Complicitățile se plătesc Reviewed by Dan Turturica on . Victor Ponta și-a dorit să celebreze trei ani de la dărâmarea Guvernului Ungureanu alături de toți parlamentarii USL care au votat atunci moțiunea de cenzură. D Victor Ponta și-a dorit să celebreze trei ani de la dărâmarea Guvernului Ungureanu alături de toți parlamentarii USL care au votat atunci moțiunea de cenzură. D Rating: 0

Complicitățile se plătesc

Victor Ponta și-a dorit să celebreze trei ani de la dărâmarea Guvernului Ungureanu alături de toți parlamentarii USL care au votat atunci moțiunea de cenzură. Dincolo de ridicolul la care se expune cu dezinvoltură, cauzat de faptul că numeroși USL-iști care au votat la sfârșitul lunii aprilie 2012 pentru „dreptate“ și „sfârșitul unui regim corupt“ vor rata aniversarea tocmai pentru că au primit exact ce au cerut, iar acum se află în închisoare, nu trebuie ignorate abilitatea jocului făcut de liderul PSD și efectele sale.

Prin reamintirea constantă a trecutului comun, USL-ist, PSD încearcă să submineze încrederea în jumătatea liberală a noului PNL și chiar în președintele Klaus Iohannis. Dacă mica mascaradă pusă la cale de Ponta în Parlament ar fi prins principalul partid de opoziție și pe președinte în plină ofensivă împotriva Guvernului, toată lumea ar fi mirosit diversiunea PSD-istă. Toată lumea ar fi înțeles că Ponta se agață cu disperare de trecut și invocă o alianță care nu mai există.

Însă, în condițiile în care PNL și președintele nu fac nimic concret pentru dărâmarea Guvernului Ponta, gestul său, menit să ne convingă de faptul că azi puterea este în continuare în mâna USL, pune sare pe rană pentru a readuce în atenția celor ce au votat pentru Iohannis cea mai tulburătoare întrebare: dar dacă nici nu își doresc să-l dea jos pe Ponta?

Dar dacă pasivitatea PNL nu este doar o recunoaștere a neputinței în fața unei configurații parlamentare ce nu ar putea fi schimbată decât cu prețul unui compromis major, al îmbrățișării unei noi „soluții imorale“, cu nimic mai bună decât soluția Voiculescu, găsită de Traian Băsescu în 2005?

Dar dacă atmosfera de bună înțelegere ce transpare după fiecare întâlnire dintre premier și președinte nu este doar un semn de înțelepciune din partea lui Klaus Iohannis sau un joc tactic?

Dacă lipsa acestuia de apetit în a-i da peste degete lui Ponta de fiecare dată când intră cu aroganță pe teritoriul prerogativelor prezidențiale (securitate națională, servicii de informații, politică externă) nu este doar semn de slăbiciune, de teamă de conflicte, ci, mai grav, dovada unei înțelegeri ascunse între cei doi?

Ei bine, câtă vreme îl lasă pe Ponta să zburde pe tot terenul, să preia inițiativa, ca și cum el ar fi câștigat alegerile din noiembrie, să dicteze agenda publică, fără să îl taloneze și chiar șicaneze politic, fără măcar să-i sancționeze foarte vocal abuzurile, PNL și președintele Iohannis trebuie să se aștepte ca la întrebări precum cele de mai sus să se răspundă și emoțional.

Frica de o complicitate Ponta-Iohannis plus liberali, plus un lider pedelist este atât de mare în mintea alegătorilor de dreapta încât foarte curând s-ar putea produce un declic foarte periculos. Explicațiile preferate pentru pasivitatea principalului partid de guvernământ și a președintelui față de guvernul PSD vor fi teoriile conspiraționiste, și nu cele mai probabile – mediocritate, absența unor lideri cu inițiativă, lipsă de viziune, lipsă de curaj și dorința lui Klaus Iohannis de a se ține deoparte de jocurile politice de partid.

Ponta știe acest lucru și de aceea readuce constant pe scenă fantoma USL. Știe că, pe fondul apatiei opoziției, amintirea marii frății pesedisto-peneliste care era să deraieze, în 2012, România de pe orbita euro-atlantică, erodează încrederea în PNL și în președinte și va face să prevaleze explicațiile conspiraționiste.

Ponta nici nu visează să fie vreodată acceptat sau tolerat de milioanele de români cu capul pe umeri care i-au dat un asurzitor vot de blam în noiembrie 2014. Știe foarte bine că marea majoritate a celor ce l-au votat este formată doar din materialul uman capabil și dispus să înghită pe nemestecate minciunile sale și manipulările Antenei 3. Oameni pentru care adevărul este o noțiune abstractă, integritatea – ceva extrem de relativ, iar firimiturile populiste țin loc de investiții serioase și de performanță administrativă ­– acesta este principalul său bazin electoral.

Pentru șeful PSD, însă, este o mare victorie dacă reușește să sădească un sâmbure de neîncredere în cel ce a dovedit că are potențialul de a-i coagula pe toți cei ce îl detestă, Klaus Iohannis. Asta urmărește atunci când pune în scenă diversiuni precum aniversarea a trei ani de la dărâmarea Guvernului Ungureanu.

Cu toate acestea, pentru ca diversiunea să-i reușească, condiția esențială este ca atât PNL, cât și președintele să rămână pe pozițiile ambigue, suspect de pacifiste, pe care se situează de o jumătate de an încoace. Pentru ca narațiunea parșivă a lui Ponta să își atingă scopul otrăvit, vocea sa nu trebuie bruiată de nimeni. Glasul său se aude perfect doar atunci când în jur este liniște.

Adică exact situația de azi. Cum au reacționat liberalii la propunerea lui Ponta de a sărbători împreună „3 ani de la începutul sfârșitului regimului Băsescu-MRU-Predoiu“? Tăcere totală. Declarațiile lui Mihai Răzvan Ungureanu și a încă trei pedeliști nu au fost dublate de nici un lider al noului PNL provenit din fosta jumătate liberală a USL. Au anunțat sec că nu vor participa la „omagiere“ și atât.

Exact pe acest tip de reacție bleagă a mizat Ponta atunci când a asamblat stupida lui chemare la joc și voie bună pentru frații useliști. Asta face să înflorească neîncrederea plantată de fostul partener al lui Crin Antonescu. Exact astfel de reacții blegi fac Facebook-ul, atât de drag președintelui, să fiarbă de comentarii pline de frustrare – „De asta l-am votat pe Iohannis? Să danseze Ponta la parastasul de trei ani al Guvernului Ungureanu, în loc să dansăm noi la parastasul de patruzeci de zile, sau mai multe, al Guvernului Ponta?!“.

Explicația succesului lui Ponta nu ține de „inabilitățile“ celor ce ar trebui să-i fie adversari redutabili. Problema nu este deloc una superficială. Lui Ponta încă îi ține diversiunea pentru că fantoma USL-ului încă trăiește. Și trăiește pentru că nici liberalii, nici președintele Iohannis nu au îngropat-o cum se cuvine. Cum? Delimitându-se explicit, clar și răspicat, de principalul schelet din dulapul comun – lovitura dată de USL statului de drept în vara lui 2012.

Debarcarea lui Traian Băsescu înainte de termen a fost principalul proiect politic al alianței dintre cele două partide. Eșecul, abuzurile comise împotriva unor instituții care s-au opus metodelor prin care USL încerca să își atingă ținta și conflictul major cu partenerii strategici reprezintă o moștenire neagră atât pentru PSD, cât și pentru PNL.

Dacă însă, după cum spuneam, majoritatea alegătorilor PSD nu au nici o frământare despre cât de legal, moral și în interesul național a fost ceea ce s-a întâmplat acum trei ani, mulți dintre cei l-au votat pe Klaus Iohannis și care ar vota PNL în noua sa formulă consideră acele evenimente o pată rușinoasă pe obrazul clasei politice. A fost și rămâne un test crucial pentru atașamentul fiecărui politician față de drumul pro-occidental al României, față de un stat puternic, față de democrație, față de justiție.

Cu toate acestea, nici președintele, nici liderii liberali din PNL nu au simțit nevoia până acum să se dezică explicit și ferm măcar de excesele distructive ale demersului lor din 2012. Singurul lucru pe care Klaus Iohannis a fost dispus să îl accepte într-un dialog pe care l-am purtat la B1 TV, alături de Robert Turcescu, în campania electorală, a fost că s-au comis erori în atingerea acelui obiectiv.

Nimic însă despre confiscarea Avocatului Poporului, nimic despre atacurile împotriva Curții Constituționale, nimic despre acuzațiile aduse de liderii USL, de Crin Antonescu, în special, partenerilor externi, inclusiv Germaniei, înfierați seară de seară pentru comportament „colonialist“. Nici un regret, nici o reevaluare a judecăților și mai ales a acțiunilor care au adus România în pragul unei crize similare cu mineriada din iunie 1990.

Chiar așa, nu are președintele Iohannis, nu au liderii liberali care se află și azi în conducerea noului PNL, regrete? Chiar nu cred nici acum că interesul național a fost grav afectat de acțiunile USL? Că relația cu cei ce ne-au girat intrarea în UE și NATO a fost pusă la grea încercare? Că atașamentul României față de valorile democratice occidentale a fost pus sub semnul întrebării?

Sunt absolut convins că atât Klaus Iohannis, cât și toți liderii liberali știu azi exact pe lângă ce am trecut atunci. Știu precis ce și unde am greșit. Știu exact că ne-a trecut glonțul pe la ureche. Și știu și cine au fost principalii responsabili. Atunci, singurele întrebări care rămân sunt: de ce nu o spun public, de ce nu vorbesc deschis despre erorile acelui moment, de ce nu și le asumă și nu își cer scuze?

În mare parte, dintr-un calcul politic. Acțiunile USL de acum trei ani au avut în spate un calcul electoral care urmărea să capitalizeze ura față de Traian Băsescu. Foarte probabil, liberalii cred și azi că o delimitare de acțiunile lor din 2012 va fi interpretată în primul rând ca o reevaluare a lui Traian Băsescu.

Ceea ce i-ar nemulțumi pe acei suporteri care au rămas alături de PNL după spargerea USL și care nu ar accepta nici un fel de regrete față de o acțiune privită în primul rând în cheie propagandistică, adică drept o încercare de „eliberare de sub tirania lui Băsescu“, și nu drept ceea ce a fost cu adevărat – o încercare a unui grup restrâns de politicieni de a-și aservi, din nou, instituțiile statului.

O altă reținere a liberalilor vine din teama că orice regret referitor la acel moment ar deveni automat muniție în mâna lui Ponta, care ar asmuți Antena 3 asupra lor, pentru a-i crucifica pentru „trădare și întinarea idealurilor useliste“, plus fraternizare cu băsiștii.

Indiferent, însă, care sunt cauzele refuzului de a se dezice de atacul împotriva statului de drept de acum trei ani, este evident că atât liberalii, cât și Klaus Iohannis au mult mai mult de pierdut păstrând tăcerea asupra acelor evenimente decât dacă ar reveni, lucid și principial, asupra lor. De ce? Din trei motive.

Primul: acțiunile USL de acum trei ani au făcut un rău imens României. Este datoria fiecărui om responsabil să spună că regretă un rău făcut intenționat sau neintenționat semenilor săi și țării sale. Este datoria sa să își ceară scuze. Dacă nu o face, mai devreme sau mai târziu, va plăti un preț pentru lașitatea sa. Implicit, cu cât o face mai repede și mai onest, cu atât reabilitarea sa îl va costa mai puțin.

Al doilea motiv ține de calculele politice: nostalgicii proiectului uselist sunt astăzi, în marea lor majoritate, fie de partea lui Ponta, fie a lui Tăriceanu. După cum s-a văzut clar în alegerile din noiembrie, președintele are drept principal nucleu de susținători alegătorii anti-Ponta. Aceștia, care sunt în mare parte și susținătorii noului PNL, se tem mult mai mult de o eventuală alianță ascunsă între Klaus Iohannis și liberali cu șeful PSD decât de o revenire la sentimente mai bune față de Traian Băsescu.

Prima ar avea o influență majoră asupra viitorului și ar putea anula complet rezultatul votului din 16 noiembrie, a doua ar avea consecințe exclusiv în planul imaginii. Ca urmare, un argument solid în plus care să demonstreze ruptura de PSD și că așa-zisa alianță Iohannis-Ponta este doar o construcție diversionistă are beneficii potențiale mult mai mari decât costurile potențiale ale alienării unor liberali nostalgici după proiectul uselist.

În absența unei delimitări clare de trecutul USL, Ponta va reînvia periodic strigoiul uselist și va continua să insinueze că există o înțelegere secretă cu foștii parteneri liberali, care îl include și pe Klaus Iohannis. Dacă Ponta va fi lăsat să propage această teză subversivă, iar opoziția va fi la fel de pasivă, pierderile electorale ale PNL și de imagine ale președintelui vor fi majore.

În al treilea rând, atât Klaus Iohannis, cât și PNL au un interes să evalueze corect, măcar acum, acțiunile împotriva președintelui și ale statului, pentru că exact asta li s-ar putea întâmpla și lor. La cât de bine se mișcă azi PSD, la cât de rapid crește dezamăgirea față de performanța președintelui în rândul electoratului de dreapta activ, implicat, la cât de mult va descuraja participarea acestuia la vot perpetuarea suspiciunilor unui blat PNL-PSD, este foarte posibil ca Victor Ponta să rămână la guvernare și după 2016.

Nu vă vine să credeți? Uitați-vă la cifrele de azi. Dacă PNL nu va lua consistent mai mult decât PSD la parlamentarele din 2016, nu va avea cu cine să facă majoritate. Degeaba va câștiga dreapta alegerile, dacă stânga va avea în mână soluțiile imorale. Iar așa cum acționează acum PNL și președintele, șansele de a lua, peste un an, consistent mai mult decât PSD sunt zero. Trendul actual e favorabil lui Ponta.

În clipa în care se vor înșuruba la putere pentru încă patru ani, instinctul de animal de pradă al pesediștilor îi va orienta spre următoarea țintă, singura funcție pe care încă nu o au: președinția. Și nu vor aștepta trei ani ca să încerce să o ia cu asalt. Îi vor face lui Iohannis ce i-au făcut și lui Băsescu. Să nu uităm că atunci când l-au suspendat nu au adus nici o dovadă că fostul președinte încălcase Constituția.

Dacă președintele se va decide de-abia peste un an să denunțe metodele comuniste de a prelua puterea, prin forță, călcând peste legi și instituții, folosite cu brutalitate și în 2012, va fi mult prea târziu. Pentru că a tăcut complice în toți acești ani, s-ar putea să nu mai fie nimeni lângă el să îl apere.

Comments (4)

Leave a Comment


− 4 = 1

© Dan Cristian Turturica |

turturica.ro Web analytics