Cine sunt românii care vor să-i dea lui Putin o medalie pentru Pace
Îi mai țineți minte pe Iancu și Răcănel, cei doi vajnici protestatari din Piața Universității – 2012 care în aprilie, anul acesta, îl felicitau pe Putin pentru anexarea Crimeei?
Ei bine, nu doar că între timp nu s-au liniștit, dar acum vor să-l decoreze pe Putin cu ”medalia și brevetul Artizan Pace pentru Eternitate – Eroii nu au naționalitate”. Și de aceea, într-o scrisoare trimisă săptămâna trecută, îi cer ambasdorului Rusiei la București, Oleg Malginov, să-i primească în audiență pentru a-i prezenta programul deplasării la Moscova. Deoarece, evident, ”Societatea Civilă Românească”, ”Comitetul Român pentru cinstirea Eroilor” și ”Forumul Liberal pentru Apărarea Drepturilor Omului”, organizațiile care vor să-l decoreze pe ”Artizanul Păcii”, Vladimir Vladimirovici Putin, vor să-i înmâneze personal medalia și brevetul pentru pace celui ce a invadat Ucraina, a anexat Crimeea și a readus războiul în Europa.
Nu este clar dacă ambasadorul rus i-a primit până acum dar, două zile mai târziu, pe 18 decembrie, mai mulți diplomați și atașați militari ruși s-au deplasat la sediul Asociației Naționale a Veteranilor pentru a pune la punct detaliile privind programul ”Artizan Pace pentru Eternitate”.
Petre Răcănel se numără, alături de un alt ”civil” de-al lui Voiculescu, colonelul Dogaru, printre autorii acordului semnat în 2012 de USL și Consiliul Național al Societății Civile, prin care protestatarii care se remarcaseră, în ianuarie 2012, în Piața Universității, cereau desfințarea CCR, DNA, ANI și CNSAS. Cererea a fost motivată de colonelul Dogaru, liderul Consiliului, de faptul că ”Curtea Constituţională, ANI, DNA sunt instrumente staliniste politice…” Dacă vă amintiți scandalul iscat atunci, explicațiile liderilor USL privind acest acord care formula cerințe ce ar fi scos România din UE și NATO instantaneu au fost puerile. Cel mai elocvent răspuns a fost cel al lui Daniel Constantin – ”Noi am semnat o singură foaie, nu și anexele”.
Iată textul integral al scrisorii prin care grupul ”Răcănel-Iancu” își exprimă dorința de a-i da lui Putin o medalie pentru pace.
”Societatea Civilă Românească 16.12.2014
Către
Ambasada Federaţiei Ruse in România
În atenția:
Excelenței Sale Dumnul Oleg Malginov – Ambasadorul Extraordinar și Plenipotenţiar al Ambasadei Ruse în România
Excelență,
Cu prilejul apropiatelor sărbători de Crăciun şi Anul Nou, la această cumpănă dintre ani Federaţia Societatea Civilă Românescă, Forumul Liberal pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Comitetul Român pentru Cinstirea Eroilor vă doresc Excelenţei Voastre şi prin Domnia Voastră Domnului Preşedinte al Federaţiei Ruse Vladimir Vladimirovici Putin, Poporului Rus, sărbători fericite!
Să aveţi parte de multă căldură in suflet şi in casă, bucurie in inimă si multă sănătate, prosperitate şi putere de muncă.
Cu deosebit respect vă comunicăm urmatoarele:
Programul Artizan Pace pentru Eternitate – Eroii nu au naţionalitate se va desfăşura în cursul anului 2015, punându-se un deosebit accent pe implinirea a 70 de ani de la victoria Naţiunilor Unite împotriva nazismului.
Societatea Civilă Romăneaseă, Forumul Liberal pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Comitetul Romăn pentru Cinstirea Eroilor va propune ca acest program să se desfaşoare sub inaltul patronaj al Parlamentului României, impreună cu bravii Veterani de Război – Lacrima de Cristal a României. În acest sens in cursul lunii aprilie, inceputul lunii mai, se va desfăşura un simpozion cultural – istoric având ca temă principală Programul Artizan Pace pentru Eternitate – Eroii nu au naţionalitate, punându-se accent pe jertfa supremă a eroilor români, ruşi, francezi, englezi, americani, etc. ce s-au jertfit pe altarul patriei in al II-lea Război Mondial pentru o viaţă mai bună, pentru libertate, pentru pace, iar noi suntem veşnic datori să le cinstim memoria. Cum de altfel Preşedintele României Excelenţa sa Domnul Traian Băsescu, in discursul Domniei Sale din data de 1 decembrie 2014, susţinut cu prilejul Zilei Naţionale a României, la Palatul Cotroceni, menţiona sacrificiul Poporului Român, in menţinerea Statului Unitar Român „punct de referinta in veacuri al reunirii tuturor românilor în același stat România”, la fel şi Excelenţa sa Preşedintele Federaţiei Ruse Domnul Vladimir Vladimirovici Putin, in discursul domniei sale din anul 2013, luna februarie, susţinut in cadrul Dumei de Stat a Federaţiei Ruse menţiona: ”În Rusia trăieşte poporul rus, iar poporul rus nu admite niciun afront al unei minoritati, acestea trebuie să respecte Rusia, pe rusi şi legile, fără să ceară favoruri speciale, sub pretextul că sunt discriminati; nu Rusia are nevoie de minorități, ci ele au nevoie de Rusia sa-i primească, ofere adăpost, locuri de muncă și hrană.”
Cu asemenea preşedinţi, şefi de stat, popoarele nu pot decat să se mândrească, să construiască şi să participe la dezvoltarea relatiilor bilaterale între ţările europei şi ale lumii şi nu in ultimul rand la asigurarea unei stabilităti şi pace intre popoare.
Reprezentanții Federatiei Societatea Civilă Romanească, Forumului Liberal pentru Apărarea Drepturilor omului şi ai Comitetului Român pentru Cinstirea Eroilor, in cadrul Programului Artizan Pace pentru Eternitate – Eroii nu au naţionalitate, in luna mai, respectiv 7-10 mai 2015, doresc să depună o coroană de flori la Cimitirul Ostaşilor Români şi Ruşi căzuți la Stalingrad in cel de-al II-lea Război Mondial, iar in data de 9 mai 2015, doresc să-i confere Excelenţei sale Domnului Preşedinte al Federaţiei Ruse Vladimir Vladimirovici Putin medalia brevetul Artizan Pace pentru Eternitate – Eroii nu au naţionalitate.
Cu deosebit respect, vă rugăm ca in limita timpului dumneavoastră disponibil, să primiti o delegaţie constituită din conducerea celor trei entităţi menţionate mai sus in vederea prezentării in detaliu a programului deplasării la Moscova. Respectiv prezentarea delegaţiei care va merge in Rusia, prezentarea brevetului şi medaliei Artizan Pace pentru Eternitate – Eroii nu au naţionalitate. Delegatia este constituită din urmatorii: lancu Daniel, Petre Răcănel, Simion Nicolae, Nicolae Călinescu, Vladimir Teodorescu, Natalia Tudosie şi doi veterani de război recomandaţi de către domnul general de armată (r) Dragnea Badea Marin Preşedinte ANVR, Preşedinte de onoare CRCE, invalid de război, rănit la Stalingrad şi Oradea Mare.
Persoane de contact: Secretar General CRCE Simion Nicolae, telefon: 0740xxxxxx. Preşedinte Federaţia Societatea Civilă Românească Dipl. Ec. Petre Răcănel, telefon: 0745 xxxxx, 0766xxxx, Preşedintele Forumului Liberal pentru Apararea Drepturilor Omului Av. Călinescu Nicolae, telefon: 0723xxxx, 0741xxxxx.
Adresă de corespondenţă. Strada Brezoianu lon, nr. 51. sector 1. Bucuresti. e-mail: nicolaecalinescu@yahoo.com.
Cu prețuire, sinceritate și înaltă considerație,
Societatea Civilă Românească – Petre Răcănel
Comitetul Român pentru Cinstirea Eroilor – Simion Nicolae
Comitetul Român pentru Cinstirea Eroilor – lancu Daniel
Forumul Liberal pentru Apărarea Drepturilor Omului – Av. Călinescu Nicolae
La Multi Ani 2015!”
Mai jos, scrisoarea în facsimil
Și scrisoarea prin care Răcănel și Iancu îl felicitau pe Putin, în primăvară, pentru anexarea Crimeei
volodea
Ce RUSINE! Auziti voi:putin, aparator al pacii!!!! Tradatorii astia nu reprezinta nici societatea civila,nici eroii Romaniei,astia reprezinta TRADAREA de tara! Niste scarbe filoruse,trazni-i-ar Dumnezeu! Nici nu merita luati in seama.