Cine blochează proiectul candidatului unic al dreptei la prezidențiale Reviewed by Dan Turturica on . Tristă hora acuzațiilor și reproșurilor reciproce în care s-au prins liderii partidelor de dreapta, plus președintele Băsescu. Este tot ce le mai lipsea celor c Tristă hora acuzațiilor și reproșurilor reciproce în care s-au prins liderii partidelor de dreapta, plus președintele Băsescu. Este tot ce le mai lipsea celor c Rating: 0

Cine blochează proiectul candidatului unic al dreptei la prezidențiale

Tristă hora acuzațiilor și reproșurilor reciproce în care s-au prins liderii partidelor de dreapta, plus președintele Băsescu. Este tot ce le mai lipsea celor ce privesc speriați probabilitatea ca PSD să înhațe, în noiembrie, și ultimul bastion al puterii care le rezistă pentru a abandona orice urmă de speranță că mai există vreun politician lucid, capabil și dornic să-i oprească.

Dacă Crin Antonescu, Klaus Iohannis, Elena Udrea, Cătălin Predoiu, Mihai Răzvan Ungureanu, Cristian Diaconescu ar candida într-un soi de alegeri interne, după model american, pentru desemnarea drept candidat unic al dreptei, atacurile mustind de ură și resentimente pe care și le servesc poate ar avea o noimă.

Poate. Însă, susținătorii lor nu au nici un cuvânt de spus în desemnarea celui ce va intra în cursa pentru Cotroceni. Nu va exista nici un vot preliminar care să capitalizeze reacțiile puținilor români care mai au timp și nervi să facă galerie – ”Bine i-a spus-o Ungureanu lui Udrea!”, ”Ce șah i-a dat Diaconescu lui Predoiu cu PNL-ul!”, ”Ce tare i-a întors-o Predoiu cu PSD-ul!”.

Ceea ce înseamnă că nimic din ceea ce spun acești politicieni unii despre ceilalți nu ar putea avea vreo finalitate pozitivă din perspectiva scopului pe care îl urmăresc: să ajungă să se confrunte în finala prezidențială cu Victor Ponta, sau cu cine va fi, până la urmă, candidatul susținut de PSD. Din contră. Ciorovăiala asta cu mâinile în șolduri, de la care nu se abțin nici Vasile Blaga și nici Traian Băsescu, care și-a mai pus și un consilier, pe Cristian Hrițuc să-i răspundă lui Mihai Răzavn Ungureanu, are un dublu efect negativ.

Pe de o parte, desemnarea candidatului unic al dreptei, dacă va exista așa ceva în primul tur, nu se va putea face decât în urma unor discuții la care vor participa, direct sau indirect, absolut toți cei ce astăzi se bălăcăresc cu voluptate. Reproșurile pe care și le fac acum public, multe dintre ele atacuri la persoană, vor fi tot atâtea obstacole pentru a trece peste resentimente și orgolii și a găsi o soluție de compromis. De parcă nu erau suficiente motivele vechi de ceartă, peste ele au mai adăugat acum un strat proaspăt de jigniri. Este incredibil cum acești oameni ignoră esențialul: și anume că oricâtă dreptate ar avea, fiecare în parte, să fie nemulțumit de ceilalți, în final va fi obligat să lucreze cu ei dacă vrea cu adevărat ca viitorul președinte să nu fie dat de PSD.

În al doilea rând, escaladarea războiului fratricid îi va determina pe și mai mulți dintre puținii alegători ai dreptei să stea acasă în ziua votului. Dacă Ungureanu își imaginează că vor da buluc oamenii să îl voteze pentru ce i-a spus lui Udrea, iar Cristian Diaconescu că va mobiliza alegătorii dreptei pentru ce i-a spus lui Cătălin Predoiu se înșeală amarnic. Ce vor reuși, cu siguranță, cu fiecare atac la un fost coleg de guvernare sau de alianță politică este să influențeze și mai mulți posibili votanți ai acestuia să stea acasă.

Cumulate, efectele acestor dezvăluiri vor duce la un absenteism și mai pregnant în rândul alegătorilor de dreapta. Din ce în ce mai puțini vor găsi argumente ca să își înfrângă lehamitatea, venită din convingerea din ce în ce mai bine înșurubată, că toți sunt o apă și un pământ. Și toți laolaltă de pe dreapta, cu nimic mai buni decât PSD-iștii.

Mai mult, dacă vreunul dintre ei va ajunge în turul doi, marile dezvăluiri pe care colegii de eșichier le-au făcut despre el îi va împiedica pe aceștia să îl susțină eficient. Nu de dragul lui, evident, ci din interesul egoist de a primi o răsplată în cazul victoriei. Cine îi va mai crede în cele două săptămâni dinaintea turului doi pe Ungureanu și pe Antonescu, când vor spune despre Predoiu sau Iohannis că merită să devină președinți, după ce luni de zile le-au subminat credibilitatea?!

Pentru că în politica românească există, în continuare, un influx redus de profesioniști onești dornici să-și asume proiectul reformării partidelor, este foarte probabil ca liderii din zona de dreapta să fie parteneri și peste doi ani. Și poate și peste doăuzeci. De aceea, lipsa de disponibilitate în a căuta mai degrabă lucrurile care îi unesc, apetitul înjositor de a arde toate punțile care îi mai leagă de puținii politicienii cu care au ceva în comun și speranța că toate acestea le pot aduce beneficii sunt semne clare de iresponsabilitate și iraționalitate.

Având în vedere că resortul intim al multora dintre atacurile politice din ultima vreme este convingerea că adversarul este indubitabil mai prost și mai ticălos, nu strică să le punem în față câtorva dintre liderii dreptei o oglindă mai puțin deformată decât cea în care se privesc în fiecare dimineață. Despre restul, în editorialele următoare.

Traian Băsescu. Pe 1 mai, declara la B1TV: „Este clar că dreapta după europarlamentare trebuie să ia decizia de a avea un singur candidat la prezidențiale. Este o glumă soluția lasă, mergem fiecare și în turul doi susținem dreapta. Electoratul nu se va muta peste noapte, în afara celui profund anti-PSD (…) Mi-aş dori foarte mult ca ei să se strângă, să stabilească nişte criterii în cursul lunii iunie, şi din iulie să spună: «Acesta este candidatul alianţei de dreapta»“. Între timp, și-a schimbat părerea, iar acum câteva zile declara pentru Adevărul că ”toate partidele ar trebuie să susţină candidatul în turul doi.”

Ce s-a întâmplat? Alianța PDL-PNL (pentru că fuziunea, s-a stabilit, va începe, eventual, în 2017) se face peste capul lui. De aceea, îi atacă pe Blaga și pe Antonescu și de aceea nu îl mai susține pe Iohannis la președinție – „Văd o rocadă distrugătoare care îi va trimite la coşul de gunoi şi pe Crin Antonescu şi pe Victor Ponta – apariţia lui Iohannis…“, spunea acum trei luni președintele.

Pe de o parte, are dreptate. Nu are cum să susțină o alianță făcută pentru a-l izola și nici un candidat care i-a promis că îi va fi partener și după aceea s-a răzgândit. Pe de altă parte, să ștergi cu buretele tot ce ai spus despre faptul că absența unui candidat unic în primul tur compromitele șansele de succes și să susții cu aceeași convingere că și o coaliție pentru turul doi ar fi la fel de eficientă reprezintă o insultă la adresa inteligenței. A noastră, a observatorilor și a alegătorilor.

Mai important, președintele poartă o mare parte din vină pentru că alianța PDL-PNL se face fără el. Dacă putem înțelege că Blaga ar face jocul PSD-ului și de aceea l-ar vrea pe președinte scos pe tușă definitiv, este evident că liberalii nu mai au nici un târg ascuns cu foștii tovarăși din USL. Cu ajutorul lor, Traian Băsescu îi putea forța mâna lui Blaga. Pentru că are ce da la schimb. Și dacă Blaga ar vrea să facă joc de glezne pentru a favoriza candidatul PSD, atât Antonescu cât și Iohannis își doresc sincer să ajungă la Cotroceni. Amândoi știu că fără sprijinul lui Traian Băsescu nu au nici o șansă să li se împlinească visul.

Problema este tot la președinte, în primul rând. Forța lui de negociere a slăbit. Dintr-un motiv foarte simplu. Peste patru luni își pierde puterea. De aceea, dorința lui de a fi tratat ca alfa și omega în orice proiect de coalizarea a dreptei este percepută ca exagerată. Foarte curând va fi doar un lider informal al unui partid și cam atât. Dacă PMP ar fi obținut un scor comparabil cu al PDL sau al PNL, atunci ar fi avut două atuuri în mână, nu doar unul. Așa, el pune pe masă, la negocieri, doar voturile pe care i le poate aduce candidatului dreptei la prezidențiale. Prea puțin pentru a cere mai mult decât un aranjament între parteneri cu drepturi egale.

Un alt handicap major este Elena Udrea. Elena Udrea vrea mai mult decât poate livra la schimb. Dincolo de ambițiile ei prezidențiale, mai mult decât ridicole, a reușit să își antagonizeze toți liderii din PDL și PNL. Poate este și o doză mică de misoginsim la mijloc, dar nu asta contează decisiv, ci pretențiile ei de a fi considerată un lider politic cu greutate. Nu este! Și până nu va învăța că nu poate cere aceeași considerație și respect pe care le primește de la subalternii din PMP sau de la cei pe care i-a finanțat cât timp a fost ministru al Dezvoltării, va fi un obstacol major în realizarea unei coaliții între președinte și restul partidelor de dreapta.

Criticile președintelui ating un număr atât de mare dintre foștii colaboratori sau parteneri politici încât este limpede că și el are o problemă. Fie că este vorba de Elena Udrea, fie despre dorința sa de a fi acceptat fără rezerve ca liderul de facto al dreptei, ceva îi blochează acțiunile de coagulare a partidelor ce pot fi unite împotriva PSD. Dacă vina este exclusiv la toți ceilalți, înseamnă că fie destinul, fie Victor Ponta au reușit să-l scoată din joc. Dacă va admite, însă, măcar în al doisprezecelea ceas că poartă o parte din răspundere, va admite și că rezolvarea problemei este, în bună măsură, în mâinile sale.

Elena Udrea. Singurul lucru pe care îl mai spune în apărarea sa este că i-a rămas fidelă președintelui până la capăt. Loialitatea ei, însă, nu valorează doi bani câtă vreme nu are ca scop binele celui căruia îi este loială. Este doar manifestarea unui sentiment de posesivitate.

Singura variantă în care președintele își poate încheia mandatul triumfal este să aibă o contribuție majoră la alegerea unui succesor care să-i continue proiectele și să reușească acolo unde el a eșuat. Acest lucru va fi imposibil fără un efort de echipă, în care președintele îi va trata cu colegialitate pe toți ceilalți lideri ai dreptei.

Forța lui ar trebui să fie tocmai aceea de a găsi soluții de dialog și construcție alături de oameni care l-au renegat și care au încercat să demoleze ce a ridicat. De ce? Pentru că nu are de ales! Dacă el nu li se va dovedi superior, nimeni altcineva nu va fi în stare să-i pună la aceeași masă, pentru a se ajunge la un consens.

Îl ajută Elena Udrea în acest demers? Nu! Ea vorbește despre izolarea PMP și implicit a președintelui ca despre un triumf, ca despre o performanță personală. Exact din acest motiv ar trebui să iasă cu coada între picioare din politică.

Cristian Diaconescu. În clipa în care i-a cerut lui Cătălin Predoiu să-și precizeze poziția față de PNL și Crin Antonescu, candidatul PMP și-a sabotat propriul proiect – ”PNL și dl Crin Antonescu sunt susceptibili de a se face responsabili de o agresiune la adresa statului de drept în România, atunci o eventuala relație de parteneriat cu PNL devine un puternic factor de demobilizare a publicului fidel valorilor democratice..”

Diaconescu are sută la sută dreptate. Știm cu toții ce a făcut PNL și Antonescu în vara lui 2012. Dar dacă el va fi cel ce va ajunge în turul doi al prezidențialelor își va permite să nu ceară ajutorul PNL-ului? Evident că nu. Ceea ce înseamnă fie că e convins că nu va ajunge acolo, fie că nu îl deranjează că va fi acuzat de ipocrizie.

Mihai Răzvan Ungureanu. Criticile la adresa Elenei Udrea sunt cât se poate de întemeiate, după cum arătam mai sus. Pretențiile ei disproporționate, combinate cu lipsa de altitudine profesională sunt marele balast al PMP. Pe de altă parte, politica se joacă pe voturi, iar la acest capitol MRU stă foarte, foarte prost. Ceea ce nu înseamnă că nu are dreptul să critice pe cine dorește, ci doar că s-ar bucura de mai mult respect dacă ar orienta și spre sine aceeași privire lucidă și critică. Ar avea numai de câștigat dacă ar aplica el lecțiile pe care Elena Udrea refuză să le priceapă.

Doi, președintele are perfectă dreptate când critică sincronizarea atacurilor sale la Elena Udrea cu dorința de a face o alianță cu Vasile Blaga. Nimic din ce spune azi despre președintele PMP nu este nou. Ca să fie credibil, trebuia să vorbească mai demult despre influența ei nocivă. Și da, trebuia să aibe curajul să îl critice și pe președinte. Direct, bărbătește, pe față și nu implicit, prin Elena Udrea. Momentul și metoda aleasă confirmă ce spun adversarii despre defectele sale majore: slăbiciunea și ezitarea. Confirmă și ce spune Elena Udrea despre el. Că aceste defecte sunt motivul pentru care Forța Civică a luat un scor modest și nu altele.

Vasile Blaga. Este adevărat tot ce spune despre sursa ranchiunii președintelui împotriva sa și a PDL – eșecul impunerii Elenei Udrea ca șef al partidului. Dar atât. Cu ce îi crește lui meritele, ca lider de partid de dreapat, faptul că președintele a făcut o alegere foarte proastă. Ce a câștigat PDL cu adevărat din faptul că Udrea nu a ajuns președintele său, câtă vreme a rămas el?

Ce a făcut, concret, Blaga pentru acest partid? Mai nimic. Priceperea lui organizatorică, faptul că a ținut organizațiile în mână și nu le-a lăsat să se împrăștie sunt doar performanțe minore, cu care se putea lăuda și Cozmâncă. Ele au legătură doar cu ce așteaptă activiștii de la Blaga, nu cu ce așteaptă alegătorii de la partidul lui Blaga.

Opoziția bleagă, blocarea reformei interne, absența unui proiect de epurare a partidului de liderii corupți, incapacitatea de a atrage oameni competenți, toate sunt eșecuri pentru care Blaga este principalul vinovat. Între el și Udrea nu este mare diferență. Doi politicieni minori, doi combinatori fără viziune, dar foarte orgolioși.

Cătălin Predoiu. Parteneriatul cu Blaga îl trage înapoi. Când a venit în PDL a promis că se va implica în procesul de reformare a partidului. Chiar și un succes modest pe acest plan ar fi însemnat o victorie de etapă și ar fi semnalat că fostul ministru al Justiției are resurse să continue reformarea țării, dacă ar ajunge președinte. Intrarea în cursa internă pentru desemnarea drept candidat la prezidențiale l-a făcut să caute inclusiv susținerea celor ce trebuiau scoși de mult din PDL. Proiectul reformării partidului a fost, pentru a câta oară, amânat. Spre bucuria lui Blaga.

Atacurile și schimburile de replici cu Klaus Iohannis, Crin Antonescu sau Cristian Diaconescu nu țin loc de comunicare cu alegătorii. Faptul că spui cât de slab este sau ce probleme are un adversar nu înseamnă că transmiți ceva despre cât de bun ești tu. Câți dintre alegătorii de dreapta știu ce ar vrea Predoiu să facă dacă ar ajunge la Cotroceni?  Câți dintre ei știu dacă Predoiu a câștigat vreo bătălie politică semnificativă, care să indice că ar avea o șansă reală să o câștige pe cea mai importantă?

Crin Antonescu și Klaus Iohannis. Ambii trebuie să admită public, nu doar în privat, că evenimentele din vara lui 2012 au fost o încercare de lovitură de stat și să își ceară scuze pentru contribuția lor la cel mai grav atentat împotriva statului de drept de la mineriada din iunie 1990 încoace. Doar după un moment de sinceritate și pocăință autentică pot cere înțelegere și susținere. Cu toate păcatele lor, nici unul dintre cei menționați mai sus nu are, nici pe departe, atât de mult de recuperat în încredere pe cât cei doi lideri liberali care, în urmă cu doi ani, ne convinseseră că sunt descendenții lui Iliescu, nu ai lui Brătianu.

Nu aș fi scris rândurile de mai sus, care se învârt în jurul unei idei înfiorător de banale, dacă nu aș considera comportamentul multora dintre cei ce vor să candideze la președinție inexplicabil. Oricât ar părea de neverosimil, se pare că majoritatea chiar nu înțeleg că, prin atacarea celor cu care vor fi obligați să se coalizeze dacă doresc ca la Cotroceni să nu ajungă omul PSD-ului, își sabotează propriul viitor. Pentru că și dacă vor rata câștigarea președinției, la alegerile parlamentare din 2016 tot cu aceeași oameni, cu care se ceartă azi ca la ușa cortului, vor căuta să se alieze.

Câtă vreme PSD continuă să rămână un monolit, în care puținii reformatori coabitează fără remușcări cu masa de penali, dreapta nu are decât o singură șansă de reușită. Să rămână unită.

Comments (3)

  • Dana T

    Par complet rupti de ‘obiectul muncii’ – electorat real si potential. Sau de-a dreptul nu doar par, chiar si sunt. Evolueaza doar intre ei, pentru ei, ce mai, bine ca si-au identificat obiectivele cit si targetul, iar strategia este mirifica. Se practica en gros/detail o forma noua de autism.

    Reply
  • Mihai A

    De ce si-ar cere Klaus Iohannis scuze pentru tentativa de lovitura de stat din vara lui 2012, cand Iohannis a intrat in PNL in februarie 2013 ?!?

    Reply

Leave a Comment


+ 8 = 10

© Dan Cristian Turturica |

turturica.ro Web analytics