1 Decembrie festiv! Un bastion anti-național stă să cadă Reviewed by Dan Turturica on . Este cât se poate de prielnic momentul în care a izbuncit războiul intern din PSD. Pentru că ne reamintește că analiza a ceea ce se întâmplă în acest partid tre Este cât se poate de prielnic momentul în care a izbuncit războiul intern din PSD. Pentru că ne reamintește că analiza a ceea ce se întâmplă în acest partid tre Rating: 0

1 Decembrie festiv! Un bastion anti-național stă să cadă

Este cât se poate de prielnic momentul în care a izbuncit războiul intern din PSD. Pentru că ne reamintește că analiza a ceea ce se întâmplă în acest partid trebuie să se facă în primul rând după criteriul care exprimă perfect esența zilei de 1 Decembrie: în ce măsură respectă și servesc cel mai mare partid și liderii săi interesul național?

Faptul că Victor Ponta, prin purtătorul său de drapel, Sebastian Ghiță, a ales exact această perioadă pentru a-i reproșa lui Ion Iliescu moștenirea comunistă a partidului pe care îl conduce este un bun prilej să ne amintim că Partidul Comunist Român, în care Ion Iliescu a activat cea mai mare parte a carierei sale și a cărui moștenire dominatoare a făcut posibilă ascensiunea lui Victor Ponta, nu a recunoscut, la începuturile sale, Marea Unire.

Motivul este bine știut. Marea majoritate a comuniștilor români erau agenți ai paridului mamă de la Moscova. Interesele lor nu erau interesele României, ci ale URSS. Pentru ei, unirea României cu Basarabia și cu Transilvania a însemnat un act de agresiune imperialistă, nu reparea unei nedreptăți și împlinirea unei aspirații istorice. Marea Unire nu trebuia celebrată, ci atacată pentru că așa dictau interesele sovieticilor.

Din fericire, Transilvania a încetat să mai fie obiect de negoț între comuniștii români și cei sovietici și unguri, o dată cu victoria nucleului naționalist din PCR. Din nefericire, alte elemente esențiale care definesc interesul național, pe lângă integritatea teritorială, au fost sacrificate fără milă: toate cele care țineau de aspirațiile cetățenilor acestei națiuni spre libertate, bunăstare și fericire.

De data aceasta, însă, nu pentru că intrau în conflict cu interesele unei puteri străine, ci cu ale propriilor conducători. Zeci de ani la rând, interesul național definit prin binele comun a fost sacrificat pentru că elita dominantă și-a pus mai presus propriile interese. Au îngrădit libertățile majorității pentru a-și perpetua poziția dominantă. Iar poziția lor dominantă, de necontrolat și de necorectat, a adus sărăcie, injustiție și nefericire.

Astăzi, Victor Ponta, care multă vreme a purtat cu mândrie chipul lui Che Guevara pe piept, spre încântarea noii stângi intelectuale finanțate de la Moscova, spune, prin același purtător de curaj, că înfrângerea sa la prezidențiale a fost cauzată de cuvântul ”comunism”, tatuat pe fruntea partidului său de către Ion Iliescu.

Liviu Dragnea îl secondează lacrimogen și se declară șocat de nedreptatea care li se face, lor, celor care nici măcar nu au fost membri de partid.

Ion Iliescu le răspunde cu acceași măsură. Cu aceeași măsură mincinoasă și ipocrită. Spune că progenitura sa politică, FSN-FDSN-PDSR-PSD, a produs ”cea mai radicală ruptură de comunism din Estul Europei.”

Și unii și ceilalți se bombardează cu ghemuri de lână pentru că dacă și-ar spune în public ce au cu adevărat să-și reproșeze până și milioanele de creduli care mai votează PSD ar realiza ce monstru țin în viață. Și tabăra Ponta și tabăra Iliescu operează cu termenul ”comunism” pentru că, de fapt, este golit de sens.

Dacă ar detalia acuzația de ”comunism”, dacă ar defini precis ce înseamnă exact această ștampila, reală, de care nu scapă oricât de mulți bani continuă să dea pe consultanța de comunicare a unor șnapani care înregistrează eșecuri în serie, și unii și alții ni s-ar dezvălui în toată goliciunea și micimea lor.

Comunismul se definește, de la Marx încoace, în primul rând prin proprietatea asupra mijloacelor de producție. Când statul, în calitatea sa de reprezentant al ”întregului popor”, are în mâinile sale cvasi-totalitatea întreprinderile economice, vorbim de un regim comunist. Când statul păstrează, într-o măsură mai mică sau mai mare, doar controlul asupra unui număr restrâns de companii, de interes strategic, de obicei, iar în rest economia este în mâinile firmelor private, cum este, evident, din 1990 încoace, cazul României, vorbim de capitalism.

Potrivit acestei definiții, nici Iliescu, nici FSN-FDSN-PDSR-PSD și cu atât mai puțin Ponta, în ciuda pasiunii sale adolescentine pentru Che, nu merită să fie numiți comuniști. Cu toate acestea, ei sunt niște comuniști pur sânge. Pentru că deși statul pe care îl conduc, regimul în care au funcționat sau funcționează, nu poate fi numit comunist, metodele lor de acțiune politice și de administrare a puterii sunt tipice unor comuniști sadea.

Alegerile. Comuniștii s-au înșurubat la putere, în 1946, prin fraudarea alegerilor. Campaniile de intimidare duse de comuniști, având spatele asigurat de trupele sovietice prezente în țară, s-au combinat cu furtul la urne.

În ciuda susținerii masive, care le garantau practic victoria, Ion Iliescu și FSN au folosit în mai 1990 cel puțin pe prima dintre metodele înaintașilor lor. Demonizate la televiziunea pe care cei de mai sus o controlau în totalitate și huiduite în stradă de ”oamenii muncii”, partidele istorice și candidații săi nu au avut nici o șansă de victorie. În toate alegerile următoare, propaganda mincinoasă a fost însoțită de pomeni electorale (”micul și berea” lui Sechelariu era varianta benignă) și de furturi (turismul electoral, să nu uităm, a fost inventat de FSN, nu de PNȚ-CD, PD, PNL sau vreun alt partid!).

Ceea ce a făcut PSD-ul condus de ”necomuniștii” Ponta și Dragnea la aceste alegeri nu este cu nimic mai prejos decât ce a făcut partidul sub Ion Iliescu în anii ‘90. Blocarea deliberată a votului unui segment al societății care istoric a votat masiv candidații de dreapta este un altfel de furt. Este o metodă la fel de brutală de a-ți împiedica adversarii să-și materializeze potențialul electoralul ca și făina presărată pe haina celor care au votat în 1946 cu țărăniștii și bătaia pe care o încasau.

Justiția. Sistemul comunist nu ar fi rezistat nici un an dacă justiția ar fi rămas independentă. Crimele și torturile nu ar fi rămas nepedepsite și nici furturile. Fie ele individuale, comise de liderii cei mai agresivi, fie cele colective, în care un partid a hotărât deposedarea unei întregi clase sociale, antreprenorii, prin naționalizare.

Ce fel de justiție a patronat Iliescu și dragul său copil politic FSN-FDSN-PDSR-PSD? Marea prăduială din anii 1990, când multe întreprinderi naționalizate cu 45 de ani în urmă, plus multe altele noi, au ajuns din nou la comuniști, de această dată pe nume propriu, a fost pedepsită cum se cuvine?

Are îndrăzneala Ion Iliescu, chiar dacă nu se teme de o judecată divină, să se uite în ochii acestui popor și să ne spună că atunci nu s-a furat pe rupte? Că nu a fost un ja sistemic? Are îndrăzneala să susțină că au fost pedepsiți cei vinovați Are îndrăzneala să afirme că atunci nu s-a luat mită cu vagoanele?

A cerut el vreodată justiției să își facă treaba, așa cum se întâmplă cel mai adesea în putredele societăți autentic capitaliste? A mișcat vreun deget să ofere independență și protecție magistraților curajoși? Nu, a girat numai nulități la vârful magistraturii, care l-au răsplătit răsplătindu-i partidul și consilierii cu imunitate totală.

Cu ce e mai bun Victor Ponta decât Ion Iliescu în această privință? S-a purtat diferit de cel pe care îl acuză că i-a distrus viitorul cu comunismul lui atunci când a girat asaltul asupra DNA de anul trecut? A fost mai puțin comunist când a vrut să-și salveze gașaca de partid cu o lege a amnistiei și grațierii trecută când el era plecat în Africa de Sud? Amândoi au întinat cât au puut ”nobilele idealuri ale comunismului”!

Economia. Toți comuniștii din lume au întinat ”nobilele idealuri ale comunismului” când a venit vorba de bani. Toți au spus că vor să pună mijloacele de producție în slujba întregului popor și au ajuns, în final, să le folosească în interes propriu.

Da, din punctul de vedere al teoriei economice, nici Ion Iliescu și nici Victor Ponta nu sunt niște comuniști ca la carte. Dar sunt la fel de capitaliști ca toți ceilalți comuniști când vine vorba de a extrage profituri maxime din companiile administrate de stat pentru ei, familiile, partidul și cercul lor de complici.

Da, Ion Iliescu nu cred să aibă avere pitită pe cine știe unde. Însă, zeci, sute de mii de oameni au spoliat avuția publică cu ajutorul lui direct sau indirect. Consecințele acțiunilor lui sunt atât de teribile, încât ar fi fost de preferat să fure doar el, egoist, hapsân, dar să-i împiedice pe ceilalți tovarăși de partid să o facă. România ar fi ieșit în câștig.

Victor Ponta nu a avut prudența de a-și tăinui relația de partener de profit cu Sebastian Ghiță nici în cel mai delicat moment al carierei sale. Când toată lumea era cu ochii pe el, a ales să meargă într-un club exclusivist, într-un context care țipă a cadou de la un tovarăș care a prosperat fulminant în anii săi de guvernare. O cireașă nesemnificativă pe un tort clădit pe afaceri dubioase majore, cum este cea privind reducerea datoriei plătite de kazahi pentru Rompetrol.

Discuția fundamentală despre ce se întâmplă azi în PSD nu este una pe semantică. Iliescu și Ponta Pot să-și spună cum vor, acțiunile lor sunt tipice comuniștilor spoiți în capitaliști și democrați. Discuția fundamentală este despre cum ei și partidul lor se poziționează față de interesul național.

Interesul României este să fie o democrație autentică, în care statul de drept să devină o structură fundamentală a societății pe care nimeni, niciodată, să nu mai încerce să o fisureze. Pentru asta e nevoie de alegeri libere, e nevoie de un stat condus profesionist, după lege, iar arbitrajul să fie făcut de magistrați independenți.

Interesul României este să aibe o economie puternică, în care motorul, companiile private, să fie ajutat de stat să își împlinească potențialul. Asta nu se va întâmpla câtă vreme politicieni iresponsabili o vor împovăra cu taxe, pentru a mulge banii necesari mituirii electoratului. Pomană electorală este, tovarășe Iliescu, orice măsură luată de guvern fără fundamentare economică, cu puțin timp înaintea alegerilor și direcționată exclusiv spre bazinul electoral al partidului care o ia și împotriva votanților partidelor adverse.

Interesul României este ca PSD, partidul continuator al unui partid cu multe nume dar cu o istorie consecventă de sabotare a intereselor naționale, să se reformeze din temelii sau să dispară, pentru a nu mai otrăvi această țară.

Dacă mai există în acest partid vreun om cinstit, patriot și curajos care înțelege că România nu își mai permite să fie dirijată de un nucleu dur anti-național și că are, acum, ocazia să scrie istorie, să treacă la acțiune. Războiul fratricid al comuniștilor, faza pe generații, a început să fisureze suficient bastionul anti-românesc din PSD ca să îi poată da lovitura de grație.

Leave a Comment


5 + 3 =

© Dan Cristian Turturica |

turturica.ro Web analytics