Cine îl poate da jos pe Ponta Reviewed by Dan Turturica on . „Decizia plecării mele de la putere trebuie să fie luată de popor. De aceea le spun reprezentanților opoziției – dacă credeți că aveți dreptate, de ce nu convin „Decizia plecării mele de la putere trebuie să fie luată de popor. De aceea le spun reprezentanților opoziției – dacă credeți că aveți dreptate, de ce nu convin Rating: 0

Cine îl poate da jos pe Ponta

„Decizia plecării mele de la putere trebuie să fie luată de popor. De aceea le spun reprezentanților opoziției – dacă credeți că aveți dreptate, de ce nu convingeți de aceasta și poporul, iar el, poporul, prin instituțiile statului, prin alegeri, va decide cine va fi viitorul lider. Vă spun din nou – dacă plecarea mea este soluția, eu o voi lua fără nicio îndoială.“

Nu, nu Victor Ponta a spus asta, ci Bashar al-Assad. Și are dreptate. Evident, nu în maimuțăreala ipocrită cu „dacă plecarea mea este soluția, eu o voi lua fără nicio îndoială“, pe care o tot repetă și Ponta, deși nu îl crede nimeni. Are dreptate în esență: da, poporul îl poate da jos.

Sigur, al-Assad o spune pentru că știe că un popor îngenuncheat ani la rând de dictatură nu mai poate găsi resurse în el însuși pentru revoltă. Ni s-a întâmplat și nouă. Se revoltă doar dacă există o altă forță care îl împinge de la spate, care îl provoacă, îl mobilizează cu forța, practic, împotriva impulsului subconștient de a rămâne inert și de a suferi în continuare.

Din fericire, România nu se află în situația Siriei, de a avea nevoie de puteri străine care să-i scoată cetățenii în stradă. Și nici în situația din decembrie 1989, când doar cu diversiuni securistice ne-au putut urni din case. Azi avem opoziție parlamentară legitimă și este misiunea ei să demită sau să ceară demisia unui guvern care aduce prejudicii grave României prin prezența în fruntea sa a unui premier trimis în judecată pentru fals, spălare de bani și complicitate la evaziune fiscală.

Avem reprezentanți politici care pot acționa în numele nostru fără să fie nevoie ca noi să ocupăm Piața Victoriei. Și, chiar dacă ar fi un extraordinar semn de maturizare a democrației noastre dacă oamenii ar protesta în număr mare din proprie inițiativă, principala responsabilitate revine celor pe care i-am ales și pe care îi plătim pentru a materializa voința noastră politică.

Din nefericire, opoziția noastră este dominată de lideri lipiți de Victor Ponta și de PSD prin vechi complicități, plătite cu bani grei. Dincolo de blaturi însă, există și o altă explicație pentru performanța lui Ponta de a sfida normele morale ale unei democrații de tip occidental și de a ni le impune pe cele ale autocrațiilor răsăritene.

Puținii politicieni onești din PNL, care ar avea numai de câștigat de pe urma debarcării lui Ponta, au internalizat într-o asemenea măsură stilul de a face politică al colegilor mai bătrâni sau corupți încât au rătăcit drumul drept.

Au uitat care este misiunea unui „ales“, au uitat pentru cine luptă, au uitat care sunt instrumentele legitime de care trebuie să se folosească și cine le sunt aliații. Din această cauză se simt nu doar învinși, ci și pierduți. Nu ar strica să își reamintească niște adevăruri simple. Poate în felul acesta se vor putea salva măcar pe ei, chiar dacă partidele lor se vor face țăndări în mocirla complicităților trans-politice.

1. Între vorbe și fapte trebuie să existe un raport proporțional. Ceea ce nu se întâmplă acum, în reacția lor față de cazul Ponta. Gesturile de protest nu sunt pe măsura declarațiilor. Dacă efectul rămânerii în funcție a unui premier trimis în judecată este atât de devastator pentru credibilitatea României – și este! –, reacția care se impune pentru oprirea acestei stări de fapt trebuie să fie de o magnitudine echivalentă. La nesimțire agresivă se răspunde cu reacție politică agresivă.

Concret: greva japoneză e prea puțin. De ce nu pichetează liberalii sediul Guvernului? De ce nu se mută cu toții pe trotuarul din fața Palatului Victoria? De ce nu amenință cu demisia în bloc din Parlament? Și de ce nu ar face-o dacă reacția PSD-ului va fi la fel ca până acum? A, păi tocmai am vorbit de blaturile evidente ale unora dintre liderii PNL cu Ponta și cu PSD. De aceea nu există o acțiune de anvergură, unanimă.

Dar asta nu înseamnă că oamenii onești din PNL nu pot sfida inclusiv servituțile și trădările colegilor. Pot avea și inițiative pe cont propriu. Cine va îndrăzni să îi critice dacă reacția lor va fi una pe măsura prejudiciului produs de încăpățânarea lui Ponta de a se agăța de funcție?!

Și trei parlamentari ai opoziției dacă vor sta zi de zi, câteva ore, postați în fața Guvernului cu pancarte în mâini va însemna ceva, prin comparație cu reacția bleagă a colegilor. În final, vor face un bine partidului, arătând că mai are resurse de combativitate, dar mai ales își vor face lor un bine. Vor reuși să se salveze, în ochii propriilor alegători. Televiziunile nu vor avea cum să-i ignore, iar la alegerile de anul viitor s-ar putea să fie singurii de care sute de mii de oameni își vor aminti că au făcut ceva cu adevărat pentru a forța plecarea lui Ponta.

2. Dacă doar trei sau treizeci de parlamentari se vor găsi în tot PNL dispuși să protesteze vehement va fi insuficient pentru a genera o presiune atât de mare încât Ponta să nu o poată ignora. Și atunci, vor trebui să apeleze la cetățeni.

Problema este însă că degeaba aduci chiar și câteva mii de oameni la un miting, dacă ei vin câteva ore, după care se răspândesc înapoi în toate colțurile țării, cu autocarele cu care au fost aduși. E nevoie de oameni cu convingere, nu de activiști comunali adunați cu arcanul de baronii locali, care să creadă în ce fac și care să își continue protestul zi de zi, până la atingerea scopului.

Dar la astfel de oameni nu ajungi doar cu un mesaj pe Facebook. Oamenii cărora nu le trebuie decât atât sunt oricum convinși de necesitatea de a protesta și o fac, cel mai adesea, din proprie inițiativă. Din păcate, sunt prea puțini.

Ca să mobilizezi mase în sprijinul unei cauze sau împotriva unui abuz nu există decât două variante. Prima: nedreptatea vine pe fondul unei emoții puternice – cum s-a întâmplat la alegerile din noiembrie 2014 – și atunci oamenii nu au nevoie decât de un îndemn pentru a inunda piețele și bulevardele și a cere înlăturarea ei. Și în acest caz, efortul cerut din partea politicienilor este aproape egal cu zero. Dar, din păcate pentru ei, astfel de momente sunt rare. În rest, pentru a aduna oamenii sub un steag trebuie să muncești din greu.

Aceasta este a doua variantă – trebuie construită o solidă relație de încredere între un anumit politician sau un partid și un număr de cetățeni, exersată de multe ori în acțiuni comune, și atunci apelul lansat pentru sancționarea unui abuz este urmat cu promptitudine, disciplinat. Dar nu din obligație sau de teama vreunei sancțiuni, cum fac activiștii de profesie, ci în numele idealurilor, principiilor și valorilor pe baza cărora se fundamentează relația dintre acel politician sau partid și simpatizanții săi.

Amintiți-vă de protestele din 1990 și în special de Piața Universității. Aducea cineva cu autocarele cârduri de „țărăniști“, repartizați pe cote fiecărui județ sau sector? Nici vorbă! Asta făceau tot comuniștii, adică PSD-iștii de ieri. Ei manipulau cu televiziunea și tot ei trimiteau securiștii să mobilizeze „oamenii muncii“. Cei care li se opuneau nu aveau nevoie de astfel de tertipuri.

Membrii partidelor istorice erau o minoritate în tăvălugul de oameni de toate categoriile care scandau „Iliescu, pentru noi, este Ceaușescu doi“. Și chiar și aceia protestau din convingere, pentru că simțeau că trebuie să fie acolo, în stradă, că e datoria lor morală, nu pentru că dacă nu ies la miting nu îi mai pune Blaga șefi la cimitire după ce vine la guvernare.

Eșecul demiterii lui Ponta trebuie să fie un asurzitor semnal de alarmă pentru puținii politicieni onești din România. Treziți-vă! Nu există scurtături în politica adevărată, într-o democrație adevărată! Vreți putere reală pentru a putea schimba lucrurile? Nu o așteptați de la lideri de partid care conduc precum capii mafiilor siciliene. Nu o așteptați de la cei care nu știu să adune voturi decât prin micro-sindicatele infracționale din sate și comune. De la cei care nu știu să facă altceva cu puterea decât să distribuie banul public celor care le întorc înapoi 10%.

Regăsiți drumul spre oamenii normali ai acestei țări, care nu așteaptă nimic de pomană, care nici nu își imaginează că ar putea trăi vreodată din bani furați, care nu vor decât lucruri de bun-simț. Convingeți-i că sunteți cinstiți, că aveți numai intenții bune, că aveți idei și pricepere pentru a atinge obiectivele comune, că aveți îndrăzneala și forța să vă bateți cu cei ce stau în calea fericirii lor, și o să vă urmeze peste tot. Și la urna de vot, dar și în stradă, pe arșiță sau pe ger, pentru a protesta împotriva unei aberații sau pentru o cauză nobilă.

Fiți prezenți zilnic printre ei, fiți prezenți în problemele și în speranțele lor, în întâlniri directe, cu substanță, nu formale, și nu va exista nimic din ce puteți face împreună în care să nu vă fie alături.

Luați-vă forța de la ei și oricine va mai încerca să facă precum Ponta va pleca în câteva ore, cu coada între picioare. Indiferent cât de mulți parlamentari îi vor sprijini pe marii mafioți ai țării, nici unul nu va rezista când va avea o sută de mii de oameni sub balcon scandând „Demisia!“.

Nu a rezistat Ceaușescu, nu va rezista nici unul dintre cei pe care ni i-a lăsat moștenire ca să-i desăvârșească opera. Nu există o sută de mii de oameni cinstiți și curajoși în această țară? Există mult mai mulți de atât! Nu au apărut încă aceia care să îi convingă că merită să îi urmeze.

 

Comments (1)

Leave a Comment


2 + 5 =

© Dan Cristian Turturica |

turturica.ro Web analytics