai poate convinge pe el însuși că există politic. Că încă nu a părăsit, cu coada între picioare, Guvernul și că încă mai are o șansă să își încheie cariera politică altfel decât la închisoare.

Se ceartă cu oficialii de la Budapesta pentru că despre adversarii săi reali, de acasă, nu are curaj să sufle un cuvânt. De președinte îi este cel mai frică, pentru că el ține în mână clepsidra care îi măsoară zilele rămase în fruntea Executivului și, foarte probabil, chiar în politică.

Deși ultimele ieșiri ale lui Klaus Iohannis despre poziția României în criza refugiaților au fost cel puțin neinspirate, Ponta a tăcut mâlc. Nu i-a dat o replică nici măcar când i-a cerut din nou demisia, după trimiterea în instanță a dosarului DNA. Tot ce îndrăznește să facă este să accepte ca alții să lupte pentru el și poate chiar să-i încurajeze. Mai precis, pe cei ce dirijează campaniile mediatice de la RTV și B1 TV despre renovarea casei președintelui și despre alegerile vestimentare ale primei doamne.

Ca o paranteză, așa se explică atacul RTV împotriva Antenei 3 de acum câteva săptămâni, când și-au acuzat tovarășii de luptă că „au ales să devină principalul mijloc de propagandă al noului PNL“. Și așa se explică de ce este atât de disperată Antena 3 să ofere ceva la schimb și să se achite altfel de obligațiile financiare față de premier. Ținându-i cu patimă isonul în atacurile împotriva Ungariei, de exemplu. Dar și prin calomnierea celor ce țin să-i reamintească lui Ponta că se află pe un drum cu sens unic.

Nu doar Klaus Iohannis este tabu pentru Ponta, ci și Liviu Dragnea. Nimeni nu și-ar fi imaginat acum un an că Dragnea va ajunge să îl umilească zilnic pe fostul său șef de partid. Și cu atât mai puțin că Ponta îi va înghiți ironiile și batjocura cu un foarte natural aer de fericire pe chip, de parcă în sfârșit primește tipul de tratament pe care și l-a dorit toată viața.

Baronul de Teleorman nu face nici cel mai mic efort pentru a-și disimula satisfacția că eternul său rival la șefia PSD este astăzi în genunchi și că foarte curând se va instala în scaunul lui. Declarația sa după trimiterea în judecată a lui Ponta este elocventă: „Este important să îşi pună ordine în gânduri şi să aibă capacitatea să treacă cu bine prin aceste momente foarte grele pentru el şi să simtă totuşi că de la partid are un suport“. Și vine în continuarea unora similare, rostite de zeci de ori în ultimele luni, printre care și antologica „Ponta nu mai este stabil“.

Dar și mai jignitor pentru Ponta este că Dragnea nu răspunde niciodată din prima, clar și tranșant, la întrebările despre viitorul lui Ponta în fruntea Guvernului. Mai ales de câteva săptămâni încoace, toate declarațiile lui Dragnea despre guvernare sunt în coadă de pește, evidențiază oportunitatea electorală de a intra în opoziție și reamintesc că decizia este în mâna partidului, ca și cum în fiecare zi PSD ar vota dacă mai e cazul să rămână la putere. Și chiar și atunci când spune că el înclină pentru păstrarea guvernării, vorbește doar de PSD și nu menționează niciodată numele lui Ponta.

Care este replica premierului în această joacă în care a pierdut până și rolul de pisicuț și a rămas cu cel de șoricel? Cerșește jurăminte de iubire, de loialitate și promisiuni că nu va fi trădat. „E important ca la Congresul PSD să se dea un mesaj clar, dacă se dorește continuarea guvernării sau dacă PSD dorește să trecem în Opoziție, ca să știm și noi ce să facem“, îl ruga Ponta pe Dragnea săptămâna trecută.

Și în timp ce îl fierbe pe Ponta la foc mic, Dragnea nu scapă nici o ocazie să demonstreze că el are drept de veto asupra acțiunilor Guvernului. „Eu sunt de fapt premierul“, urlă în surdină cel ce, pe de o parte, se visează înscăunat șef la PSD și, pe de alta, tremură la gândul sentinței definitive în dosarul „Referendumul“.

Codul Fiscal, legea salarizării, capacitatea României de a găzdui refugiați, politicile în domeniul sănătății și educației sunt tot atâtea teme în care Dragnea nu doar că a ținut să aibă ultimul cuvânt, dar nu a scăpat ocazia pentru a-i critica pe miniștrii cei mai apropiați de Victor Ponta. Reacția lui Ponta? Zero barat!

Nici măcar să își apere colegii nu mai este dispus, de teamă că o să-l înfurie pe Dragnea. Nici măcar când atacurile acestuia sunt absolut gratuite, cum a fost cel împotriva ministrului Sănătății, pe care îl consideră vinovat pentru că sunt prea mulți oameni răciți în București.

Ponta vociferează cu mâinile în șolduri la Ungaria și la ziarele care îi reamintesc că se apropie scadența și pentru că a pierdut complet partidul. Nu că s-ar fi bucurat vreodată de o mare simpatie din partea pesediștilor de rând. A fost omul cu banii și cu sprijin, într-o vreme, de la stăpânii dosarelor. Și cam atât.

Azi, când până și noul șef al partidului le spune că zilele lui Ponta la Palatul Victoria sunt numărate, nu este de mirare că mai toți se uită la ceas dacă le vorbește mai mult de cinci minute. Și mai dureros pentru el, susținătorilor săi li se arată deja ușa. Unora mai politicos, altora destul de brutal.

În Comitetul Executiv Național, principalul for de conducere al PSD, oamenii lui Dragnea dețin controlul absolut. Dezbaterile urmează agenda dorită de aceștia, iar punctele de vedere anti-Guvern sunt exprimate direct, fără menajamente, așa cum se cade într-un partid cu adevărat democratic. Și în care nimănui nu îi mai este teamă de ce va spune premierul, pentru că pâinea și cuțitul nu se mai află la el.

Și când este prezent, Ponta, cel mereu cu vorbele la el și gata oricând să scoată o miștocăreală din buzunarul de la piept când vine vorba de Alina Gorghiu (cam singurul politician pe care se simte în siguranță să îl mai critice), tace ca peștele când orchestra lui Dragnea îi cere socoteală sau își impune propria agendă de guvernare. Nici măcar pe Valeriu Zgonea Ponta nu mai îndrăznește să-l ia peste picior după ce toate întâlnirile importante în PSD încep cu cea dintre acesta și Dragnea.

Aceste detalii din interiorul PSD nu aveau cum să nu ajungă și la urechile PNL și ale președintelui Iohannis. Și ei știu că Ponta este ținut în vitrina Guvernului doar pentru a nu se deschide un complicat proces de succesiune și că nu mai are aproape nici un cuvânt de spus. Și ei știu că Dragnea l-ar arunca cu mare bucurie peste bord dacă ar găsi o cale să nu piardă și guvernarea. Dar această certitudine că premierul este ca și expirat conține o mare capcană. Pentru că induce ideea că nu mai este nevoie să facă mare lucru pentru a-l debarca, deoarece va cădea singur. Fals!

În ritmul acesta lent și amatoristic cu care se mișcă PNL, Ponta va supraviețui și moțiunii de cenzură de săptămâna următoare și încă altor zece viitoare. Cu capul aparent plecat, cu Dragnea dându-i palme după palme, cu scandaluri artificiale care să gâdile glanda patriotică, cu promisiuni de măriri de salarii și pensii, Ponta ar putea să o ducă până la anul bine mersi.

Problema este că liberalii care își fac calculul că le-ar fi mai bine să candideze în alegerile de anul viitor ca partid aflat în opoziție nu știu ce vorbesc. Dacă Ponta supraviețuiește în funcție până la alegerile de anul viitor, nu atât el, cât PSD va intra în cursa electorală ca favorit. De ce?

Pentru că la tipul de electorat pe care se bazează PSD combinația de politici populiste, cu creșteri de salarii și pensii pentru tot poporul, cu retorică naționalistă anti-Ungaria, anti-Europa, anti-refugiați, îi va păstra fără probleme la 40%. Ceea ce înseamnă că la formarea Guvernului de anul viitor PNL se va regăsi în aceeași dilemă: „cu soluție imorală la putere sau fără și în opoziție?“. Adică vor fi pierdut aproape doi ani degeaba, pentru că vor fi în același punct ca și azi.

Deja este ceasul al 11-lea pentru debarcarea lui Ponta, pentru că mare parte din rău a fost făcut. Tot alaiul de creșteri de venituri pe care premierul, știind că nu mai are ce pierde, le-a împărțit cu generozitatea celui ce nu dă nimic de la el va fi decontat de PNL, dacă reușesc să vină la guvernare.

Ponta s-a folosit de lunile de ezitare ale liberalilor, și în special ale președintelui, pentru a le pune vreo zece bombe în brațe. Toate cu același conținut exploziv precum cele pe care i le-a pus Tăriceanu în brațe lui Boc în 2008.

Tăriceanu a rămas în mentalul colectiv ca „premierul care v-a dat“ (de aceea stă atât de bine în sondaje și azi), Boc a rămas și va rămâne ca „premierul care v-a tăiat“. Exact asta vrea și Ponta. Și în mare parte deja i-a ieșit. Acum lucrează și la acreditarea mitului „Ponta, premierul care le-a retezat-o ungurilor“.

Nici nu s-a răcit bine Vadim, că Ponta s-a și grăbit să-i ia locul de primă trompetă naționalistă și xenofobă din politica românească – evident, și cu ajutorul guvernului pro-rus al lui Viktor Orban, alt model de iresponsabilitate crasă. Cu toate acestea, merită observată diferența esențială dintre cei doi. Vadim a început cu retorica anti-ungurească pentru a-și clădi o carieră politică, Ponta și-o va încheia cu ea.

Dar dacă PNL îl va lăsa să și-o încheie în termenii doriți de el, ca o statuie vie a populismului și a naționalismului, va plăti scump. Și noi o dată cu ei

Comments (1)

Leave a Comment


− 3 = 2

© Dan Cristian Turturica |

turturica.ro Web analytics