Cine l-a protejat pe Voiculescu după 2005? Reviewed by Dan Turturica on . Pentru a înţelege esenţa cazului Voiculescu trebuie început de la pagina 431 a cărţii de memorii a fostului director al CIA, George Tenet – ”At the center of th Pentru a înţelege esenţa cazului Voiculescu trebuie început de la pagina 431 a cărţii de memorii a fostului director al CIA, George Tenet – ”At the center of th Rating: 0

Cine l-a protejat pe Voiculescu după 2005?

Pentru a înţelege esenţa cazului Voiculescu trebuie început de la pagina 431 a cărţii de memorii a fostului director al CIA, George Tenet – ”At the center of the storm – My years at the CIA”.

”(…) Când a căzut Uniunea Sovietică şi Vestul a moştenit Europa de Est, ne-am propus să construim servicii de informaţii cu ceea era deja disponibil acolo. Exista o probabilitate mare ca aceste servicii să fie infiltrate de agenţi sovietici? Sigur. Era o probabilitate mare ca, în timp, să reuşim să-i eliminăm de acolo? Din nou, sigur. Ideea era că trebuia să ne asumăm nişte riscuri dacă vroiam ca guvernarea să funcţioneze…”

Tenet a amintit de strategia CIA în noul spaţiu ex-sovietic pentru a explica opoziţia sa la decizia luată de neo-conservatorii din preajma lui George Bush, după invazia din Irak, de a nu decapita, ci de a distruge aproape complet cele trei structuri cheie ale regimului Saddam Hussein: partidul Ba’ath, armata şi serviciile secrete.

Potrivit celui de-al doilea cel mai longeviv director al CIA, după legendarul Allan Dulles, planul promovat în special de Dick Cheney şi Condoleeza Rice a fost profund greşit deoarece, în ciuda justeţei morale evidente, a ignorat riscurile eliminării bruşte de la putere a tuturor celor ce au condus regimul opresiv al lui Saddam dar au şi administrat, în paralel, ţara.

În vizunea sa, anii de violenţe extreme, de sărăcie, zecile de mii de victime, demonizarea americanilor, întârzierea reconstrucţiei, care au urmat invaziei în Irak, au fost, toate la un loc, consecinţa vidului de putere creat prin respingerea propunerii ca oamenii care au avut în mână, zeci de ani, pârghiile puterii, să fie înlocuiţi treptat, după ce transferă cunoştiinţele lor către o nouă garnitură de tehnocraţi şi după ce aceştia vor fi capabili să conducă eficient.

În antiteză, a explicat printre rânduri şeful CIA, modelul aplicat în ţările est-europene după căderea Cortinei de Fier s-a axat pe un pragmatism incompatibil cu intransigenţa morală: demiterea eşalonului superior al serviciilor secrete comuniste dar menţinerea în noile structuri a majorităţii şefilor de la nivelurile doi şi trei, pentru o perioadă de vreme – abandonarea rapidă a trădătorilor şi treptată a celor compromişi, înlocuirea tuturor, într-un orizont rezonabil de timp, cu o nouă generaţie de profesionişti, pregătită de serviciile de informaţii occidentale.

Biografia lui George Tenet explică, implicit, şi altceva: de ce puţinii români care, în anii ’90, cereau cu insistenţă ca toţi securiştii să fie eliminaţi din noile servicii şi din viaţa publică şi judecaţi pentru crimele şi fărădelegile comise, nu au avut nici o şansă de izbândă. Nu atât pentru că erau o minoritate, cât mai ales pentru că în acest demers nu au fost susţinuţi nici măcar de marile puteri.

Este imposibil de spus acum ce s-ar fi întâmplat dacă, în locul tranziţiei lente şi care a fost mai degrabă o restauraţie, revoluţia din decembrie 1989 ne-ar fi adus un val de epurări comparabil cu cel impus de americani în Irak.

Vidul de putere ar fi generat şi aici o perioadă de instabilitate violentă? Iar dacă da, judecând după consecinţele pe termen lung, care le resimţim şi azi, ale anilor pierduţi în băltirea post-comunistă girată de Ion Iliescu, ar fi fost, totuşi, preferabilă o perioadă de răfuială dură cu trecutul? Ne-ar fi scurtat drumul spre normalitate?

Întrebări tardive. Singura certitudine este că nu doar românii care au susţinut punctul 8 al proclamaţiei de la Timişoara şi cei ce au demonstrat, în 1990, în Piaţa Universităţii – cei oneşti, evident, nu infiltraţii lui Măgureanu – au pierdut partida, ci şi americanii. Pentru că, deşi fostul şef al CIA nu menţionează asta în biografia sa, în cazul României strategia paşilor mărunţi s-a dovedit greşită.

Noii moştenitori ai Europei de Est au evitat riscul vidului de putere, dar au subestimat un altul. Sau poate chiar l-au ignorat complet. Acela ca unii dintre securiştii de eşalon secund pe care i-au cruţat din motive tactice să se dovedească mai abili decât ei şi să le sufle ”moştenirea” de sub nas. Ceea ce, măcar pentru o vreme, s-a şi întâmplat.

Mulţi din generaţia Voiculescu s-au mişcat atât de iute încât până să le vină rândul să fie înlocuiţi de oamenii crescuţi de occidentali au devenit de nedizlocat. S-au folosit de conexiunile pe care le aveau, de informatorii pe care îi recrutaseră, de dosarele compromiţătoare pe care le fabricaseră, de capitalul acumulat sau furat din fondurile de comerţ exterior pe care le rulau sub supervizarea lui Ceauşescu cu o pricepere de care, probabil, nici americanii nu i-au crezut capabili şi s-au înşurubat şi mai tare la cârmă. Iar cei ce ar fi trebuit să-i evacueze din scenă au rămas, pentru mulţi ani, cu buza umflată.

Meciul anilor ’90 a fost câştigat de neo-securiştii români în două runde. În prima, cei mai destoinici dintre ei şi-au făcut firme. Cei din securitatea internă, ceva mai modeste, cei din DIE, cu o experienţă antreprenorială net superioară, au pus bazele marilor frăţii pseudo-capitaliste care au confiscat toate canalele comerciale folosite, cu puţin timp în urmă, tot de ei, pentru a aduce în ţară valuta mult râvnită de Ceauşescu.

Nu a fost nevoie de mult timp ca interesele de afaceri personale ale capilor noilor servicii de informaţii să se amestece, până la confuzia totală, cu interesele instituţiilor pe care le conduceau. Firmele erau conduse ca nişte oficii de spionaj în timp ce priorităţile serviciului erau setate după profilul activităţilor comerciale ale şefului-patron. Arsenalul informaţional şi logistic al unor instituţii care ar fi trebuit să vegheze la protejarea şi promovarea interesului naţionl a fost scos la produs – uneori doar ca să ţină de şase pentru un transport de contrabandă cu petrol sau ţigări, iar ofiţerii mai mici în rang sau mai puţini pricepuţi la afaceri au căpătat un al doilea salariu de la firma unui superior sau unui camarad.

A doua rundă a început în clipa în care neo-securiştii au devenit suficient de bogaţi ca să stea pe picioarele lor fără să mai fie nevoie să deţină funcţii în servicii. Şi-au sporit eficienţa delegând controlul asupra structurilor statului celor pe care i-au plasat în funcţii de conducere şi care, în paralel, aveau a doua slujbă la firmele lor.

Această ultimă rundă s-a încheiat cu victoria categorică în clipa în care au început să controleze jocul politic nu în calitate de foşti ofiţeri de informaţii, ci de antreprenori. Adică, nu s-au mai limitat doar la coruperea politicienilor pe care îi aveau cu ceva la mână ci şi-au permis să cumpere pe oricine doreau şi în plus să finanţeze proiecte politice noi, alianţe, uniuni, fundaţii, ONG-uri, mişcări de protest şi nu în ultimul rând trusturi media care să le susţină iniţiativele, dar mai ales să îi demoleze pe adversari.

Cu asemenea ”parteneri”, câtă influenţă au avut ţările occidentale în România? Zero. Presupunând că au apucat să pună măcar o piatră de temelie la el, ce s-a ales de proiectul lor de creare a unor noi servicii de informaţii, (mai) curate, care să se desprindă, gradual, de influenţa rusească? Praful.

Un singur exemplu. În 1999, un cuplu celebru de la ICE Dunărea, Dan Voiculescu şi generalul Constantin Rotaru, cânta, aparent, două partituri diferite. În timp ce trustul lui Dan Voiculescu înfiera, prin ample campanii media, intervenţia NATO în Kosovo, generalul Rotaru, devenit omul numărul doi în Serviciul de Informaţi Externe, era angrenat, teoretic, în eforturile de a convinge NATO că România este un partener loial şi că merită să fie primită în alianţă.

Rotaru a ajuns, în 1998, la SIE venind din trustul Intact, iar după trecerea sa în rezervă a revenit lângă Dan Voiculescu, la Intact, cel mai antioccidental trust de presă din România. Oare ce gândeau omologii din serviciile de informaţii ale ţărilor NATO când îl auzeau pe Rotaru vorbind despre dorinţa sa sinceră ca România să fie primită în alianţa nord-atlantică?

Eşecul planurilor în această domeniu a mers, mai bine de zece ani, mână în mână cu dezamăgirea urmată de dezinteresul politicienilor occidentali faţă de ţara noastră. Şi aşa ar fi rămas, probabil, lucrurile multă, foarte multă vreme, dacă nu ar fi avut loc atentatul terorist din 11 septembrie 2001. Nevoia Statelor Unite şi a Vestului, în ansamblu, de a se apăra de ameninţarea teroristă ne-a repus pe harta intereselor strategice.

Dezamăgirile provocate de parcursul post-revoluţionar al României au fost date uitării, iar dezinteresul a lăsat loc unei preocupări intense de a recupera timpul pierdut şi de a reconstrui o relaţie ce părea compromisă pe veci. În acest context, reformarea serviciilor de informaţii din România a urcat, instantaneu, pe lista proiectelor prioritare iar 2002 este, cel mai probabil, anul în care strategia de care amintea Tenet a început să fie pusă, cu adevărat, în aplicare, în România.

Povestea nu are încă un happy-end (şi poate nu va avea niciodată) pentru simplul motiv că România în 2002 era mult diferită de România în 1990. Şi nu în bine.

Pe ruinele sistemului dictatorial prăbuşit în zilele Revoluţiei se putea construi temeinic şi rapid, cu o fundaţie nouă şi cu un proiect sută la sută în interes naţional şi al parteneriatului cu Occidentul. În 2002, temelia era deja compromisă de practicile mafiote ale majorităţii şefilor noilor servicii. Pentru a corecta monstruozităţile şi a construi mai departe a fost nevoie de mult mai mult timp, de paşi şi mai mărunţi şi de un compromis mult mai nociv decât cel pe care îl invoca Tenet ca fiind acceptabil în cazul Irakului.

Vreme de trei ani, până în 2005, la suprafaţă a fost linişte şi părea că nu se întâmplă nimic. Am intrat în NATO cu Radu Timofte, omul lui Sorin Ovidiu Vântu, la cârma SRI-ului şi cu Constantin Rotaru, omul lui Voiculescu, al doilea om în SIE. În subteran, însă, lucrurile începuseră să se mişte.

Schimbarea de profunzime a devenit vizibilă după venirea la putere a lui Traian Băsescu. O dată cu numirea unei noi garnituri de lideri în fruntea serviciilor de informaţii au început să fie trecuţi în rezervă din ce în ce mai mulţi din generalii care puseseră bazele complexului securisto-mafiot cu acoperire capitalistă. Scoaterea acestora din sistem s-a dovedit crucială pentru curăţarea şi profesionalizarea serviciilor de informaţii.

Chiar dacă până la reformarea lor completă mai este cale lungă, iar procesul va fi temporizat de ritmul în care evoluează societatea în ansamblul ei, rezultatele sunt deja cât se poate de vizibile. Contribuţia lor la lupta anticorupţie este consistentă, iar colaborarea cu serviciile occidentale pe fronturile externe este exemplară. Dorinţa partenerilor noştri de a avea aici omologi pe a căror expertiză şi loialitate să se poată baza a fost îndeplinită. Printr-un efort comun şi în interes comun.

Prea mult roz? Aşa e. În mijlocul acestui tablou cu peisaj de primăvară stă o imensă pată neagră. Este restul de problemă nerezolvată – degeaba a fost distrusă simbioza malignă dintre foştii securişti deveniţi patroni de firme, partide şi media şi instituţiile din care s-au născut şi hrănit dacă nu sunt smulşi din toate rădăcinile pe care şi le-au înfipt în societatea. ”Weeded out” este termenul pe care Tenet l-a folosit referindu-se la înlăturarea agenţilor infiltraţi.

În cazul României sensul în care fostul şef al CIA a folosit cuvântul este insuficient. Iar ascensiunea Voiculescu dovedeşte pe deplin limitele a tot ceea ce s-a întreprins pînă acum pentru asanarea societăţii. Pentru a scăpa de efectele anilor în care securiştii au fost lăsaţi să necrozeze toate instituţiile democratice şi mecanismele economiei de piaţă este nevoie ca ei să fie smulşi şi din acestea, nu doar din serviciile de informaţii.

De ce nu s-a întâmplat asta? Cu unii s-a întâmplat. În ultimii ani, mai mulţi generali SRI corupţi au fost condamnaţi şi scoşi complet din joc. Există şi cazuri de oameni de afaceri cu procese pe rol, condamnaţi în primă instanţă sau chiar definitiv, care se pare că şi-au învăţat lecţia şi bagă capul la cutie: Puiu Popoviciu, George Copos, Gigi Becali. Dar de piesele grele nimeni nu a îndrăznit să se atingă decisiv. În asta constă problema cu Dan Voiculescu.

Cel mai bun mod de a-i smulge rădăcinile este desecretizarea totală a arhivei ICE Dunărea, adică inclusiv a dosarelor AVS (Aport Valutar Străin). S-a şi încercat asta în ultimul an de mandat al lui Cătălin Harnagea în fruntea SIE. De ce nu a preluat ideea Traian Băsescu? Foarte probabil pentru că o astfel de mişcare îl depăşeşte până şi pe el.

Arhiva întreprinderii de comerţ exterior unde s-a format Voiculescu este interesantă nu neapărat pentru operaţiunile derulate înainte de 22 decembrie 1989, cât mai ales pentru a afla unde au ajuns banii după căderea lui Ceauşescu. Desecretizarea ei, însă, ar duce, probabil, nu doar la prăbuşirea imperiului Voiculescu ci şi a multor altora din serviciul în care au activat. Teama de a genera imense pagube colaterale a fost mai mare. Şi instinctul de supravieţuire al serviciului a învins.

Dar dacă arhiva completă a ICE Dunărea este, încă, prea fierbinte, de ce nu a fost luat serios la întrebări în legătură cu alte zeci de afaceri şi mii de contracte ale firmelor lui, încheiate după 1990? Chiar toate au fost şi sunt perfect legale? Dacă da, înseamnă că Voiculescu este un capitalist şi politician onest şi noi ceilalţi care îl bănuim de tot felul de malversaţiuni suntem nişte ticăloşi.

Din 2005 încoace, de când l-a numit ”soluţia imorală”, Traian Băsescu nu a îndrăznit să depăşească o anumită limită în conflictul cu Voiculescu. Parcă cineva i-a trasat o linie şi i-a spus ”peste ea nu ai voie să treci”. DNA i-a blocat noi afaceri dubioase pe care a încercat să le deruleze prin oamenii lui de casă, Pantiş, Sereş, dar nu s-a atins de cele vechi.

Ceea ce este foarte straniu deoarece Voiculescu nu a arătat că ar avea vreo limită în raport cu Traian Băsescu. L-a suspendat de două ori. Aşa că fie lui nu i-a pus nimeni vreo barieră, fie nu i-a păsat de ea. De aici, un avantaj imens în relaţia cu preşedintele şi în mod cert şi cu instituţiile statului care îi puteau veni de hac instantaneu dacă ar fi primit undă verde.

Imunitatea foarte stranie pe care Voiculescu a primit-o chiar şi după 2005 şi împotriva căreia Băsescu a părut neputincios este unul din marile mistere ale perioadei post-decembriste. Şi este greu de crezut că asta nu are nimic de a face cu trecutul celor doi dinainte de 1990, cu structurile statului în care au activat.

Indiferent de cauze, însă, libertatea de care a continuat să se bucure Voiculescu şi după intrarea României în NATO a contrazis flagrant trendul de reformă a instituţiilor statului şi a mecanismelor democratice. În loc ca influenţa sa în societate să se diminueze, cum li s-a întâmplat altor fraţi de arme, a crescut şi mai mult. Când mulţi camarazi de ai lui au ajuns să fie chiar condamnaţi la închisoare el a fost la un pas de a pune mâna pe preşedinţia României.

Voiculescu a devenit centrul de comandă al mişcării de blocare a parcursului democratic şi pro-occidental al României în cea mai pro-occidentală perioadă a acestei ţări din ultimii 60 de ani. Iar cei ce l-au ajutat şi protejat, mimând loialitatea faţă de direcţia strategică a ţării, întocmai cum o făcea şi generalul Rotaru în timpul intervenţiei NATO în Kosovo, sunt la fel de vinovaţi ca şi el.

Nu ne rămâne decât să sperăm că vor înţelege măcar acum că evoluţia României nu se va poticni de Voiculescu, după cum nu s-a blocat nici la Ceauşescu şi că mai devreme sau mai târziu şi Felix va deveni un minuscul capitol negru în istoria ţării.

Editorial publicat, în iunie 2013, în România liberă

http://www.romanialibera.ro/opinii/editorial/cine-l-a-protejat-pe-voiculescu-dupa-2005–304179

Comments (1)

  • dookuhaka

    Nu-l creditati cu maxima inteligenta pe Voiculescu desi nu afirm ca Varanul nu ar fi inteligent. Este mai mult ca sigur ajutat de FSB (KGB) sa paraziteze si sa fenteze toate cursele puse la cale de CIA. Inca!

    Reply

Leave a Comment


5 + = 9

© Dan Cristian Turturica |

turturica.ro Web analytics